Tendința de a ține totul sub control – încurcă să trăiești. Sfatul psihologului în Moldova

Mulți oameni depun mare efort, încercând să țină totul sub control. Într-un anumit moment, ei singur obosesc groaznic de aceasta, dar nici nu pot lăsa situația ”fără monitorizare”. Gândul că fără de control minuțios, totul ar putea decurge greșit - îi panichează. De unde avem această tendință de a ține totul sub control? Putem oare face ceva cu aceasta? Explică expertul nostru, psihologul Vera Budan.

Tendința de a controla tot și toate, de unde vine? Ce putem face dacă ne dăm seama că avem acest neajuns și ne afectează relațiile dar și viața în general? Ce ne facem, dacă ne prindem la faptul că suntem tensionați în permanență și dorim cu toată ființa să iasă lucrurile așa cum vrem noi? De unde știm că așa cum vrem noi este UNICA MODALITATE CORECTĂ DIN UNIVERS?

Controlul este de fapt o reacție, o cale de a obține ceva, dar pentru că se manifestă ca un efect, ar fi bine să vedem cauzele care duc la o asemenea reacție, exagerată:

Anxietatea, senzația de pericol permanent și încordarea/tensiunea interioară, este motivul principal al tendinței de a controla tot și toate. Deși pare că lucrurile controlate sunt nesemnificative și superficiale, de fapt, ne este frică de consecințe mult mai „grave” care pot apărea, sau cel puțin ne imaginăm că vor apărea dacă nu ne asigurăm. Dacă vreau să ies din casă la timp cu copilul, iar acesta pur și simplu nu se lasă condus de intenția mea și face mofturi, gravitatea pe care mi-o imaginez este mult mai mare decât cea reală.

Adresați-vă aceste întrebări, ca să reușiți să înțelegeți despre ce pericol (imaginat) este vorba:

Dacă întârziem la grădiniță/școală sau dacă eu întârzii la serviciu, care este cel mai grav lucru care mi se poate întâmpla? Voi întâlni directorul și mă va privi așa cum mă privea o autoritate când eram mic/ă? Voi fi perceput/ă ca un părinte neglijent cu propriul copil? Cum voi fi (un/o ratat/ă, căscat/ă, neatentă, slab/ă...)?
Cum mă voi simți dacă lucrurile ies de sub control? Care pot fi consecințele, reale sau percepute? Pot fi respins/ă? Abandonat/ă? Pot rămâne singur/ă pe pământ?
Cu ce mă sperii eu însămi că se va întâmpla? Ce povești de groază îmi povsetesc eu singur/ă? Este un risc adevărat? Cu ce seamănă aceste cuvinte/voce/tonalitate interioare?

Anxietatea este o stare normală care de-a lungul secolelor ne-a adus supraviețuirea, atenția la pericole a ajutat oamenii să fie precauți, să se pregătească și să facă față unor situații riscante. Nu avem cum să o înlăturăm complet, totuși doza contează foarte mult. Ca să reușim să o gestionăm, ar fi util în primul rând să recunoaștem de ce anume ne este cel mai mult frică.

O problemă în plus apare atunci când alături sunt persoane care devin sensibile la încercările noastre disperate de a controla lucrurile și astfel ne stricăm relațiile. Un partener/copil legat cu sfori nu mai știe dacă este alături din dragoste sau pentru că este legat.

De aici apare și următoarea cauză care duce la tendința de a controla și anume:

Lipsa de încredere în cel pe care dorim să-l controlăm. Poate că nu este conștientizată, dar există cu siguranță o lipsă de încredere că acesta se va descurca, că va reuși SINGUR/Ă să facă față tuturor provocărilor vieții. Iar dacă nu va reuși? Oare chiar noi știm mai bine prin ce anume trebuie să treacă o persoană pentru a crește și a fi ceea ce este în nucleu? Oare chiar știm noi de fiecare dată ce este cu adevărat mai bine pentru cineva?

Fiecare dintre noi a avut la un moment dată un părinte care a „știut mai bine” și ne este foarte cunoscută senzația de împotrivire, normală și sănătoasă de altfel. Iar aici nu conținutul acelui lucru impus era rău, poate chiar era un lucru bun, dar modalitatea și mesajul din spate ne spunea că nu este în regulă ceva. Asta pentru că atunci când un interes, o dorință, o alegere a mea, este respinsă de cineva care „știe mai bine” este ca și cum felul meu de a fi în general este greșit, devalorizat. Nu pot să respect o persoană care nu-mi respectă interesele, fie ele și neînsemnate pentru cineva.

