Săptămâna aceasta celebrăm natura! Ora Pământului, Ziua Internațională a Păsărilor, târguri de produse eco – acestea sunt evenimentele ce vor marca acest sfârșit de săptămână. Cu ce evenimente ne bucură luna aprilie, aflați din afișul nostru.
25martie – 27 aprilie
Promoție pentru toți elevii eminenți.
”Alfa Kids” invită elevii eminenți să se distreze gratuit la terenul de joacă și rollerdrome - plătiți cu note de 10 sau cu Excellent, Bravo, Foarte bine. Promoția e valabilă doar pentru ziua în care elevul a fost apreciat cu nota maximă. Arătați agenda și aveți acces la distracție.
Locul desfășurării: Complexul sportiv-distractiv ”Alfa Kids”.
Adresa: str. Alba-Iulia, 75.
28 martie, joi
18:00 Comunicarea eficientă în familie.
Serviciul de Asistență Psihologică al Centrului Republican pentru Copii și Tineret ARTICO invită părinții la o discuție bogată în recomandări practice despre modalitățile prin care putem construi și menține relații sincere și armonioase în familie. Subiecte ce vor fi puse în discuție: atitudini și comportamente care distrug comunicarea în familie; comunicarea cu copilul: tehnici de comunicare eficientă; 5 pași simpli pentru a menține relații armonioase în familie.
Locul desfășurării: Centrului Republican pentru Copii și Tineret ARTICO.
Adresa: str. Ștefan cel Mare, 169.
Telefon: 0 797 1-95-89.
29 martie, vineri
16:00 Relansarea Dioramei Feroviare.
Expoziția de trenulețe in miniatură își va deschide din nou ușile. Suprafața acesteia este de 70 metri pătrați, proiectată și construită integral în țara noastră de o echipă de oameni pasionați de modelismul feroviar. Au fost sute de ore de proiectare si documentare, mii de ore de lucru si multă , multă pasiune.
Preț: 60 lei.
Adresa: str. Aleea Gării,1.
18:00 Mini-disco pentru copii la ”Leader Land”.
Dacă nu ați stabilit încă programul copiilor pentru sfârșitul săptămânii, Leader LAND are o propunere – mini-disco pentru copii. Vârsta recomandată: de la 4 ani. În program: dansuri, concursuri, jocuri distractive, atmosferă veselă și familială.
Locul desfășurării: Centrul educațional de dezvoltare pentru copii ”Leader Land”.
Adresa: str. Testemițeanu, 17/6.
Telefon: 022 99-25-00, 0 681 4-11-41.
30 martie, sâmbătă
9:00 Deschiderea sezonului 2019 – EcoLocal Farmers Market Moldova.
Piața EcoLocal Farmers Market Moldova își așteaptă și în acest an cumpărătorii. Aceasta revine în plină forță cu producători vechi și mai noi.
Locul desfășurării: parcarea Kentford.
Adresa: str. Ștefan cel Mare, 202.
9:00 Plantăm fapte bune în Chișinău.
Organizatorii acțiunii vă dau întâlnire în această sâmbătă, între Colonița și Bubuieci pentru a planta arbori. La fel ca de obicei, voluntarilor li se asigură instrumentele necesare, materialul săditor, instructajul necesar și voia bună, pentru ca împreună să le continuăm viața celor peste 10 mii de arbori.
12:00 Carnavalul râsului.
Un program vesel cu clovni și personaje favorite din desene animate. Veniți în costume de carnaval și primiți un cupon de 50 lei de la Wonderland. Intrare liberă.
Locul desfășurării: CC ”Atrium”.
Adresa: str. Albișoara, 4.
13:00 și 16:00 Cel mai așteptat show științifico-magic din Moldova.
Show Magie vs Știință. Pe scenă vor fi prezentate cele mai spectaculoase momente și nemaipomenite experimente, care vor surprinde orice copil și adult. Spectacolul este plin de trucuri de cea mai înaltă clasă, care sunt in puterea celor mai iscusiți iluzioniști și experimente științifice care te fac să te întrebi ce este asta știință sau magie. Spectacolul în limba română va fi prezentat la ora 13:00, iar în limba rusă la 16:00.
Preț: 90-270 lei.
Locul desfășurării: Filarmonica Națională ”Serghei Lunchevici”.
Adresa: str. Mitropolit Varlaam, 78.
Telefon: 0 680 2-30-27.
13:00 Workshop de tobe pentru copii.
Copiilor le place să cânte, iar cântatul la tobe este o activitate cu totul specială. Copilul se va simți adevărat muzician, va crea muzică împreună cu alți copii. La workshop pot participa copiii cu vârste cuprinse între 5-10 ani. Părinții îi pot însoți și participa împreună cu picii la atelier.
