Mulți părinți deja sunt în căutare de opțiuni pentru organizarea vacanței de vară a copiilor. Respectiv, își pun întrebarea: "Suntem sau nu dispuși să ne trimitem scumpa odraslă, suflețelul nostru drag, pentru câteva săptămâni undeva pe la Vadul-lui-Vodă?". Această întrebare, în mod special, oferă mari bătăi de cap părinților cu copii de 6-9 ani, deși și cei ai căror copii au peste 14 ani de multe ori își fac griji pentru aceștia. În articolul respectiv, punem pe cântar toate opiniile "pro" și "contra" și ne împărtășim experiența.
Avantajele taberelor de odihnă pentru copii
Personal, în copilărie nu am fost niciodată la o tabără de vară pentru copii, din motiv că mama era de părere că aceasta era întruchiparea "răului". Atunci când prietenii/vecinii mei se întorceau de la tabără și cu entuziasm povesteau despre aventurile de acolo, mie nu îmi rămânea decât să-mi mușc coatele de ciudă. Citisem atâtea cărți și privisem atâtea filme despre veselele tabere pentru copii! Cât de mult îmi doream să merg și eu la o asemenea tabără! Dar acest vis nu putea fi împlinit.
Deja devenind mamă, am găsit în cartea psihologului Alison Shafer "Adevărul despre cum poți fi o mamă bună" — un capitol întreg dedicat importanței taberelor pentru copii. Potrivit afirmației autorului, o asemenea experiență pur și simplu este nestemată. Chiar dacă copilul s-a întors nemulțumit de la tabără, chiar dacă acolo era hrănit doar cu terci de ovăz — tabăra reprezintă o lecție de viață, de independență, de socializare. Aventură și, uneori, prieteni, de care își va aminti toată viața! Este o experiență de viață fără indicații date de mama și control din partea adulților, care atât de mult le lipsește copiilor din mediul urban.
Dezavantajele taberelor de odihnă pentru copii
De fapt, avantajele aflării copiilor la tabără sunt evidente multor părinți. Dar la fel de clare sunt și dezavantajele. Părinții sunt cuprinși de anumite temeri:
- Oare nu se va simți copilul acolo singur?
- Oare nu-l vor ofensa la tabără alți copii?
- Se va isprăvi oare cu auto-deservirea?
- Oare nu e prea mic?
- Oare nu e prea mare? Nu există oare pericolul unei "aventuri" cu o persoană de sex opus?
Sunt niște întrebări corecte. Și acestea merită atenție. Din păcate, taberele sunt diferite și copiii care merg la ele, de asemenea sunt diferiți.
Povestește mama Olga: "Pentru prima dată am trimis copilul la o tabără cu profil sportiv când avea 6 ani. El la noi era independent, nu o singură dată a fost fără părinți la competiții. Și tabără parca era bună — copiii acolo nu stau fără treabă, ci tot timpul sunt încadrați în activitățile ce fac parte din program. Și totuși a fost prea devreme. Fiul s-a întors de la tabără cu traumă psihologică — copiii mai mari îl tachinau, îl speriau cu istorioare strașnice, îi ascundeau lucrurile și banii. El nu ne povestea nimic, de aceea nu știam că are probleme. Acum îmi pare rău că ne-am grăbit. Mai târziu băiatul a mers la alte tabere și totul a fost minunat."
6, 7 ani – oare nu e prea devreme pentru tabără?
Dacă copilul dumneavoastră are 6-7-8 ani, decizia de a-l trimite la tabără depinde de mai mulți factori.
În primul rând, de dorința copilului. Dacă i-ați explicat ce este o tabără (povestirea trebuie să fie una neutră — fără să-i promiteți minuni și fără a-l speria) și copilul n-a rămas intrigat — nu-l dați. Pur și simplu nu trebuie. Alegeți deocamdată o tabără de zi, mai aproape de casă.
În al doilea rând, depinde de tabăra propriu-zisă. Părinții din Moldova au acces la diferite tabere din țară. Condițiile și regulile se pot diferenția. Pentru o primă experiență, ar fi bine să alegeți foarte atent tabăra, de dorit să luați în considerație opiniile celor care deja au fost și să nu vă lăsați ispitiți de prețurile mici. Totuși, copiii din clasele primare au nevoie de multă atenție și condiții bune, iar aceasta, de regulă, e costisitor.
