Articolul se referă la temele:

Aspectele juridice ale divorţului în Moldova3

Deşi se spune că o căsătorie se naşte în Ceruri, iar femeia şi bărbatul dintr-un cuplu sunt creaţi unul pentru celălalt, uneori se întâmplă că relaţia dintre soţi se destramă şi ei sunt nevoiţi să divorţeze.

De multe ori, soţul sau soţia merge să depună cerere pentru divorţ în speranţa că tot acest coşmar va trece cât mai repede. Totul însă, nu este atât de simplu precum pare a fi. Mai mult decât atât, dacă soţii ce se află în proces de divorţ au copii minori — lucrurile vor decurge mai lent.

Avocatul Alexei Croitor (Biroul Avocatului "Alexei Croitor") ne-a oferit informaţii detaliate privind procedura de desfacere a căsătoriei. Am încercat să oferim răspuns la cele mai des întâlnite întrebări la acest subiect.

În ce cazuri căsătoria se desface la Oficiul Starii Civile şi când prin intermediul instanţei de judecată?

În baza acordului comun al soţilor care nu au copii minori comuni sau înfiaţi de ambii soţi, dacă între aceştia nu există litigii referitoare la partaj sau la întreţinerea soţului inapt de muncă, căsătoria poate fi desfăcută de către oficiul de Stare Civilă în a cărui rază teritorială se află domiciliul unuia dintre soţi, cu participarea obligatorie a ambilor părţi.

În cazul în care soţii au copii minori comuni, există litigii referitoare la partajul averii sau în lipsa acordului la divorţ al unuia dintre soţi, desfacerea căsătoriei are loc pe cale judecătorească.

Ce acte sunt necesare pentru aceasta?

În primul rând, cererea de chemare în judecată cu privire la desfacerea căsătoriei trebuie să corespundă cerinţelor art. 166 CPC (Codul de Procedură Civilă). În special, necesită să conţină următoarele informaţii: când şi unde a fost înregistrată căsătoria, a câta oară se desface căsătoria, sunt sau nu copii, vârsta lor, s-a ajuns la o înţelegere între soţi cu privire la întreţinerea şi educarea copiilor, motivele depunerii cereri de desfacere a căsătoriei şi dacă sunt înaintate alte cerinţe care pot fi judecate concomitent cu acţiunea de desfacere a căsătoriei.

La cerere se anexează:

  • adeverinţa de căsătorie în original;
  • copiile adeverinţelor de naştere ale copiilor;
  • copia buletinului de identitate;
  • acte cu privire la salariu şi alte documente necesare.

Dacă se solicită partajul averii, trebuie de anexat o confirmare referitoare la bunurile de care dispun soţii. În cazul în care se solicită pensia pentru întreţinerea copiilor sau alte cheltuieli de întreţinere — acte care confirmă aceste cheltuieli. În situaţia în care se solicită doar divorţul, este nevoie doar de actele enumerate mai sus.

Trebuie să achităm şi vreo taxă pentru această cerere?

Taxa de stat pentru cererea de chemare în judecată pentru desfacerea primei căsătorii constituie 40 de lei, desfacerea celei de a doua căsătorii — 200 de lei, împărţirea averii la desfacerea căsătoriei — 3% din valoarea acţiunii, dar nu mai puţin de 150 de lei.

Cât timp de împacare au soţii la dispoziţie din momentul depunerii cererii?

Dacă, în timpul examinării cererii de desfacere a căsătoriei unul dintre soţi nu îşi dă acordul la divorţ, instanţa judecătorească va amâna examinarea cauzei, stabilind un termen de împăcare de la o lună la 6 luni, cu execepţia cauzelor de divorţ pornite pe motivul violenţei în familie confirmate prin probe. Dacă măsurile de împăcare nu au avut efect şi soţii continuă să insiste asupra divorţului, instanţa de judecata va satisface cererea respectivă.

Dacă reclamantul şi pârâtul nu s-au prezentat în judecată din motive neîntemeiate şi dacă nici una dintre părţi nu a cerut examinarea pricinii în absenţa sa, instanţa amână procesul. Neprezentarea repetată aduce la scoaterea cererii de pe rol.

Lipsa de la şedinţa de judecată a reprezentantului sau a unui alt participant la proces, nu împiedică examinarea pricinii. La solicitarea întemeiată a participantului la proces, instanţa poate amâna o singură dată judecarea pricinii din cauza neprezentării motivate a reprezentantului acestuia.

Este adevărat că în lipsa acordului soţiei, în cazul în care ea este însărcinată, şi pe parcursul primului an de la naşterea copilului (dacă copilul este sănătos), soţul nu are dreptul să întemeieze procesul de divorţ? În cazul în care este adevărat, pentru nerespectarea acestei legi, soţul poate fi sancţionat?

Da, este adevărat. Însă nu se aplică nicio sancţiune, pur şi simplu, instanţa de judecată respinge cererea.

Cum este stabilit domiciliul copilului?

Domiciliul minorului se stabileşte de către instanţa judecătorească, ţinându-se cont de interesele şi părerea copilului (dacă acesta a atins vârsta de 10 ani). În acest caz, instanţa judecătorească va lua în considerare ataşamentul copilului faţă de fiecare dintre părinţi, faţă de fraţi şi surori, vârsta copilului, calităţile morale ale părinţilor, relaţiile existente între fiecare părinte şi copil, posibilităţile părinţilor de a crea condiţii adecvate pentru educaţia şi dezvoltarea copilului (îndeletnicirile şi regimul de lucru, condiţiile de trai etc.).

La determinarea domiciliului copilului minor, instanţa judecătoreasă va cere şi avizul autorităţii tutelare în a cărei rază teritorială se află domiciliul fiecăruia dintre părinţi. Trebuie aduse dovezi precum că mama dispune de spatiu locativ, de toate condiţiile de trai (care vor fi verificate de autorităţile tutelare); instanţa va verifica dacă părintele cu care rămâne copilul îl va putea asigura din punct de vedere material.

De la ce vârstă se audiază şi copiii la judecată? Cum are loc procedura?

Dacă copilul a atins vârsta de 10 ani, la stabilirea domiciliului acestuia se ţine cont de părerea lui.

La audierea minorului va fi citat să asiste un pedagog. Sunt citaţi, după caz, şi părinţii, înfietorii, tutorele sau curatorul minorului. Persoanele menţionate, precum şi participanţii la proces, pot, cu permisiunea preşedintelui şedinţei, să adreseze întrebări minorului. În cazuri excepţionale, când trebuie constatate unele circumstanţe ale pricinii, instanţa judecătorească poate dispune, printr-o încheiere, ascultarea minorului în camera de deliberare fără ca părţile sau alte persoane să fie de faţă. După revenirea completului de judecată în sala de şedinţe, participanţilor la proces li se comunică depoziţiile minorului. După ce a fost audiat, minorul părăseşte sala de şedinţe, dacă instanţa nu consideră că prezenţa lui este necesară.

Cum se stabilesc vizitele copilului?

Cu acordul comun al părinţilor. În cazul dezacordului, ordinea vizitelor se stabileşte pe cale judiciară.

Împiedicarea neîntemeiată a unuia dintre părinţi (a ambilor părinţi) să comunice cu copilul ori să ia parte la educarea lui, precum şi împiedicarea copilului să comunice cu bunicii, fraţii şi surorile se sancţionează cu amendă de la 200 la 400 de lei.

În cazul în care dorim să mergem peste hotare cu copilul minor, avem nevoie neapărat şi de semnatura celuilalt părinte?

Minorii au dreptul de a ieşi şi de a intra în Republica Moldova numai însoţiţi de unul dintre reprezentanţii lor legali sau de un însoţitor, desemnat prin declaraţie de către reprezentantul legal a cărui semnătură se legalizează notarial. În declaraţie se indică scopul călătoriei, durata acesteia şi ţara de destinaţie.

