25 aprilie 2019

Afiș 25-30 aprilie: Iarmaroc de Paști, tradiții și obiceiuri pascale, lumea culinară pentru pici

Pregătirile pentru Sfintele sărbători de Paști sunt în toi. Și, în acest context, în capitală sunt organizate evenimente cu tematică pascală – iarmaroc, master-classuri culinare, expoziții de ouă încondeiate și cozonaci, ba chiar și un joc-quest. Detalii despre aceste și alte evenimente ce se vor desfășura în ultimele cinci zile de aprilie la Chișinău, aflați din afișul nostru.

24-27 aprilie

10:00 Iarmarocul de Paști.

Primăria Municipiului Chișinău informează că în perioada 24-27 aprilie, în capitală este organizat tradiționalul Iarmaroc de Paști. În acest an, târgul de profil este amenajat în Scuarul Catedralei Mitropolitane „Nașterea Domnului”, pe aleea de vizavi de CC „Sun City”, intrare din str. A. Pușkin.
La iarmaroc sunt comercializate produse alimentare specifice Sărbătorilor de Paști: pască, cozonac, dulciuri, dar și alte produse alimentare, conform tematicii sărbătorilor.

25 aprilie, joi

17:00 Lumea culinară pentru pici.

Bucatarul-șef al restaurantului "LaRoma", Invită copiii la un master-class de preparare a cozonacului și vopsirea ouălor în ajunul Paștelui.
Preț: 100 lei.
Locul desfășurării: La Roma Restaurant.
Telefon: 0 683 8-32-32.

19:00 Seminar – Burtica copilului și alimentația.

În cadrul seminarului se va discuta despre: alimentația sănătoasă pentru copii, ce fel de dulciuri sunt permise și în ce cantități, influența situațiilor de stres asupra burticii, cum tratăm burtica, cauzele problemelor digestive. Despre aceasta veți putea discuta cu medicul gastrolog Ludmila Balan.
Preț: 100 lei.
Locul desfășurării: Medpark.
Adresa: str. A. Doga, 24.

22-27 aprilie

12:00 Tradiții și obiceiuri de Paști.

Expoziție dedicată sărbătorilor pascale la CC "Shopping Malldova". Toți doritorii pot admira ouă încondeiate și cozonaci – simboluri ale Sf. Sărători de Pași, cei curioși pot chiar participa la master-classuri tematice. Iar seara membrii ansamblului etno-folcloric "Romanița" delectează publicul cu un concert de cântece pascale. Copiii sunt invitați la zona zoo, unde iepurașii adevărați, pufoși și drăgălași se lasă alintați de micuți.
Locul desfășurării: CC "Shopping Malldova".
Adresa: str. Arborilor, 21.

27 aprilie, sâmbătă

10:00 Acțiune de salubrizare la Grădina Zoologică.

Toți doritorii de a participa la lucrările de salubrizare a orașului, sunt așteptați în această sâmbătă la Grădina Zoologică pentru a face curățenie pe o suprafață ce a fost transmisă menageriei recent, pentru a se putea extinde. Este un teritoriu destul de mare și murdar, motiv din care este așteptată cât mai multă lume.
Locul desfășurării: Grădina Zoologică din Chișinău.

10:00 Yellow day la Wonderland.

Vină sâmbătă, 27 aprilie, la centrul de distracție ”Wonderland” în haine de culoare galbenă și primești un cadou de 50 lei pe cartela de joc. În această zi pe pici îi așteaptă concursuri și poze cu minionii veseli.
Locul desfășurării: Wodnerland Atrium.
Adresa: str. Albișoara, 4.

28 aprilie, duminică

15:00 Atelier de modelare în lut pentru copii.

Atelier gratuit de modelare în lut. În cadrul atelierului este dezvoltată imaginația și motrica fină a copilului. Acasă picii merg cu lucrarea confecționată. Locul desfășurării: CC "Shopping Malldova".
Adresa: str. Arborilor, 21.

29 aprilie, luni

11:00 Joc-quest cu tematică pascală. Goana după ouă.

O modalitate atractivă de a petrece timpul liber în vacanța de Paști – joc-quest cu tematică pascală. Participanții vor avea de căutat ouă vopsite. Jocul este recomandat copiilor de 9-12 ani. Totodată, pe parcursul zilei, copiii vor fi implicați în activități de dezvoltare a atenției, memoriei, gândirii creative.
Locul desfășurării: Parcul Dendrarium.
Telefon: 0 680 6-68-00.

Vizualizări pe parcursul acestei săptămîni: 0 Vizualizări de la publicare: 119
Îmi place

Dacă ați observat o greșeală sau o inexactitate în text anunțați-ne.