În al treilea rând, de pregătire odraslei dumneavoastră. Un băiat dezghețat, care de la 4 ani aleargă la magazinul de peste câteva cartiere și își amintește de mama doar dacă i se face foame – aceasta este un caz. O fetiță gingașă, sensibilă, care pomenindu-se într-un loc necunoscut se ține de mâna mamei și aproape niciodată nu rămâne fără părinți - e altă treabă. Și, apropo, nu are importanță sexul copilului. Analizați atent — se va isprăvi copilul 2 săptămâni fără ajutorul dumneavoastră.
În al patrulea rând, de prezența companiei. Cel mai bine, prima dată copilul să meargă la tabără cu un coleg de clasă drag sau măcar cu un prieten. În acest fel copilul va avea susținere.
Intenționat nu vorbesc despre pregătirea psihologică a părinților pentru o asemenea experiență. De foarte multe ori, anume noi nu suntem pregătiți să ne despărțim de "micuțul" nostru. Însă, dacă toate punctele menționate au un răspuns pozitiv – nu ratați copilul de această bucurie pur și simplu din cauza unor temeri personale.
Experiența noastră: Fiul meu pentru prima dată a mers la tabără la 7,5 ani. Era o tabără bună, în detașament erau până la 10 copii, iar conducătorii de detașament dorm într-o căsuță cu copiii. Acolo programul este amplu, condițiile de trai și conducătorii de detașament sunt minunați. A mers împreună cu cel mai bun prieten. În rezultat, feciorul meu zice că timpul petrecut la această tabără a fost cel mai bun din viața lui. Și cu nerăbdare așteaptă următoarea plecare la tabără. Unicul " însă" – a trebuit să stea flămând. Din motiv că știe cum să aleagă corect mâncarea, de multe ori nu putea alege nimic din ce i se oferea la prânz sau cină și se mulțumea doar cu pâine. Periodic, biscuiții pe care îi duceam eu, îi mânca împreună cu alți copii în aceeași seară, iar altă mâncare era interzis să lași copiilor. Dar acesta este un minus pe care atât copilul, cât și eu, eram dispuși să-l acceptăm — totuși două săptămâni nu este o perioadă în care copilul ar putea slăbi atât de mult sau să-și dăuneze sănătății.
Copiii de la 9 ani și mai mari
Părerea mea, precum și a multor psihologi — copiii de 9 ani și mai mari, pur și simplu, obligatoriu trebuie să meargă la tabără sau la plecări de durată cu clasa. La această vârstă este deja timpul să învețe să fie independenți și responsabili de sine însăși.
Instruiți-l cu privire la măsurile de securitate, posibilitățile de a lua legătura cu dumneavoastră în caz de necesitate și trimiteți-l la tabără fără grijă. Explicați-i că întotdeauna vă poate contacta la telefon și vă poate povesti despre orice situație sau problemă, care îl deranjează. Cu toate acestea, dacă copilul vă roagă să-l luați acasă, pentru că "patul este dur", "terciul nu e dulce" sau "se plictisește" — nu vă grăbiți să-l salvați. Îl puteți susține prin cuvinte, acasă e cazul să-l luați doar dacă intervine o situație gravă și nu e vorba de un capriciu.
La început, pomenindu-se într-un mediu nou, copilul se poate simți stânjenit, dar, de obicei, copiii repede se adaptează și ulterior, vă mulțumesc pentru că i-ați oferit o asemenea experiență.
Veronica Gorceac
Jurnalistă, redactor-șef al portalului Familia.md, fondatoarea Clubului Familiei din Chișinău și organizatoarea târgului copiilor "Trodelmarkt". Mama unui băiețel de 8 ani.
×
Hai să fim prieteni
Aflați tot ce e mai important și util pentru familie: urmăriți foto reportaje, citiți articole cu specialiști autoritari, interviuri și recomandări ale mamelor cu experiență, treceri în revistă ale celor mai bune locuri și celor mai semnificative evenimente.
Alăturați-vă!
Dacă ați observat o greșeală sau o inexactitate în text
.