În cazul în care minorul pleacă să se domicilieze în străinătate, este necesar consimţământul, exprimat prin declaraţie, al ambilor părinţi ale căror semnături se legalizează notarial, iar în cazul altor reprezentanţi legali — consimţământul acestora, exprimat printr-o decizie a autorităţii tutelare.

Sursa: Familia.md
Îmi place

Dacă ați observat o greșeală sau o inexactitate în text anunțați-ne.

Comentariul dvs.

Dacă tema abordată v-a trezit interes, puteți să, lăsați un comentariu

Comentarii 177

Sortare
  • Nou
  • Anterior
  • 23 mai. 2015 21:16 #1 Pascaru Eugenia

    eu cu sotul dorim sa divortam copii vor ramine cu el ,cum as putea sa mentionez in cererea de divort ca pe viiitor sa nu am probleme ca sa numi dea voie sa vad copii sau sa ceara pensie alimentara

    Răspundeți
  • 07 iul. 2015 17:47 #2 Tatiana Dumbrava(Grosu)

    Buna ziua! Daca copilul are virsta de 23 de ani,traieste cu parintii,averea tot se partajeaza 50%?Multumesc.

    Răspundeți
  • 07 iul. 2015 23:29 #3 Grigore Popa

    #1 Pascaru Eugenia, Cerințele dvs. nu au legătură cu cererera de divorț si nu pot fi incluse in cerera de divorț. Dvs. pastrați în orice caz deptul de a va vedea copii indifirent de faptul că ve-ți fi divorțați.

    Răspundeți
  • 07 iul. 2015 23:31 #4 Grigore Popa

    #2 Tatiana Dumbrava(Grosu), Daca averea aparține exclusiv parinților, da se partajeaza 50% la 50% (prezumția legala a cotei din avere a fiecarui soț)

    Răspundeți
  • 12 aug. 2015 04:59 #5 iordania 222

    Avem copil de 7 ani. Avere nu avem. Procesul va fi mai rapid in cazul cind ambii sintem in comun acord? Mai ales ca am hotarit ca copilul va ramine cu mine, adica cu mama?

    Răspundeți
  • 13 aug. 2015 13:17 #6 Tamara Surujiu

    Salut eu vreu sa divortez dar am doi copii in virsta de 13 si12 ani .Am citit ca judecata hotaraste cu cine vrea sa ramiie copii ,si care din parinti vor avea conditii de trai mai bune.Copii vor sa ramina cu mine (mama)dar casa eu n-am voi trai la gazda .Pot eu conta ca judecata mi-a lasa copii cu mine?

    Răspundeți
  • 05 sep. 2015 15:58 #7 Вадим Балан

    При подаче на развод, обязательно надо нанять адвокат если нет никаких претензий с обеих сторон? В каком случае судья заставляют нанять адвокат?

    Răspundeți
  • 09 sep. 2015 23:21 #8 Grigore Popa

    #5 iordania 222, DA, desigur, e posibil chiar in prima sedinta

    Răspundeți
  • 09 sep. 2015 23:24 #9 Grigore Popa

    #6 Tamara Surujiu, DA, puteti deoarece la stabilirea domiciliului copilului in caz de litigiu (cu sotul) se va lua in considerare si avizul autoritatii tutelare care se va expune. Nu este obligatoriu sa aveti o locuinta in proprietate, conteaza daca ve-ti putea sau nu crea conditii favorabile de crestere a copiilor si daca este in interul lor sa locuiasca cu dvs.

    Răspundeți
  • 09 sep. 2015 23:25 #10 Grigore Popa

    #7 Вадим Балан, нет, не обязательно и судья не может заставить нанять адвоката но исковое заявление на развод должно быть составлено правельно

    Răspundeți
  • 14 sep. 2015 23:56 #11 Ecaterina Iziumov

    In cazul in care exista un copil insa sotii dau la divort,dar nu au nici o avere,care e procedura?unde trebuie de depus cererea?

    Răspundeți
  • 18 sep. 2015 00:12 #12 iulia motrii

    Меня часто посещяет мысыль подать на розвод так как муж не роботает и не хочет, дома по пьяни устрайвает скандалы а с ребенком которому скоро годик погулял от силы 3 раза. Квартира у меня есть и через пол года после курсов обучения будет и робота. Вопрос: в случии розвода я могу быть уверенна что мой ребенок останется со мной?

    Răspundeți
  • 18 sep. 2015 00:15 #13 iulia motrii

    Если квартира была полученна в наследство до брака, после 2 года брака при розводе муж может потребовать роздел имущество?

    Răspundeți
  • 22 sep. 2015 18:52 #14 Grigore Popa

    #11 Ecaterina Iziumov, La instanta de judecata

    Răspundeți
  • 22 sep. 2015 18:53 #15 Grigore Popa

    #13 iulia motrii, нет, не может это ваше личное имущество

    Răspundeți
  • 22 sep. 2015 18:54 #16 Grigore Popa

    #12 iulia motrii, Исходя из расказанного, да, можете быть уверены

    Răspundeți
  • 07 oct. 2015 11:30 #17 Tabacari gabriela

    BUNA ZIUA. LA NOI MAI DEMULT E PROBLEMA DIVORTULUI. DE 4 LUNI INCERCAM SA TRECEM PESTE, DAR NU MERGE. EU NU DORESC IMPACARE. SE POATE FARA TERMENUL DE IMPACARE? DAR AVEM DOI COPII ,7 SI 5 ANI. FIIND PROBLEMA SPATIULUI, SE POATE DUPA DIVORT SA TRAIM IN ACELASI APARTAMENT CARE L-AM CUMPARAT DUPA CASATORIE?

    Răspundeți
  • 08 oct. 2015 18:08 #18 Grigore Popa

    #17 Tabacari gabriela, Da e posibil și fara acordarea termenului de impacare in cazul in care sotul nu se va prezenta la judecata sau se va pronunta in favoare divortului. Sigur ca puteti trai in acelasi apartament.

    Răspundeți
  • 12 oct. 2015 11:41 #19 Tabacari gabriela

    #18 Grigore Popa, MULTUMESC. MAI AM O INTEBARE: COPIII, 7 SI 5 ANI, CARE AU VAZUT APLICAREA FORTEI FIZICE, AU VOIE SA CONFIRME FAPTUL?

    Răspundeți
  • 12 oct. 2015 13:34 #20 Grigore Popa

    #19 Tabacari gabriela, Nu, copiii pina la 10 ani nu sunt audiati in instanta. Aplicarea fortei fizice (violenta in familie) se confirma prin plingeri la politie.

    Răspundeți
  • 18 oct. 2015 18:41 #21 Tabacari gabriela

    #20 Grigore Popa, Procesul de divort poate decurge daca nici unul dintre soti nu are avocat si respectiv mergem la o intelegere?

    Răspundeți
  • 19 oct. 2015 09:10 #22 Grigore Popa

    #21 Tabacari gabriela, Da, poate

    Răspundeți
  • 23 nov. 2015 18:43 #23 Екатерина Гросу

    Здравствуйте ув. юристы. Я инв. 1гр. нахожусь в коляске. Муж хочет разводиться, я не хочу. Дочке 18, есть совместное имущество. Нас разведут даже если я против?

    Răspundeți
  • 24 nov. 2015 22:43 #24 Grigore Popa

    #23 Екатерина Гросу, Сначала вам дадут срок для примирения (до 6мес) после чего если муж будет настаивать на развод, то вас разведут в любом случае. В случае развода вы имеете право требовать от бывшего супруга алименты на ваше содержание если вы стали нетрудоспособными в период состояния в браке

    Răspundeți
  • 27 nov. 2015 12:08 #25 Неизвестно Неизвестно

    Buna.eu vreau sa divortez dar am copil de 6 luni,vreau sa grabesc divortul,am avut aplicarea fortei fizice dar nu am plingeri la politie......cum pot face totul rapid,sji bine

    Răspundeți
  • 30 nov. 2015 00:19 #26 eva vintea

    Buna seara. Eu vreau sa divortez. Sunt insarcinata in 8 luni si am fetita de 4 ani jumate ,motivul este ca bea petrece mult timp cu prietenii si cu noi mai ca nu petrece timpul si plus, cind vine beat poate si sa faca probleme sa ma numeasca cu cuvinte urite. Eu pot sa divortez daca sunt insarcinata?? Nu avem de impartit avere, eu am apartamentu meu. Explicati-mi va rog frumos din suflet ca nimeni nu vrea sami raspunda pe forum,mersi mult!

