Bucătăria de produse lactate pentru copii în Chișinău. Unde? Ce? Cât costă?27

Mulți se miră atunci când aud că în Chișinău până în prezent există o bucătărie de produse lactate pentru copii. Da, există, ba chiar cu un sortiment actualizat de produse, în comparație cu perioada sovietică. Ce-i drept, gratuit, așa cum era pe timpuri, copiii nu vor putea obține asemenea produse.

Ei bine, cu excepția cazurilor în care sunteți mamă cu mulți copii sau mama-singură. Însă, oricum, și în aceste circumstanțe totul nu este chiar atât de simplu. Nimeni dintre cunoscuții mei așa și n-a reușit să obțină gratuit un bilet de trimitere de la medicul de familie. Fie afirmau că nu au asemenea îndreptări, fie încercau să-i facă să renunțe la această idee: chipurile, bucătăria de produse lactate este ceva rău, mai bine alimentați copilul cu lapte acru NAN (bineînțeles, contraplată). De fapt, prețurile produselor lactate sunt destul de accesibile, prin urmare fără un motiv strident să lupți cu acest "sistem" nu merită.

Dar, să încercăm să analizăm avantajele și dezavantajele bucătăriei de produse lactate pentru copii.

Întreprinderea

Apropo, denumirea oficială a întreprinderii care produce produse lactate pentru copii este "Bantcarad". Recent, compania a obținut premiul mare în cadrul concursului internațional de degustație — "Produse lactate 2014", pentru laptele acru cu denumirea "Micuțul Bio".

Deși, cineva ne-ar putea acuza de publicitate, voi scrie absolut sincer, că ambii copii ai mei au fost hrăniți anume cu produse de la bucătăria de lactate și, mult sau puțin — fiecare câte un an. Ba mai mult, până în prezent dacă observ pe rafturile din supermarkete "Micuțul" sau "Voinicel" cu "Lactalux" — obligatoriu le cumpăr.

În primul rând, pentru că picii le mănâncă cu plăcere (ei, în general, preferă laptele și aceasta, în mare parte, este meritul bucătăriei de produse lactate). În al doilea rând, asemenea iaurt poate concura doar cu unul de casă, preparat din lapte și fermenți buni.

Calitatea

Orice povești de groază despre intoxicații nu ar circula prin intermediul internetului — în ultimii câțiva ani oficial nu a fost înregistrat niciun caz de otrăvire. Fapt care îmi oferă posibilitatea să afirm că produsele sunt preparate calitativ, în conformitate cu standardele sanitare. Un preparat natural, produs din lapte adevărat, nu conțiine conservanți și alte substanțe chimice. Produsele din lapte fermentat conțin microorganisme vii benefice pentru intestine. Termenul de valabilitate al unor asemenea produse nu depășește 48 de ore pentru chefir, brânză, biolactate și nu mai mult de 5 zile în cazul iaurturilor.

Principalul dezavantaj — dimineața, la o anumită oră, trebuie să mergeți la puncul de livrare al acestor produse. Iar, geografia acestor puncte este destul de mică. Și, nu se știe cum era să mă împrietensc eu personal cu ei, dacă unul dintre punctele de livrare nu ar fi fost chiar la stația de lângă casa noastră.

Cum facem comanda

Pentru a primi lăptic, este necesar să mergeți la sediul companiei și să încheiați cu aceasta un contract. Oficiul lor se află în sectorul Râșcani, pe strada Miron Costin, 26/4. Telefon — 022 44-41-18. Trebuie să aveți cu sine bani și buletinul de identitate. Contract minim — pentru 5 zile, ar putea fi numit de probă. Apoi, în fiecare lună, în ultimele zile ale fiecărei luni, trebuie să vă pezentați la sediul întreprinderii pentru a procura talonașe pentru luna următoare. Produsele pot fi luate în fiecare zi sau peste o zi. Contractul nu este încheiat de fiecare dată, acesta este prelungit (evident, la dorință). Rețineți numărul acestuia, veți avea nevoie de acesta la primirea produselor, oferind talonașul, va trebui să-l numiți.

De asemenea, pentru lapte și chefir — veți avea nevoie de o sticluță specială. O puteți procura pe loc — 15 lei pentru o sticluță, fie o procurați de la farmacie. Sticla cumpărată, o puteți întoarce după finisarea alimentației cu produsele de la bucătăria de lactate, dar în condiția în care veți păstra bonul fiscal.

Cum primiți produsele

Procedura de primire a produselor:

De la dvs.: talonașul, sticluța curată, numărul contractului.
De la ei: produsele.

Trebuie de menționat că dacă afară vremea este caldă — trebuie să puneți produsele la rece, cât mai curând posibil.

