12 octombrie 2021

Medpark este al 3-lea spital din lume în care s-au efectuat intervenții pe inimă prin acces intercostal lateral

În premieră națională, la Centrul Cardiovascular Medpark, s-au efectuat 4 intervenții de înaltă complexitate prin abord deschis, prin tehnica de mini-toracotomie laterală. Dacă până acum operațiile cardiovasculare presupuneau tăierea cutiei toracice pentru a ajunge la inimă, acum accesul se poate realiza printre coaste, cu o singură incizie de 5-7 cm.

Colaborarea cu centrele cardiochirurgicale internaționale reprezintă un mare beneficiu pentru dezvoltarea medicinii în Republica Moldova.

Mini-toracotomia laterală a fost efectuată în premieră pentru Republica Moldova de către echipa cardiochirurgicală condusă de Dr. Aureliu Batrînac, d.ș.m., conf.univ., în colaborare cu Prof. Utz Kappert din Germania. Prof. Kappert activează la Centrul de Chirurgie din Dresden și este autorul acestei metode, având cea mai vastă expertiză din Europa.

În cadrul colaborării internaționale au fost selectați 4 pacienți cu boala valvei aortice, cu vârsta cuprinsă între 63 și 74 ani. Pacienții s-au adresat cu acuze specifice: respirație dificilă, durere toracică, oboseală, amețeală, ritm cardiac neregulat. Doi dintre ei au fost diagnosticați cu stenoză de valvă aortică (valva aortică nu se deschide complet), unul dintre pacienți suferea de insuficiență de valvă aortică (închiderea incompletă a valvei aortice) și al 4-lea avea o combinație dintre cele două patologii.

La toți pacienții s-a reușit protezarea valvei aortice prin acces intercostal, iar la 3 pacienți a fost necesară și rezecția septului interventricular, toate acestea fiind efectuate prin aceeași incizie de 5 cm. Starea pacienților este satisfăcătoare, cu dinamica pozitivă, iar timpul de spitalizare după astfel de operații este de doar 3 zile.

Chirurgii cardiovasculari la nivel mondial optează tot mai mult pentru intervențiile minim invazive.

Dată fiind vârsta înaintată a celor patru pacienți, era foarte important ca traumatismul operator și, respectiv, riscurile asociate să fie cât mai mici. De aceea s-a optat pentru această metodă inovativă, fără incizii la nivelul oaselor și cu o recuperare mult mai rapidă.

Aureliu Batrînac, chirurg cardiovascular:Medicina cardiochirugicală a evoluat mult în ultima perioadă, abilitățile noastre chirurgicale s-au dezvoltat, au apărut noi echipamente, noi instrumente, ceea ce ne permite să facem operații performante. Avem onoarea să colaborăm cu profesorul Utz Kappert din Germania, care ne permite să preluăm cele mai moderne tehnici și să le implementăm la noi în țară.

Afecțiunile cardiace care pot fi tratate astăzi chirurgical prin tehnica minim-invazivă sunt: bolile valvulare cardiace (stenoză/insuficiență aortică, stenoză/insuficiență mitrală, insuficiență tricuspidiană), precum și cardiopatia ischemică (boala coronariană).

Pacienții operați prin tehnica minim-invazivă au un șir de avantaje:

  • risc minim de dezvoltare a infecției,
  • traumatism mult mai mic,
  • complicații și sângerare redusă,
  • dureri postoperatorii mult mai mici,
  • externarea și recuperarea rapidă a pacientului.

Centrul Cardiovascular Medpark este singurul din țară care reunește sub același acoperiș un departament consultativ și diagnostic cardiologic, cardiologie intervențională, cardiochirurgie și staționar. Sinergia dintre aceste domenii permite identificarea celui mai eficient tratament pentru fiecare pacient în parte, în special în cazurile complicate sau de urgență.

www.medpark.md | 022 40 00 40

Medpark – Medicina viitorului, aici

Vizualizări pe parcursul acestei săptămîni: 30 Vizualizări de la publicare: 1401
Îmi place

Dacă ați observat o greșeală sau o inexactitate în text anunțați-ne.

Informație de contact

Medpark — Spitalul internațional str. A. Doga, 24 Tel.: 022 40-00-40 www.medpark.md