    Răspundeți
  • 20 dec. 2015 01:23 #27 Grigore Popa

    #25 Неизвестно Неизвестно, Va recomand sa veniți la o consultație personală.

    Răspundeți
  • 20 dec. 2015 01:25 #28 Grigore Popa

    #26 eva vintea, Da, puteti. Adresându-va cu o cerere de chemare în judecata împotriva sotului pentru desfacerea căsătoriei. Eu aș putea să vă prestez astfel de servicii juridice.

    Răspundeți
  • 23 ian. 2016 12:33 #29 Marta Doni

    Buna ziua. Intrebarea mea este - daca unul din soti a decis sa divorteze iar cel de-al doilea nu este de acord, este posibil ca divortul sa fie obtinut fara probleme, in cazul in care copiii sunt majori si averea comuna nu se supune parajarii? Anterior a fost depusa, de catre partea care doreste sa obtina divortul, declaratia de divort la starea civila. La OSC mi s-a spus ca cererea va fi valabila trei zile, timp in care a doua parte poate sa se apropie sa o depuna si pe a sa. Spre regret a doua parte nu s-a prezentat. 1) Este corect primul pas facut? 2) declaratia anterior depusa la OSC, poate servi cumva la chemarea in judecata, in cazul in care acest proces nu se va rezolva de comun acord? Va multumesc frumos.

    Răspundeți
  • 28 ian. 2016 20:07 #30 Alexandr Simirichenko

    ДЕНЬ ДОБРЫЙ! Хотел бы узнать как мне быть? Хочу одать на развод но моя супруга не известно где находиться,проживала она на територии Приднестровъя,а сама гражданка Украины.Найти ее не предстовляется возможным так как борделей много а я один!!! как мне быть в данной ситуации?

    Răspundeți
  • 05 feb. 2016 13:07 #31 Irisk@ ...

    здравствуйте!если истец подал на развод,нанял адвоката,указала причину и в соответствии с этой причиной требует оплаты адвоката,должен ли ответчик платить?

    Răspundeți
  • 09 feb. 2016 00:06 #32 Grigore Popa

    #29 Marta Doni, DaCA UNUL DIN SOTI NU E DE ACORD CU DIVORTUL ATUNCI DIVORTUL POATE AVEA LOC DOAR PE CALEA JUDECATII

    Răspundeți
  • 09 feb. 2016 00:07 #33 Grigore Popa

    #30 Alexandr Simirichenko, Подать в суд на развод и вызвать ее в суд через пресу

    Răspundeți
  • 09 feb. 2016 00:08 #34 Grigore Popa

    #31 Irisk@ ..., Да, должен если будет доказана его вина в расторжение брака.

    Răspundeți
  • 19 feb. 2016 20:12 #35 Dusika Levinta

    Bună ziua! Am 2 copii gemeni de 1,2 luni si vreau sa divortez , sotul bea si se distrează cu prietenii indiferent de situatia de acasa, periodic e agresiv am fost bătută de citeva ori ,dar nu am apelat la politie, dar am citeva înregistrări video si audio.De copii practic nu se ocupa deloc.Avere în comun nu avem.Ma intereseaza in caz de divort sunt sanse ca ambii copii sa rămînă cu mine si daca se iau in calcul înregistrările personale cînd e agresiv? Eu oficial sunt angajată,dar sotul nu.Astept raspunsul dumneavoastra si va multumesc anticipat.

    Răspundeți
  • 20 feb. 2016 00:30 #36 Hreapco Maria

    Buna ziua! fiica mea vra sa divorteze, are un copil de 4 ani, sotul tot este deacord, avere comuna nu au, e numaidecat prin judecata?

    Răspundeți
  • 22 feb. 2016 23:46 #37 Nicolae Chirvas

    Dar in caz ca un parinte nu da semnatura ca sa paraseasca tara, celalalt parinte poate sa-l ia ?

    Răspundeți
  • 23 feb. 2016 00:01 #38 Nicolae Chirvas

    Noi avem copil minor de 5 ani si divortam. Dupa divort mama pleaca la lucru peste hotare, dar minorul il lasa la bunici, asa ii drept oare legea ce prevede? Oare se permite ca la divorț minorul să ramină numai cu un parinte si peste ceva timp si acela să plece peste hotare?

    Răspundeți
  • 27 feb. 2016 11:58 #39 Grigore Popa

    #35 Dusika Levinta, Da, aproape cu siguranță copii vor ramine cu dvs.

    Răspundeți
  • 27 feb. 2016 11:59 #40 Grigore Popa

    #36 Hreapco Maria, Da, numaidecât

    Răspundeți
  • 27 feb. 2016 12:01 #41 Grigore Popa

    #37 Nicolae Chirvas, Poate, dacă nu pleacă cu domiciliu permanent

    Răspundeți
  • 27 feb. 2016 12:41 #42 Nicolae Chirvas

    #41 Grigore Popa, Dar daca pleaca cu domiciliu permanent dara poate sal ea fara acordu meu atunci carei sensu la divorti

    Răspundeți
  • 27 feb. 2016 14:00 #43 Grigore Popa

    #42 Nicolae Chirvas, Da, poate

    Răspundeți
  • 01 mar. 2016 11:32 #44 Beauty Beautifully

    Добрый день. После расторжения брака в загсе, можно ли подавать на раздел имущества? Титул на землю (до брака) на одно члена семьи, постройка (уже в браке) на обоих. Именно эту постройку после развода как делят?

    Răspundeți
  • 04 mar. 2016 22:27 #45 Tatiana Koumentakou

    Buna seara! as vrea si eu sfatul dumneavoastra,mama si tatal meu sunt casatoriti de 32 de ani suntem 2 copii in familie 31-27 de ani,tata o batea pe mama de cind ma tin eu minte, a distruso la suflet si ia bagat frika in ea, niciodata nu a fost la politie sai faca plingere ca o ameninta daca se va jelui cuiva o va ucide, casa au facuto dupa casatorie si e pe numele la amindoi, ce putem face ca so salvam din asa caz? va rog din tot sufletul so ajutam!

    Răspundeți
  • 10 mar. 2016 00:11 #46 Grigore Popa

    #44 Beauty Beautifully, да, можно через суд если не придете к обоюдному согласию у нотариуса

    Răspundeți
  • 10 mar. 2016 00:12 #47 Grigore Popa

    #45 Tatiana Koumentakou, Concretizați vă rog întrebarea....

    Răspundeți
  • 10 mar. 2016 10:09 #48 Aliona Dragomir

    #13 iulia motrii, нет

    Răspundeți
  • 13 mar. 2016 15:38 #49 Marina Rybkina

    добрый день!Я-подал на развод,у нас общий ребёнок 5,6 лет,судья и адвокат моей супруги требуют от меня,чтоб я-предоставил с органов опеки акт обследования моей кв-ры,кв-ра была мной приобретена до брака!Зачем(для чего) им этот акт обследования???

    Răspundeți
  • 16 mar. 2016 21:40 #50 Anna Baranova

    Salutare.imi spuneti va rog care va fi procedura atunci cind eu cu sotul am hotarit sa divortam avind doi copii minori si nu avem pretentii sau cereri unu fata de celalt...avem novoie de acest divort pentru o perioada de timp...myltumes

    Răspundeți
  • 16 mar. 2016 21:45 #51 Anna Baranova

    Salutare...dorim cu sotul sa divortam nu avem pretentii nici cerinte unu fata de celalt...avem doi copii minori care vor sta cu el pe intretinerea mea ...in cit timp se primeste hotarirea? multumim ...pot cumva sa mai apara careva cerinte de la noi

    Răspundeți
  • 20 mar. 2016 03:52 #52 Oxana Ialanji

    Spuneți -mi va rog dacă unul din soți este plecat peste hotare avem un copil minor și avere de împărțit pot eu sa primesc divorțul chiar dacă el nu se prezintă?? Va mulțumesc

    Răspundeți
  • 03 apr. 2016 18:13 #53 🔐Не для кого Нету меня 🔒

    Имеет ли право бывший муж ставить элименты на карточку до 18 лет?