Aici întrebarea potrivită ar fi:

Oare cât de mult am încredere că oamenii apropiați se vor descurca fără implicarea mea maximă?

Cel mai des, lipsa de încredere vine dintr-o dezamăgire profundă din copilărie, când am fost neputincioși să ne asigurăm că nu ne vom simți respinși/trădați/abandonați de persoanele importante în viața noastră atunci. Este vorba despre o neîncredere foarte profundă, care de cele mai multe ori nu ține de experiența directă cu oamenii importanți acum. Chiar dacă cei apropiați au făcut greșeli, normale și firești, acestea nu ne pot răni atât de mult, reacția noastră de neîncredere este exagerată în raport cu fapta.

De aici vine și ideea profundă că lumea în general nu este un loc sigur, că se poate întâmpla orice (nedorit de mine), deci ar fi bine să controlez pentru a reuși să fac față.

Poziția cu adevărat adultă în aceste sens este "Orice se poate întâmpla și voi reuși să fac față, orice ar fi". Este ca și cum am renunța să facem baraje pentru a nu fi inundați și am alege să facem case care plutesc, sau pur și simplu ne-am muta. A controla în permanență este despre a nu accepta ceea ce vine și de a încerca să schimbăm, deși ne consumă enorm de multă energie, timp, viață...

De aici vine și următoarea cauză:

Lipsa de încredere în propria persoană. Da, știu, persoanele care încearcă să controleze tot și toate, par foarte încrezătoare și sigure pe sine, dar de fapt în profunzime nu este așa. Când avem încredere că ne vom descurca orice ar fi, nu este nevoie să stăm tensionați și să folosim atât de multe instrumente în plus, care să ne ofere certitudinea că lucrurile vor merge bine. De cele mai multe ori, deși pare din exterior că le reușesc pe toate, aceste persoane au mereu senzația că nu sunt „destul de...” pentru a fi iubiți și acceptați, prin ei înșiși, de aceea au nevoie să aibă multe „realizări” pentru a se simți măcar temporar îndeajuns de buni.

Ca și în multe alte mecanisme de adaptare disfuncționale, încercarea de a controla, menține problema neîncrederii, în loc să o rezolve. Este ca și cum am lua droguri, pentru a ne simți bine, dar după ce trece efectul, ne simțim și mai rău. Atunci când nu avem încredere, avem impresia că afirmându-ne, vom fi mai încrezători și siguri pe noi, doar că efectul este de scurtă durată, iar succesele, la fel ca și dozele, ar trebui să fie din ce în ce mai mari pentru același efect. Soluția aici ar fi deci simplă dar dificil de realizat: abstinența și observarea a ceea ce se declanșează.

Știu, nu este deloc ușor, doar că într-adevăr, tendința de a controla este doar vârful unui iceberg, cu toate traumele și neliniștile ascunse undeva în adânc, deci și schimbarea ar trebui să fie profundă. Ultima cauză poate fi dedusă din precedenta, aceasta este:

Fără a avea control asupra lucrurilor din jur, îmi pierd sensul vieții. Sună prea dur posibil și prea global, dar vă rog să vă gândiți la un lucru – ce sens ar avea propria viață fără cei apropiați? Când nu credem că am conta pe această lume prin noi înșine, când nu ne vedem ca fiind valoroși pur și simplu, fără cei pe care i-am tot împins în față, insuccesul lor ar însemna că suntem noi ratați. Ce aș lăsa în urmă dacă cei în care investesc acum nu vor da roade? Viața mea, doar prin mine, are destulă semnificație?

Dacă aș elibera din mâini toate funiile prin care controlez tot, eu aș mai conta? Nu vreau să vă fac să vă simțiți prost, vreau să vă provoc să vă gândiți serios la această întrebare, iar când aveți un răspuns sincer în minte, să vă gândiți la ultima întrebare din acest articol – ce pot face ca să contez, doar că de data asta DOAR PENTRU MINE?

După câte probabil vă dați seama, nu este atât de simplu să renunțați la control, este despre explorare și lucru la fiecare cauză, iar pentru a nu vă împotmoli, vă recomand să mergeți și la consiliere.

Am încercat să aduc cel puțin mai multă claritate în acest fenomen, ca să ne dăm seama de unde să începem căutările.

Să vă fie cu folos!

Vera Budan

Psiholog Clinician licențiat în psihologie, master în psihologie clinică. Psihoterapeut în formare, NLP Practitioner, NLP Master, Master în Comunicare Hipnotică. Autoarea cărții "Calea Feminității".