Bagajul pentru maternitate. Recomandări21

Bagajul pentru maternitate. Recomandări

Până la apariția pe lume a unui nou "omuleț" trebuie să pui la punct mai multe chestiuni importante. Pregătești camera copilului și procuri toate cele necesare ție și micuțului tău la venirea acasă — începând cu trusa pentru baie, îngrijire zilnică și tot de ce vei avea nevoie pentru plimbările la aer liber. Dar, dacă au trecut deja 32 de săptămâni de sarcină sau te apropii de acest termen, atunci este timpul să faci bagajul pentru maternitate.

Să întocmim o listă orientativă a celor necesare pentru maternitate

Cu siguranță, vei primi o mulțime de sfaturi referitoare la conținutul bagajului, dar, în dependență de mai mulți factori, printre care și propriile preferințe și necesități, alege doar lucrurile utile și nu, pur și simplu, o varietate de obiecte și produse. În afară de sfaturile unei prietene, care a născut recent, roagă și medicul ginecolog să te ajute la întocmirea listei lucrurilor necesare la maternitate – la sigur îți va oferi recomandări utile.

De fapt, este necesar să facem două liste: 1 — pentru mamă; 2 — pentru bebeluș. Noi am indicat și prețul unor obiecte din listă, astfel veți afla cât costă anumite lucruri și veți putea face câteva calcule. La articolele vestimentare sunt indicate prețurile producătorilor autohtoni.

Lista 1. Obiecte nelipsite pentru mamă

Acte necesare:

  • Polița de asigurare.
  • Buletinul de identitate.
  • Carnetul medical perinatal (aveți grijă! — în carnetul perinatal trebuie să fie înregistrate toate investigațiile medicale pe care le-ați făcut în timpul sarcinii, inclusiv ecografiile).

Articole de vestimentație:

  • Un halat pentru cameră.
  • Un tricou mai lung sau o cămașă pentru perioada travaliului (acesta trebuie să fie din stofă naturală, sa fie confortabilă și nu e cazul să cumpărați ceva special).
  • Cămașă de noapte cu nasturi în față pentru a fi ușor de alăptat.
  • Două sutiene pentru alăptat (fii atentă la mărimea acestora, trebuie să fie mai mare decât cea pe care o porți de obicei) și circa 2 -3 perechi de chiloți (să fie din bumbac, comozi). Preț: 250-500 lei.
  • Șosete (temperatura corpului poate varia în timpul travaliului, dar și imediat după acesta).
  • Papuci (pentru cameră, ușor de încălțat) și șlapi (pentru baie) Preț: 90-190 lei.

Pentru igienă personală:

  • Prosoape pentru mâini, față și baie.
  • Pastă și periuță de dinți, săpun, gel de duș, șampon (mai ușor ar fi de luat în tuburi mici).
  • Pieptene + oglindă, elastic de păr sau agrafe (îți poți lua și de rezervă, pentru orice eventualitate).
  • Șervețele uscate și șervețele umede.
  • Cremă hidratantă și una pentru posibile răni cauzate de alăptare, cum ar fi crema cu lanolină (200 lei).
  • Pad-uri pentru sâni (pentru a evita pătarea îmbrăcămintei din cauza scurgerii laptelui). Preț: 80-140 lei.
  • Absorbante lungi și groase, special pentru lăuze, plus absorbante simple câteva. Preț: 40-60 lei.
  • Scutece pentru adulți (2-4 bucăți, vei avea nevoie de ele în timpul travaliului). Preț: 11-14 lei (o bucată).

Auxiliar: Apă plată, covrigi de ronțăit, o ciocolată neagră. Posibil să aveți nevoie de pompă pentru sâni (preț: de la 400 lei pentru pompe manuale și peste 1000 lei pentru cele electronice, telefon + încărcător și, de ce nu — bani mărunți. Și, pentru că la externarea din spital ar trebui să fiți cea mai frumoasă mămică — nu uitați de trusa de machiaj.