    Răspundeți
  • 08 mai. 2016 15:35 #54 ☆☆ A N A ☆☆

    Buna ziua.Ajutati-ma va rog c-un sfat.Muncesc legal in Germania si vreau sa divortez avind un copil minor in grija mamei mele.Am venit in Moldova dar am foarte putin timp la dispozitie,urmatoarea vizita va fi in septembrie...CUM POT DIVORTA MAI REPEDE,ca sa pot lua copilul cu mine...sotul vrea doar o dovada in scris ca are dreptul sasi vada copilul cind doreste dar zice ca actele de aici nus valabile in Germania..doar daca vom fi divortati....cum sa procedez,,de unde sa incep...

    Răspundeți
  • 18 mai. 2016 23:52 #55 Grigore Popa

    #50 Anna Baranova, E posibil doar prin judecata, in primul rind aveti nevoie de o cerere de chemare in judecata( de dorit sa fie intocmita de un avocat)

    Răspundeți
  • 18 mai. 2016 23:53 #56 Grigore Popa

    #52 Oxana Ialanji, Da, puteti (in orice caz doar prin judecata)

    Răspundeți
  • 18 mai. 2016 23:54 #57 Grigore Popa

    #53 🔐Не для кого Нету меня 🔒, На чью карточку?

    Răspundeți
  • 18 mai. 2016 23:55 #58 Grigore Popa

    #54 ☆☆ A N A ☆☆, Urmeaza sa va adresati la avocat care poate sa va reprezinte in judecata in lipsa voastra

    Răspundeți
  • 21 iun. 2016 11:47 #59 Надежда Викнянская

    хочу подать на развод какие муж имеет права на имущество ,если это имущество моих родителей

    Răspundeți
  • 28 iun. 2016 16:13 #60 ION ION

    Daca sotul este peste hotare si avem un copil inpreuna, poate sotia sa ceara divortul si sa-l obtina daca ambii sunt deacord si nu au nimic de inpartit doar ca sotul nu se poate prezenta din motiv ca este peste hotare ?

    Răspundeți
  • 04 iul. 2016 13:56 #61 Nadiusha Nicolaev

    Buna ziua.spunetimi va rog dak am dat la divort si deja a fost prima judecata si judecatoarea nea dat termen de impacare in care noi neam impacat cum putem anula divortul dak sotul nu e in tzara? Zilele acestea avem iar judecata.

    Răspundeți
  • 18 iul. 2016 00:40 #62 Grigore Popa

    #59 Надежда Викнянская, Никакого право

    Răspundeți
  • 18 iul. 2016 00:40 #63 Grigore Popa

    #60 ION ION, Da, e posibil doar prin judecata

    Răspundeți
  • 18 iul. 2016 00:42 #64 Grigore Popa

    #61 Nadiusha Nicolaev, Daca sinteti reclamant atunci veniti la sedinta de judecata si spuneti ca renuntati la divort. In caz ca sunteti pirit, nu va prezentati la sedinta

    Răspundeți
  • 20 iul. 2016 08:59 #65 Diana Diana

    Buna ziua.... sunt casatorita de 3 ani si am un copil de 9 luni....vreau sa ma adresez cu cerere de chemare in judecata privind desfacerea casatoriei, procedura o cunosc dar as vrea sa stiu criteriile dupa care se ghideaza instanta de judecata pe latura ce tine de custodia copilului, tinind cont ca sotul nu este deacord cu divortul iar eu ma aflu in concediu de ingrijire a copilului si la moment nu am nici un venit, decit indemnizatia copilului. Multumesc anticipat

    Răspundeți
  • 21 iul. 2016 19:21 #66 Леонид Бублеи

    мы в разводе официально 2 месяц может ли бывшая жена подать заевление в суд на раделье емущество?что мне с этого будет

    Răspundeți
  • 25 iul. 2016 10:20 #67 Anghelina Sirbu

    buna ziua,eu am fetita de 1an si 10 luni si vreau sa divortez din cauza ca timp de 11 luni noi cu sotul nu mai locuim impreuna...el ma maltrata fizic si moral,iar in perioada cit am fost despartiti mi-a facut nenumarate scandaluri,a venit la gazda unde locuiesc, mi-a stricat mobila, mi-a luat telefonul, a speriat copilul si m-a amenintat. Am depus nenumarate plingeri la politie, a fost sanctionat, am video cum ma bate si inregistrari cu amenintari. Ma pot ajuta la judecata? Eu locuiesc la gazda si mama de peste hotare ma intretine foarte bine,care sunt sansele ca copilul sa ramina cu mine si nu cu el, stiind ca el nu lucreaza oficial, nu a avut grija de copil pina acum si nu are un loc de trai?

    Răspundeți
  • 11 aug. 2016 16:57 #68 Tamara Gureu

    Imi cer scuze ca nu am inteles raspunsul la ultima intrebare, totusi, ,, in cazul în care dorim să mergem peste hotare cu copilul minor, avem nevoie neapărat şi de semnatura celuilalt părinte?'' Da sau Nu? Spre exempu eu cu copilul sa ies din tara, e nevoie de acordul sotului?

    Răspundeți
  • 13 aug. 2016 20:41 #69 Арина Акх

    Если парня нет в стране и я хочу развестись с ним и он делает доверенность что согласен на развод могу ли я сама пойти в загс и развестись и сколько времени потребуется .

    Răspundeți
  • 24 aug. 2016 23:40 #70 Grigore Popa

    #65 Diana Diana, In majoritatea cazurilor copilul ramiine cu domiciul la mama chiar daca mama nu lucreaza

    Răspundeți
  • 24 aug. 2016 23:41 #71 Grigore Popa

    #66 Леонид Бублеи, Да, может. Разделят общие нажитое имущество

    Răspundeți
  • 24 aug. 2016 23:46 #72 Grigore Popa

    #67 Anghelina Sirbu, Ceea ce povestiti se mumeste violenta in familie(sotul poate fi tras la raspundere penala) adresati-va la politie sub aspectul violentei in familie. In plus va puteti adresa in judecata pentru a fi eliberata in interesul dvs. ordonanta de protectie prin care sa-i fie interzis sotului dvs. sa se apropie de dvs. si copil pe o perioada de 3 luni cu dreptul de a prelungi acest termen.Toate sansele ca copilul sa fie lasat cu dvs. sunt de partea dvs.

    Răspundeți
  • 24 aug. 2016 23:48 #73 Grigore Popa

    #68 Tamara Gureu, Daca fara scopul de trai permanent ci doar in vizita atunci, nu nevoie de semnatura sotului.

    Răspundeți
  • 24 aug. 2016 23:49 #74 Grigore Popa

    #69 Арина Акх, Нет, не можете. Вам нужно обратится в Суд.

    Răspundeți
  • 31 aug. 2016 23:18 #75 ♔♥●•Natalia Railean♥●•♔

    in caz ca daca sotu inainteza o cerere de divort si sotia nu,in caz ca sotu nu poate avea la mina un act cum ar fi certificatu de casatorie atunci instanta poate anula ceerere de divort sau nu...sau se poate depune doar cu buletinu cerere de divort?

    Răspundeți
  • 02 sep. 2016 10:59 #76 Нина Побережнюк

    #75 ♔♥●•Natalia Railean♥●•♔, Уважаемый Григорий! У меня ребёнок 1,5 года хочу развестись с мужем. Имущества у нас нет. Он согласен чтоб ребёнок остался со мной. И я перееду к матери жить в старенький дом, я могу быть уверена что ребёнок останется со мной или и за жилищных условий это будет рассматриваться в суде. И я мать в декрете.