Sortimentul și prețurile

Sortimentul bucătăriei de lactate este compus din următoarele produse:

  • Chefir integral, chefir de 2/5%, V-chefir, biolact integral, biolact de 5%, V-biolact — 4,75 lei pentru o sticluță de 200 g.
  • Lapte sterilizat — 2,50 lei pentru o sticlă de 180 g.
  • Brânzică mică 30 g — 3 lei, 50 g. — 4,50 lei.
  • Micuțul Bio, Voinicel, Lactalux — se comercializează în pahare din plastic ermetic închise, 7 lei, 200 g.
  • În supermarketurile din oraș, Micuțul Bio, Voinicel, Lactalux — pot fi procurate la prețul de circa 8 lei.

Ce cumpărați anume — vă poate oferi câteva recomandări medicul pediatru sau pe loc v-ar putea oferi câteva sfaturi sora medicală. La necesitate, ea vă va povesti despre care produse și la ce vârstă se potrivesc, despre indicații și restricții, despre particularitățile produselor etc.

Punctele de livrare

Acum, cel mai important — de unde luăm aceste produse.

Botanica:

  • 7:40-7:50 Magazinul "Elat", str. Decebal.
  • 7:55-8:00 str. Independenței, lângă policinica nr. 2.
  • 8:00-8:05 str. Cuza-Vodă.
  • 8:15-8:20 Vis-a-vis de magazinul "1000 de mărunțișuri", farmacia "Orient".

Centru:

  • 8:30-8:35 Vis-a-vis de Policlinica nr. 1, intersecția străzilor Armeană și 31 August.

Буюканы:

  • 8:50-9:00 Flacăra, str. Ion Creangă.
  • 9:00-9:05 Policlinica nr. 7, str. Ion Creangă.

Poșta Veche

  • 9:15-9:20 Vis-a-vis de magazinul "Poșta Veche", str. Iazului.
  • 9:20-9:30 Magazinul "Carmez".

Ciocana:

  • 9:35-9:40 Magazinul "Fidesco", str. Mircea cel Bătrân.
  • 9:45-9:50 Magazinul "Bucuria", str. Mircea cel Bătrân.
  • 9:50-10:00 Vis-a-vis de Piața Agrară, str. Mircea cel Bătrân.

Dacă, din anumite motive nu ați reușit să ajungeți la punctul de livrare la ora stabilită, atunci de la ora 7 până la 11 — ați putea prelua produsele de la punctul de primire care activează pe lângă sediul companiei.

Atenție: mai bine veniți din timp la punctul de livrare, cu 5-10 minute mai devreme. Automobilul cu produsele lactate pleacă imediat cum distribuie produsele. De regulă, timpul de distribuire nu este mai mare de 5 minute.

Informații:

Compania "Bantacarad"
Аdresa: str. Miron Costin, 26/4.
Telefon: 022 44-41-18.

Sursa: Интернет-портал Semia.md
Îmi place

Dacă ați observat o greșeală sau o inexactitate în text anunțați-ne.

Comentariul dvs.

Dacă tema abordată v-a trezit interes, puteți să, lăsați un comentariu

Comentarii 8

Sortare
  • Nou
  • Anterior
  • 23 oct. 2014 15:03 #1 ВиКтОрИя Гура ))))))))))

    Нам оформили легко.-бесплатно...просто не все врачи хотят...возиться,,,,,но к сожалению мой малыш не ест ни творог ни кефирчик(((((((

    Răspundeți
  • 04 feb. 2015 16:44 #2 Ольга Калягина

    У нас пошло все отлично. Потом перешли на магазинную молочку, но начали с молочной кухни прикармливаться

    Răspundeți
  • 10 apr. 2015 20:28 #3 Людмила

    я мама троих деток. вторые близнецы. без проблем получали смесь каждый месяц БЕСПЛАТНО. в 11 мес нам дали рецепт на молочную кухню. рай! на одного ребенка положено 60 шт биолакта и 30 творожков. то есть 2 кефира в день и 1 творожок.сказка. без проблем!

    Răspundeți
  • 15 apr. 2015 11:28 #4 Svetlana Pseneac Timcenco

    а в каких супермаркетах можно найти их продукцию? в грен хилсе нашла только войничел, и больше ничего(

    Răspundeți
  • 15 mai. 2015 23:57 #5 ЧеLOVEчек )))) )))))))

    #4 Svetlana Pseneac Timcenco, В номер1 .voinicel.micutul bio.lactalux

    Răspundeți
  • 05 ian. 2016 21:58 #6 sergei carpov

    #1 ВиКтОрИя Гура )))))))))), он не ест молочное потому что это вредно наберите в ютубе про вред молока

    Răspundeți
  • 27 oct. 2016 16:51 #7 Машенька Russoi (ړײ) Стоянова(

    Здравствуйте какую молочную смесь выписывают в поликлиниках вместо грудного молока

    Răspundeți
  • 19 nov. 2016 16:11 #8 Сергей Иванцок

    А если есть притензии к персоналу- куда можно обратиться?

    Răspundeți
imobil

Noutățile partenerilor

Noutăți

Parteneri noi

Cele mai interesante

Teme populare a rubricii «Copilul 0-1 ani»

Articole populare a rubricii «Copilul 0-1 ani»