Preț: 50 lei.
Locul desfășurării: Art-labyrinth.
Adresa: str. Sciusev, 103.
20:00 Ora Pământului.
Veniți în scuarul străzii Pietonale pentru a marca Ora Pământului. Evenimentul are scopul de a atenționa populația asupra impactului schimbărilor climatice și de a-i determina pe cetățeni să participe la acțiuni de protejare a mediului înconjurător. Vom vorbi despre inițiativa globală de mediu, vom asculta muzică relaxantă de chitară și un colaj de muzică la acordeon. De asemenea, îi vom admira pe băieții de la Art Labirint.
Locul desfășurării: Strada Pietonală din Chișinău.
31 martie, duminică
10:00 Ziua Internațională a Păsărilor.
La acest eveniment, care deja are loc pentru al patrulea an la rând, sunt invitați toți iubitorii de Natură și toți cei interesați de păsări. Locul întâlnirii - Parcul Valea Morilor din Chișinău, la baza Scărilor cu Cascade, la ora 10:00. Toți cei prezenți vor face o tură de birdwatching în scopul observării cât mai multor specii de păsări ce se întâlnesc în acest parc. SPPN va asigura echipamentul necesar (lunete, binocluri) și cărți de specialitate care ne vor ajuta să aflăm mai multe despre păsările observate.
Important: îmbrăcați-vă potrivit pentru capriciile vremii de primăvară!
16:00 EcoVisio FreeShop de primăvară.
Tradiția de a aduna hainele voastre pe care nu le mai îndrăgiți și a le da gratis oricărui și le dorește – continuă. ”Bazarul” va fi organizat în fața cafenelei ”Guguță” din centru. tot ce nu se dă la FreeShop va merge la organizații de caritate care le vor distribui apoi celor nevoiași. Puteți contribui cu: haine curate și nevătămate; pantofi, accesorii, lenjerie nouă, cosmetice ne-expirate, umerașe.
Telefon: 0 607 9-05-14.
1 aprilie, lumină
18:30 Show muzical de Satiră și Umor.
Show muzical – Lume, lume hai la glume. În program: schetciuri (cântece de glume), parodii muzicale, scenete umoristice, bancuri, glume și bună dispoziție.
Locul desfășurării: Filarmonica Națională ”Serghei Lunchevici”.
Adresa: str. Mitropolit Varlaam, 78.
2 aprilie, marți
16:00 Vernisajul expoziției lui Alexandre Vasiliev ”Eleganța anilor 30”.
Expoziția istoricului în modă și a colecționarului Alexandr Vasiliev – o colecție unică de îmbrăcăminte ce a aparținut celebrităților din lumea muzicii, accesorii ce se referă la perioada anilor 30 ai secolului XX. Fiecare haină are propria istorie. Expoziția reprezintă o retrospectivă masivă a modei acelor ani. La fel, invitații vor putea vedea o expoziție de imagini, tendințe, ce demonstrează frumusețea, eleganța, expresivitatea siluetelor și strălucirea creațiilor acelei epoci. Expoziția se va desfășura până pe data de 2 mari 2019.
Locul desfășurării: Muzeul Național de Istorie a Moldovei.
Adresa: str. 31 august 1989, 121A.
3 aprilie, miercuri
9:00 Descoperă Moldova Rurală. Târg.
Târgul Leader – un târg minunat cu diverse produse aduse cele peste 30 de Grupuri de Acțiune Locală (GAL-uri) din Moldova, cu mici expoziții și cu alte bunătăți interesante.
Locul desfășurării: Scuarul Palatului Republicii.
Adresa: str. Maria Cibotari, 16.
6 aprilie, sâmbătă
17:00 Legenda de la Donna. Spectacol coregrafic.
Emoții expresive, pasiune, entuziasm, vârtej de sentimente, melodia tocurilor de pantofi, șalurilor și a evantaielor, mișcările seducătoare ale mâinilor – toate acestea caracterizează dansul spaniol flamenco. Pe 6 aprilie, ansamblul ”Gloria-Flamenco” prezintă premiera spectacolului ”Legenda de la Donna”. Este istoria unei femei, a dragostei și a originii vieții. O seară spaniolă în orașul nostru, costume minunate, coregrafie și producție teatrală profesionistă, muzică instrumentală vie.
Preț: 50 lei.
Locul desfășurării: Teatrul ”Luceafărul”.
Adresa: str. Veronica Micle, 7.
Dacă ați observat o greșeală sau o inexactitate în text
.