    Răspundeți
  • 02 sep. 2016 21:09 #77 Grigore Popa

    #75 ♔♥●•Natalia Railean♥●•♔, Nu, doar impreuna cu certificatul de casatorie în original (pe car sotul il poate obtine sub forma de duplicat de la oficul de stare civila)

    Răspundeți
  • 02 sep. 2016 21:13 #78 Grigore Popa

    #76 Нина Побережнюк, Если муж согласен что бы ребенок остался с вами, то проблем не будут в суде. В любом случаи так как ребенку 1,5 года то у вас больше шансов чтобы ребенка оставили проживать с вами

    Răspundeți
  • 12 sep. 2016 23:36 #79 Alina R

    Buna ziua.avem copil de 1 jum dupa divort, daca judecata va hotari ca copilul sa ramina cu mama, tatal va putea sa ia copilul in ospetie la el sau doar sal viziteze.mersy

    Răspundeți
  • 19 sep. 2016 21:50 #80 Grigore Popa

    #79 Alina R, Depinde cum va intelegeti. In caz contrar, va fi stabilit un grafic de intrevederi de autoritatea tutelara

    Răspundeți
  • 29 sep. 2016 10:48 #81 Iuliana- Iuliana

    Buna ziua,ce se întâmplă în situația în care sotul pârât nu doreşte să divorțeze?Am o verişoară al cărei soț a depus cerere de divorț.Verişoara însă nu doreşte să divorțeze,au trei copii minori de 15,13 şi 8 ani,ultima o fetița cu serioase probleme de sănătate.Soțul este plecat în străinătate de vreo câteva luni şi doreşte să divorțeze cu orice preț.Va multumesc anticipat.

    Răspundeți
  • 02 oct. 2016 16:51 #82 Grigore Popa

    #81 Iuliana- Iuliana, Instanta poate sa acorde termen de impacare( de la 1 luna la 6 luni) dupa care in orice caz ii va divorta daca nu se vor impaca in acest timp.

    Răspundeți
  • 02 oct. 2016 22:41 #83 Natalita Nemtan

    Vreau sa divortez de sot, stiu ca si el vrea , dar ca se rabzune , mi- a zis in fata, ca nu se va prezenta la judecata niciodata., special ca sa fie mai costisitor pentru mine.Spuneti- mi va rog in cazul cind nu se prezinta procesul merge inainte si fara el?

    Răspundeți
  • 09 oct. 2016 09:49 #84 olga venderev

    Я гражданка Молдовы муж тоже. Сейчас нахожусь в Москве могу ли я подать на развод не выезжая из России и смогли я развестись с ним если он не будет согласен ? Дети у нас совершено летние.

    Răspundeți
  • 17 oct. 2016 20:53 #85 Grigore Popa

    #83 Natalita Nemtan, Da, merge cu conditia ca el a fost citat legal e instanta( prin aviz recomandat, citare publica)

    Răspundeți
  • 17 oct. 2016 20:55 #86 Grigore Popa

    #84 olga venderev , Да, можете через адвоката.

    Răspundeți
  • 29 oct. 2016 01:19 #87 andrei

    Care sunt motivele divortului daca sotia vrea sa divorteze dar sotul nu vrea cu gindul ca se vor impaca si au un copil de 1 an?

    Răspundeți
  • 31 oct. 2016 03:38 #88 Анна Петрова

    Buna ziua În cazul în care sotii au împreună doi copii de 3 si 7 ani băiatul fiind mai mare trăiește cu tatăl iar fata mai mică trăiește cu mama au convenit să rămână așa dar din motive ca soțul nu vede un viitor și o educație buna din partea mamei prin lipsa de responsabilitate,lipsa unui trai decent și permanent si lipsa unui serviciu permanent, tatăl copiilor vrea să obțină sub ocrotire pe ambii el dispune de un trai permanent decent salariu, este posibil acest lucru sau nu?

    Răspundeți
  • 07 nov. 2016 23:13 #89 Grigore Popa

    #88 Анна Петрова, posibil dar nu garantat

    Răspundeți
  • 18 nov. 2016 20:26 #90 Lu Lu

    Buna seara, rog mult daca puteți sa mă ajutați. Soția mea vrea sa dea la divorț avem 2 copii minori exista vrio lege prin care sa rămînă un copil cu mine?

    Răspundeți
  • 20 nov. 2016 20:30 #91 Grigore Popa

    #90 Lu Lu, Nu este in interesul copiilor sa fie separati prin urmare, nu prea aveti sanse.

    Răspundeți
  • 03 dec. 2016 00:48 #92 Ecaterina Dragan

    Buna seara, am o intrebare.... am 2 copii de 5 Si 2 ani, am hotarit sa divortez, sotul este deacord cu divortul dar ma ameninta mereu ca o sa faca tot posibilul ca baiatul sa ramina cu el si fetita cu mine... e posibil asa ceva? Locuim la gazda, eu sunt angajata oficial in cimpul muncii dar sotul nu... ce sanse am ca copiii sa ramina cu mine???

    Răspundeți
  • 04 dec. 2016 04:55 #93 Irina D

    Buna ziua,sotul meu a depus o cerere in judecata pentru desfacerea casatoriei eu fiind in afara tarii nu am stiut nimic dar sunt de acord cu divortul,deci o sedinta a fost deja fara mine,este posibil ca la cea de a doua sedinta deja sa ne divorteze?Si mai zicetimi va rog mult daca dupa divort copilul nostru care are 4 ani i se stabileste determinarea domiciliului cu mine atunci voi avea sansele sa plec peste hotare pentru o luna-doua cu micutul fara semnatura si acordul tatalui?Multumesc anticipat

    Răspundeți
  • 09 dec. 2016 01:01 #94 Grigore Popa

    #92 Ecaterina Dragan, Șansele sunt de partea dvs. Ca ambii copii vor ramiine cu dvs

    Răspundeți
  • 09 dec. 2016 01:03 #95 Grigore Popa

    #93 Irina D, In principiu instanta poate sa hotarasca in lipsa dvs daca va fi respectata procedura de citare legala sau daca veți fi reprezentata de un avocat. Da, ve-ti putea calatori cu copilul peste hotare fara probleme.

    Răspundeți
  • 09 dec. 2016 22:01 #96 Ecaterina Dragan

    #94 Grigore Popa, Multumesc frumos.

    Răspundeți
  • 10 dec. 2016 00:18 #97 Vasilina Tasos

    скажите пожалуйста, во время развода, дети с кем остаются

    Răspundeți
  • 12 dec. 2016 04:15 #98 Sergiu Cazacu

    Мы с мужем прожили 20 лет .У нас двое детей.Дом в котором мы живём ему подарил отец.Но за 20 мы все перестроили..Скажите пожалуйста при разводе нам с детьми хоть что-то достаница.Детям одному 18 лет второму13 лет.

    Răspundeți
  • 25 dec. 2016 12:48 #99 Grigore Popa

    #98 Sergiu Cazacu, Дом считеться его личным имуществом. Вы можете через суд признать дом как общим имуществом если докажите что его цена возрлсла вследствие перестроек

    Răspundeți
  • 25 dec. 2016 12:51 #100 Grigore Popa

    #97 Vasilina Tasos, Обычно с мамой.. Нет конкретного положения закона в этом смысле.

    Răspundeți
  • 28 dec. 2016 04:50 #101 ₭ ק ℴ✗α ❤

    Доброго времени суток,подскажите пожалуйста как подать на развод если мы граждане МД но проживает в РФ ,возможно ли развестись в посольстве или может в других инстанциях/??

    Răspundeți
  • 05 ian. 2017 15:17 #102 luciia tihon( cernei)

    buna ziua,,eu vreau sa dau la divort...sotul credca tot asta isi doreste,,avem un copil de 2 ani,,,eu fiind in concediu de maternitate..la moment nu dispun de uva face tot posibil ca copilul sa ramina cu el...care sunt sansele spuneti-mi va rog??