Lista 2. Pentru copil

Îmbrăcăminte:

  • Păturică (alegeți grosimea în funcție de anotimp). Preț: 150-450 lei.
  • 2-3 seturi de hăinuțe, care să conțină următoarele piese: body subțire/grosuț (100-190 lei), pantalonași cu botoșei (40-100 lei) sau salopetă (120-250 lei), bluziță, ciorăpei (20-40 lei), tichie (25-160 lei), mănușițe. Mai multe detalii despre cum să alegeți corect aceste hăinuțe, vedeți aici.
  • 3-4 pelincuțe de bumbac Preț: 30-70 lei bucata.
  • Set hăinuțe pentru externare 300-600 lei.

Igienă:

  • Prosop moale, cu glugă. Preț: 170-230 lei.
  • Protectoare de pat (3-4 bucăți — acestea vor fi utile și mamei). Preț: 6-8 lei (o bucată).
  • 25-30 bucăți de scutece pentru nou născuți. Preț: 2.90-4.50 lei (o bucată). În primele zile veți schimba foarte des scutecele.
  • Șervețele umede (15-40 lei) și uscate (2-6 lei). Acestea neapărat trebuie să fie hipoalergice.

Auxiliar: Ai putea avea nevoie și de biberon pentru nou-născuți (60-190 lei), suzetă (14 lei-150 lei), cremă pentru zona scutecului (90-250 lei), aspirator nazal + soluție salină (100 lei), picături pentru burtică (60- 350 lei), verde de briliant (9 lei) sau clorhexidină (47 lei).

Ce sumă investim în bagajul pentru maternitate?

Deci, să facem câteva calcule! Dacă majoritatea articolelor vestimentare pentru mamă nu va trebui să le procurați, pentru că e posibil să le aveți încă de mult, atunci pentru micuț va trebui să cumperi toate hăinuțele. Pentru acestea, veți scoate din buzunar în mediu 1200-2000 de lei, în dependență de preferințele voastre. Asta, dacă veți achiziționa îmbrăcămintea fie de la piață, fie de la magazinele producătorilor autohtoni. De asemenea, o sumă bunicică veți cheltui și la farmacie.

Așadar, cheltuielile pornesc de la 1500 lei și pot ajunge chiar depăși suma de 4000 de lei.

Pregătim valiza

După ce ai făcut toate cumpărăturile, poți pregăti valiza. Începe cu hăinuțele copilașului, care trebuie neapărat spălate, cu detergent special pentru bebeluși, și călcate. Evident, alegi o geantă încăpătoare și ușor de manevrat. Ar fi bine să fie o valiză compartimentală, pentru a putea aranja separat lucrurile mamei și cele ale bebelușului. Totodată, pune la îndemână toate cele necesare pentru travaliu și apariția pe lume a copilului.

Lista respectivă este una orientativă pentru naștere la o maternitate de stat, care diferă un pic de cea a unei clinici private. În funcție de indicațiile medicului care îți urmărește sarcina, de regulamentul intern al maternității, de anotimpul în care vei naște, dar și de preferințele personale, aceasta poate fi modificată, completată sau prescurtată. Deși am întocmit-o cu mare atenție, în caz că ne-a scăpat ceva, așteptăm sugestiile voastre!

Sursa: Familia.md
Îmi place

Dacă ați observat o greșeală sau o inexactitate în text anunțați-ne.

Comentariul dvs.

Dacă tema abordată v-a trezit interes, puteți să, lăsați un comentariu

Comentarii 4

Sortare
  • Nou
  • Anterior
  • 22 mar. 2014 17:22 #1 Veronica Echimenco

    O lista foarte utila pentru toate mamicile. Eu as mai adauga polita de asigurare , la compartimentul "acte", o carte de citit sau un jurnal, poate jurnalul personal pentru a nota primile impresii si emotii despre copil, un pix, cana , lingur, farfurie, crema pentru scutecela bebe .

    Răspundeți
  • 25 mar. 2014 15:53 #2 Daniela Rotaru

    #1 Veronica Echimenco, Vă mulţumim pentru completare! Salutăm fiecare sugestie oferită de cititorii noştri.

    Răspundeți
  • 22 mai. 2015 14:54 #3 ™ --- OℓyCIKа™ ◘ - PHOTO

    Lista este foarte deplina si korecta bravo pentru cei ce a avut grija de noile mamici si sugari

    Răspundeți
  • 05 nov. 2015 13:02 #4 Doinita Coitan

    si in cazul cind nu esti casatorita dar urmeaza ce act ei?

    Răspundeți