    Răspundeți
  • 05 ian. 2017 15:19 #103 luciia tihon( cernei)

    imi cer scuze de greseala din neatentie...am vrut sa mentionez daca la moment nu dispun de un loc de munca,,,atit timp cit sunt in concediu de maternitate,,care sunt sansele ca copilul sa ramina cu mine??

    Răspundeți
  • 05 ian. 2017 15:29 #104 luciia tihon( cernei)

    sotul mereu ma ameninta ca in caz de divort el va face tot posibilul ca copillul sa ramina cu el,,,,ii posibil asa ceva???indiferent ca el mereu ii agresiv cu noi, iresponsabil, practic nu acordaa nici o atentie la copil...

    Răspundeți
  • 05 ian. 2017 23:24 #105 Neli Morari

    eu vreau sa divortez ...motivul e .ca nu ne Mai intelegem.e violenta in familie si eu nu mai pot suporta. acum patru luni am venit peste hotare pentru a ii putea oferi copilului meu de 4ani o viata Mai buna.in acest timp sotul ma tot terorizata.nu Mai dat sa imi vad copilu.sa vorbesc cu el.mai mult ma ameninta ca depune divort si ca imi ia copilu si nu il voi vedea.am decis sa ma intorc acasa sa depun cerere pentru desfacerea casatoriei...dar imi e frica ca ma tot ameninta ...intradevar imi va lua copilu.vreau sa stiu daca voi putea prin instanta judecatoreasca sa for cu mine copilu...caci si el (sotul) dar si copilu de 4ani sunt pe familia mea.adika am sanse sau?

    Răspundeți
  • 09 ian. 2017 00:16 #106 Grigore Popa

    #101 ₭ ק ℴ✗α ❤, Можно и в посольстве если у вас нету несовершеннолетних детей и вы оба согласны.

    Răspundeți
  • 09 ian. 2017 00:18 #107 Grigore Popa

    #102 luciia tihon( cernei), Legal sansele sunt egale, insa reiesind din virsta copilului si practica judiciara, mai multe sanse are mama in sensul ca locul de trai a copilului sa fie stabilit anume cu ea.

    Răspundeți
  • 09 ian. 2017 00:22 #108 Grigore Popa

    #105 Neli Morari, Doar din cele ce ati scris nu prea pot sa ma dau cu parerea referitor la sanse insa, iarasi dupa cum am mai mentionat anterior sanse tot timpul sunt mai mari la mama (din practica). Va recomand sa veniti la o consultatie personala.

    Răspundeți
  • 17 ian. 2017 10:40 #109 Uli Culi

    Buna ziua, sunt cetatean al R.M. sotul meu este cetatean al Romaniei, vrem sa divortam de comun acord, insa el nu vrea sa vina sa depunem cerere de divort, in acest caz ma vad nevoita sa solutionez aceasta problema prin alte modalitati, care sunt ele? As vrea o consultatie. Va multumesc frumos.

    Răspundeți
  • 21 ian. 2017 19:33 #110 Сережкина💕 Любимая💓

    добрый вечер.подскажите могу ли я гражданин Молдавии развестись с супругой гражданкой Молдавии,находясь в России?у нас есть совместный ребенок 5 лет.алименты я уже выплачиваю.

    Răspundeți
  • 24 ian. 2017 00:38 #111 Grigore Popa

    #109 Uli Culi, Doar prin depunerea unei cereri de chemare în judecată în instanța de la ultimul domiciliu cunoscut al soțului pe teriotriul RM ( in cazul incare aveti certificat de casatorie din RM)

    Răspundeți
  • 24 ian. 2017 00:38 #112 Grigore Popa

    #110 Сережкина💕 Любимая💓, Можете через адвоката в РМ

    Răspundeți
  • 24 ian. 2017 23:11 #113 МАРИНА Тумба

    добрый вечер! подали с мужем на развод , через ЗАГС, разведут ли нас если он не явиться через назначенный срок?

    Răspundeți
  • 28 ian. 2017 19:30 #114 Grigore Popa

    #113 МАРИНА Тумба, нет, не разведут( в этом случаи через суд)

    Răspundeți
  • 10 feb. 2017 10:36 #115 sergei burlya

    #10 Grigore Popa, а вы сможете составить исковое заявление ? Оставьте свой номер

    Răspundeți
  • 15 feb. 2017 23:18 #116 Grigore Popa

    #115 sergei burlya, да, могу, 079787768

    Răspundeți
  • 16 mar. 2017 23:36 #117 Олег Балан

    доброго времени суток,вот такая вт история у нас приключилась, мы с женой живем гражданским браком вот уже почти 4 года, но в это же вемя она состоит в официальном браке с гр. Турции. она мне уже ребенка родила. ребенок согласно закона РМ мой ребенок записан на того человека с которым она в браке.как сделать правильно что бы побыстрому она с ним развелась? у них есть сын которому 11 лет.уже пару раз мы пытались подать документы но суд отказывал в разводе ссылаясь на то,что не может установить место жителльства того человека. помогите пожалуйста советом,буду очень благодарен

    Răspundeți
  • 20 mar. 2017 00:42 #118 Grigore Popa

    Я рекомендую вам прийти на личную консультацию

    Răspundeți
  • 26 mar. 2017 10:59 #119 Andrei si Maia burbulea

    buna ziua eu vreau sa divortez dar nustiu cum sa procedez fostul este plecat de aproximativ 2.6 din tara de copil nici nu pomeneste noi am creat alta familie si vreau ca copilul meu sa fie dupa numele si familia celui care are grija si o creste care intradevar ii este tatic cum sa procedez ajutatima va rog numai stiu ce sa fac

    Răspundeți
  • 26 mar. 2017 14:46 #120 Grigore Popa

    #119 Andrei si Maia burbulea, Puteti divorta adresîndu-vă cu o cerere de chemare în judecată chiar daca soțul nu este în țară (judecata poate avea loc în lipsa acestuia prin citarea publică a acestuia).

    Răspundeți
  • 24 apr. 2017 16:15 #121 Эльвира Греку

    Buna ziua doresc sa devortez cu sotul cit mai repede el este plecat peste hotare de cinci luni avem impreuna trei copii astazi mo pus la curent ca cînd vine imi e doi copii ca nu mai doreste sa triasca cu mine ....eu doresc sa rămînă toti copii cu mine......doresc sa dau eu. La devort si sal dau la alimenti pot pretinde la asa ceva?

    Răspundeți
  • 08 mai. 2017 12:29 #122 Grigore Popa

    #121 Эльвира Греку, Sigur ca puteti. Va recomand sa veniți la o consultație personală

    Răspundeți
  • 10 mai. 2017 17:30 #123 Leia Oirectine

    Скажите пожалуйста, мы с молодым человеком хотим пожениться. 10 лет назад он состоял в браке, но они развелись по инициативе бывшей жены. молодой человек долго время не забирал свои документы из суда, и сейчас он должен получить свое свидетельство о разводе. но забрав недавно документ с решением суда, оказалось что при получении свидетельства о разводе, он должен заплатить 1000% от минимальной заработной платы РМ. Скажите пожалуйста, это вообще адекватно? я никогда о подобном не слышала, и такое решение мне кажется диким. Спасибо!

    Răspundeți
  • 14 mai. 2017 15:53 #124 Grigore Popa

    #123 Leia Oirectine, 1000% это равно 200 лей

    Răspundeți
  • 21 iun. 2017 22:08 #125 Stratan Aisha

    buna...pot sa divortez din Russia?copii nu avem...dar el e contra divortului

    Răspundeți
  • 21 iun. 2017 22:11 #126 Stratan Aisha

    pot sa dau la divort prin modalitate electronica din cauza ca ma aflu in Russia?...copii nu avem ...shi nici-o avere//

    Răspundeți
  • 28 iun. 2017 12:52 #127 Grigore Popa

    #125 Stratan Aisha, Да,puteti

    Răspundeți
  • 03 iul. 2017 20:38 #128 Ina Nistor (Terletchi)

    Pot eu oare prin lege sa cer din sot bani pentru intretinerea copiilor fara a divorta?

    Răspundeți
  • 11 iul. 2017 11:39 #129 ...Елена ...

    Добрый день. Я хочу развестись с мужем. Ребёнку 6 месяцев. На данный момент муж находится в Германии и когда будет неизвестно. Могу ли я получить развод без его присутствия( что для этого необходимо )и как долго длится процесс? И на алименты я могу подать только после развода? Спасибо

    Răspundeți
  • 18 iul. 2017 17:09 #130 Grigore Popa

    #128 Ina Nistor (Terletchi), da, puteti cu conditia ca locuiti separat

    Răspundeți
  • 18 iul. 2017 17:12 #131 Grigore Popa

    #129 ...Елена ..., 1. ,Да, можете 2. Процесс длится примерно 2-6 мес. 3. Можете подать на алименты одновременно с заявлением о разводе

    Răspundeți
  • 07 aug. 2017 09:32 #132 Aliona Alion

    Buna ziua. Vreau sa dau la divort. Avem doi copii minori. Avere nu avem. Copii ramin cu mama. Divortul este comun si fara pretenzi la ceva. Procedura de divort este rapida sau se intinde? Organele de Tutela se implica in cazul dat?

    Răspundeți
  • 09 aug. 2017 12:58 #133 Арина Георгиевна

    а если муж официально не где не работает подача на элименты имеет место быть?

    Răspundeți
  • 09 aug. 2017 16:33 #134 Ninel Budyakova

    Добрый день! У меня проблема другого характера но тоже касающая ся развода.Мы проживаем на территории Италии.Оба граждане Молдовы.И у нас есть несовершеннолетний ребёнок.Как правильно подавать заявку о разводе на территории этого государства?Возможно ли это?И меняется ои список документов если страна проживания другая?Заранее спасибо.

    Răspundeți
  • 17 aug. 2017 12:36 #135 Veronica Vasilaki

    #133 Арина Георгиевна, Да, обязательно. Если он нигде не работает вы можете требовать с него фиксированную сумму, например 1000 леев в месяц. Вообще есть статистика по республике, сколько денег тратится на 1 ребенка определенного возраста. Эта сумма делится пополам между родителями. Независимо от того, работают они или нет.

    Răspundeți
  • 19 aug. 2017 00:01 #136 Ольга Ольга

    Buna! daca parintii sunt in divort,tatal are dreptul sa iasa din tara cu copilul faara vreo declaratie de ale mamei? doar la odihna?

    Răspundeți
  • 23 aug. 2017 10:01 #137 Grigore Popa

    #132 Aliona Alion, Procedura va fi mai rapida decit in cazul in care unul refuza să-și dea acordul la divort, nu mai putin de 2-3luni. Organele de tutela nu vor fi implicate.

    Răspundeți
  • 23 aug. 2017 10:03 #138 Grigore Popa

    #133 Арина Георгиевна, Да, так как это его обязанность матерьально обеспечивать своего сына

    Răspundeți
  • 23 aug. 2017 10:06 #139 Grigore Popa

    #134 Ninel Budyakova, Подовать нужно в РМ. Если у вас есть свидетельство о браке выданное Итальянском государством то можете подавать на развод в Италии.

    Răspundeți
  • 23 aug. 2017 10:07 #140 Grigore Popa

    Da are dreptul.

    Răspundeți
  • 23 sep. 2017 18:51 #141 Olesea Moga

    Am copil de 2 ani si 7 luni. Doresc sa divortez si sa iau familia parintilor mei, copilul e in familia sotului. Voi putea merge peste hotare, de exemplu la mare cu copilul fara acordul sotului, dupa divort. multumesc.

    Răspundeți
  • 29 sep. 2017 22:57 #142 Grigore Popa

    #141 Olesea Moga, Da, ve-ti putea.

    Răspundeți
  • 12 oct. 2017 20:38 #143 irina pricop

    Buna,spune.ti va rog daca e posibila anularea divortului daca a fost dat prin judecata ,daca ambele parti sau razgandit cu o luna inainte de judecata?

    Răspundeți
  • 12 oct. 2017 20:38 #144 irina pricop

    Buna,spune.ti va rog daca e posibila anularea divortului daca a fost dat prin judecata ,daca ambele parti sau razgandit cu o luna inainte de judecata?

    Răspundeți
  • 12 oct. 2017 20:38 #145 irina pricop

    Buna,spune.ti va rog daca e posibila anularea divortului daca a fost dat prin judecata ,daca ambele parti sau razgandit cu o luna inainte de judecata?

    Răspundeți
  • 16 oct. 2017 20:47 #146 Grigore Popa

    #145 irina pricop, Da, aveti dreptul la împăcarea pina cind instanta va pronunta hotărîrea

    Răspundeți
  • 19 oct. 2017 22:22 #147 Lidiia Gancean

    buna ziua noi cu sotzul dorim sa dam la devort avem un copil de 2 luni / el nu este deacord c copilul sa ramie cu mine eu apartament nu am de inpartit avere navem .ce pot eu face ca sa ramie copilul cu mine?

    Răspundeți
  • 23 oct. 2017 18:46 #148 Grigore Popa

    #147 Lidiia Gancean, Sa va adresati in judecata si aveti toate sansele.

    Răspundeți
  • 24 oct. 2017 13:07 #149 Яна Подоляну

    Bună ziua! Soțul a hotărât sa dea la divort, avem copil de 1 anisor, copilul ramin cu mine, el e deacord sa plătească lunar pensie alimentara. Dar avem apartament cu o camera procurat în timpul căsătoriei și soțul vrea ca sa îl împărțim în jumatate, de aici apare întrebarea copilul tot are parte în acest apartament? Cum se hotărăște întrebarea cu împărțirea apartamentului în acest caz?

    Răspundeți
  • 31 oct. 2017 10:56 #150 Antonina Zmeu

    buna ziua ma cittit aici ca poti lua copilul adica nu e nevoie de doi reprezentanti legali daca il iai in vizita este adevarat vreau niste sfaturi multumesc

    Răspundeți
  • 14 nov. 2017 10:36 #151 Grigore Popa

    #150 Antonina Zmeu, Da, așa este.

    Răspundeți
  • 14 nov. 2017 10:39 #152 Grigore Popa

    #149 Яна Подоляну, Copilul nu are parte. Prin partajarea in cote părți 50/50. În caz că ca nu vă înțelegeți cu vînzarea lui acesta poate fi scos de instanța la licitație.

    Răspundeți
  • 21 nov. 2017 17:29 #153 Маргарита Анатольевна

    если Оби стороны согласны то сколько ждать развода нужно?

    Răspundeți
  • 03 dec. 2017 08:02 #154 Дядя Жора

    Сколько будет стоит составить заявления в суд Молдовы о расторжении брака?

    Răspundeți
  • 20 dec. 2017 23:11 #155 Cararus Veaceslav

    Sunt devortat.... traiesc cu copilul, fara ai stabili locul de trai prin judecata.... ex-sotul vrea sa imi ea copilul pe noapte....ce drepturi are el in aceste intrevederi? E posibil in mod legal de-ai stabili intrvederi numai pe pe timp de zi? Daca da"in ce modalitate se face aceasta?"

    Răspundeți
  • 22 dec. 2017 19:45 #156 ion agrici

    Eu nu am fost casatorit dar am cu fosta iubită un băiat care în curând va împlini trei ani. Ea în ultima jumătate de an a fost plecată peste hotare copilul rămânând cu mama ei. Eu vizitândul periodic ii ducem ce avea nevoe. Ea decurgând a venit a luat copilul fără sa mă întrebe și la dus la părinții noului ei iubit și a plecat din nou peste hotare lăsând copilul cu acei oameni străini. Cum pot să-l iau de acolo? Care sunt metodele legale . Rog să-mi răspundă cineva. Vă mulțumesc

    Răspundeți
  • 03 ian. 2018 22:50 #157 Grigore Popa

    #153 Маргарита Анатольевна, если есть несовершеннолетний ребенок то минимум 3 месяца

    Răspundeți
  • 03 ian. 2018 22:53 #158 Grigore Popa

    #155 Cararus Veaceslav, Trebuie stabilit domiciliul copilului prin judecată cu dvs. în caz contrar vă adresați la autoritatea tutelară pentru a vă face un grafic de întrevederi cu copilul

    Răspundeți
  • 03 ian. 2018 22:55 #159 Grigore Popa

    #156 ion agrici, Daca conform certificatului de nastere a copilului sunteti indicat ca tata al copilului atunci aveti dreptul la stabilirea domiciliului copilului cu dvs. prin judecata.

    Răspundeți
  • 17 ian. 2018 22:54 #160 Vadim Vadimovici

    Buna seara!Raspuneti-mi va rog frumos,daca in cererea de chemare in judecata reclamantul a solicitat instantei ca averea sa nu fie partajata pe cale judecatoreasca,exista risc ca pe viitor reclamantul sa ceara partajarea averii daca aceasta nu s-a facut pe cale amiabila(notariala)?

    Răspundeți
  • 17 ian. 2018 22:54 #161 Vadim Vadimovici

    Buna seara!Raspuneti-mi va rog frumos,daca in cererea de chemare in judecata reclamantul a solicitat instantei ca averea sa nu fie partajata pe cale judecatoreasca,exista risc ca pe viitor reclamantul sa ceara partajarea averii daca aceasta nu s-a facut pe cale amiabila(notariala)?

    Răspundeți
  • 24 ian. 2018 22:52 #162 Grigore Popa

    #161 Vadim Vadimovici, da exista

    Răspundeți
  • 05 feb. 2018 08:48 #163 Алёна Маринова

    #76 Нина Побережнюк, Здравствуйте. Хочу подать на развод но муж забрал все документы есть ребенок общий 1.5 года ...живем отдельно уже месяц ..по его словам также не против развода хочет мирно и спокойно...но почему то ждет целый месяц ...Что это может значить

    Răspundeți
  • 05 feb. 2018 08:49 #164 Алёна Маринова

    #163 Алёна Маринова, Нина это не вам Извените

    Răspundeți
  • 05 feb. 2018 08:52 #165 Алёна Маринова

    Здравствуйте. Хочу подать на развод но муж забрал все документы есть ребенок общий 1.5 года ...живем отдельно уже месяц ..по его словам также не против развода хочет мирно и спокойно...но почему то ждет целый месяц ...Что это может значить? При этом официально из нас никто не работает и мне от него ничего не надо ...как развестись посоветуйте

    Răspundeți
  • 05 feb. 2018 14:30 #166 Alina Sirbu

    Buna ziua ,am divortat de sot,am un copil minor de 4 ani ,am determinat domiciliul copilului cu mine ,nu lam dat la pensie alimentara ,adica doar eu itretin copilul si sunt nevoita sa plec la lucru in strainatate ,fetita ramane cu parintii mei ,mie frica sa numi ia copilul el ,ce ash putea face ?mam gindit la o procura pn parintii mei ...insa nustiu daca o sa ma ajute ,el ma tiroriziaza cami ia fata daca plec ,datimi un sfat va rog foarte mult .....multumesc

    Răspundeți
  • 25 feb. 2018 14:55 #167 Иван Малыш

    Здраствуйте . подскажите как быть .мы в разводе.жена вывезла двух летнею дочку в россию . как поставить запрет на вывоз ребенка за пределы Молдовы .Иван

    Răspundeți
  • 14 mar. 2018 23:38 #168 Кристина Арлет

    Buna .Am si eu o intrebare .Ma gindesc sa divorțez dar sotul imi spune des ca imi va lua masina .Ca sa ma intelegeti ...masina a fost cadonata la botezul copilului,mie de mama mea (din banii ei proprii) . La ce sa ma astept ???

    Răspundeți
  • 10 apr. 2018 12:35 #169 Victoria Panaguta

    Are sotul vriun drept asupra copiilor sau cite procente e posibil sa mii ea daca are mai multe dosare penale pe viol violenta in familie furt

    Răspundeți
  • 11 iul. 2018 23:52 #170 Gosha Star

    Добрый вечер уважаемые юристы. Живем с мужем в законном браке больше девяти лет, есть двое детей : 9 лет и 6 месяцев. От родителей остался дом и оформлен на меня. Я хочу развестись и вот какой вопрос меня интересует: останутся ли дети со мной и может ли муж претендовать да часть дома при разводе?

    Răspundeți
  • 25 iul. 2018 11:08 #171 yura1978_1978 Гончаренко

    Здравствуйте ,такой вопрос мы Развелись в 2005 году,есть ребенок 16 лет,проживаем в ,г Тирасполь,уже давно ,у каждого из нас другая семья,встал вопрос о новых паспортах,но мы по Молдове официально не разведены,вопрос ,нам можно обратится в любое отделение загса в Молдове и подать заявление о разводе,или нужно обязательно через суд,претензий к друг другу не имеем,имущество давно разделили=))

    Răspundeți
  • 30 iul. 2018 21:04 #172 Aa Anna

    Buna, vreau sa divortez de sot, am salariu de 3 ori mai mare ca a lui,casa e scrisa pe amandoi,am copil de 9 ani, am video, audio si foto in stare de ebrietate si eu vanata dupa batai. Martori am dar nu sunt sigura ca vor accepta intru- cat sunt vecini ,rude , persoane din satul lui. Intrebarea mea este voi avea mai mari sanse sa fie copilul cu mine daca astept sa implineasca 10 ani? Am fost separati cu sotul citiva ani in urma dar i-mi era frica sa dau la divort ma amenintat ca are cunoscuti si poate sa-mi faca certificat ca is bolnava mintal ca sa-mi ia copilul. Am fost la medic din proprie initiativa ca sai dovedesc ca is sanatoasa la care medicul mirat ma intrebat ce prost tea trimis? ma scuzati ...dar chiar are cunoscuti care au nivelat chestii foarte grave

    Răspundeți
  • 02 aug. 2018 11:53 #173 Анастасия Васильчук

    #20 Grigore Popa, Добрый день? Сколько стоит составление искового заявления на развод? Занимаетесь ли Вы этим? Мне нужна консультация по вопросам развода, если можно напишите мне ejikajena@mail.ru

    Răspundeți
  • 29 aug. 2018 11:40 #174 Lilik Vlaicu

    Cum pot afla daca sothia a dat cere de devorthi

    Răspundeți
  • 12 oct. 2018 13:32 #175 Валентина Кичук

    Если квартира получена в подарок дочке от отца, после 6 года брака при разводе муж может потребовать роздел имущество?

    Răspundeți
  • 05 mai. 2021 09:41 #176 Константин Липовченко

    Я проживаю, женился и развелся в 2016г. в Приднестровье, для получения молдавского паспорта мне нужно легализовать брак и развод, брак мы уже легализовали, без участия бывшей жены, теперь нужно развод. Мне сказали, что только через суд. Бывшая категорически отказывается в этом участвовать, детей нет. Где можно найти бланк заявления на развод, для подачи в суд?

    Răspundeți
  • 20 sep. 2023 23:49 #177 Victoria Ianioglo

    Мы с мужем развелись 2 года назад, продлили вместе 20 лет. Дети со мной выехали в Германию. Ещё не прошло три года, но бывший муж привел женщину с ребенком в наш дом. Я хочу продать на раздел имущества. Но во время моего отсутствия в Молдове, он продал одну точно из наших двух машин, может уже и другую тоже без моего согласия... Первый вопрос, имеет ли он право проводить кого либо в общий дом жить без моего разрешения и второй вопрос, как доказать, что он продал машину и половину денег вернуть себе? Третий вопрос, у него всегда много на карточках денег, которые он прочитал всегда от семьи, как будет это учтено и разделено? С моей стороны мое финансовое положение я тоже должна показать, если я живу на пособии?

    Răspundeți

Parteneri noi

Cele mai interesante

Teme populare a rubricii «Relații și armonie interioară»

Articole populare a rubricii «Relații și armonie interioară»