Cum explicăm copiilor mai mari pierderea bebelușului (avort spontan sau deces la naștere)? în Moldova

Sentiment de vinovăție, singurătate, pierderea sensului vieții, sentiment de inferioritae, răceală în relația de cuplu, frică în fața unei sarcini noi - acestea sunt emoțiile pe care, cel mai probabil, le trăiesc părinții ce au avut de suferit o pierdere perinatală. Este o tragedie nu doar pentru părinți, dar și pentru alte persoane, sentimentele cărora la fel trebuie luate în considerație.

Și dacă adulților, indiferent de gradul de rudenie sau prietenie cu dv., cel puțin, deocamdată, nu e nevoie să le dați vreo explicație, dacă nu doriți să o faceți, atuci în cazul în care aveți copii mai mari, care deja trăiau așteptarea surioarei sau a frățiorului, se pregăteau de aparuția unui bebeluș în familie, își făceau planuri referitoare la traiul în comun cu micuțul — va trebui să le explicați imediat. Cum? Explică psihologul Irina Dvornina.

Vorbim despre acele cazuri de pierdere a nou-născutului la acel termen când sarcina nu mai e un secret pentru cei din preajmă. Sau despre moartea copilului în timpul nașterii. Sau imedit după naștere. Uneori părinții le spun copiilor despre sarcină chiar la termeni mici. Atunci acest articol este util și pentru ei.

Pentru început, determinați pentru sine statutul pierderii

Dacă este vorba despre un copilaș care încă nu s-a născut - părinții singuri nu întotdeauna pot înțelege cum să abordeze acest fapt — inima se rupe de durere, sufletul e distrus, nu vrei să te trezești, dar parcă nu a fost nimic, nu a fost nimeni. De fapt, este recomandabil să vă luați rămas bun. Ar fi de dorit chiar să fie înmormântat acel prunc, pentru a exista un loc unde părinții să poată veni la copil. Pentru părinți, cel mai bine să se simtă părinți ai acestui copilaș. Amintirea despre "cum l-ați ținut în brațe, l-ați înfășat, l-ați îmbrăcat", ați fost lângă bebeluș, să vă fotografiați cu el — cât de straniu nu ar părea, dar aceste amintiri vor fi un fel de sprijin pentru părinți în continuare.

După ce puțin v-ați pus ordonat propriile sentimente, e timpul să aveți grijă de copilul mai mare.

Copilului trebuie neapărat să-i spuneți ce s-a întâmplat, dar într-un limbaj accesibil pentru vârsta pe care o are. Copilul tot face parte din sistemul familiei, și chiar dacă nu a avut o pregătire specială, oricum așteaptă că în curând în familie va apărea o schimbare. Și într-adevăr, schimbarea se produce. Familia trece prin etapele trăirii emoților de pierdere, iar copilul se pomenește a fi exclus din acest proces. Mai devreme sau mai târziu, el se va ciocni de ceea ce s-a întâmplat, dar va trebui de unul singur să depășească acea pierdere, doarece restul membrilor familiei deja vor fi pe celălalt mal.

Copilul trebuie să cunoască adevărul, dar îi povestiți pe scurt.

Iar ulterior să răspundeți la întrebările pe care vi le va adresa, să-i povestiți ce gândiți și ce simțiți în realitate. La fel, pe scurt, cât mai puține detalii — cu atât mai bine. Mai bine copilul o dată în plus să întrebe, decât dv. să-i oferiți multe informații pe care nu va putea să le perceapă, să le conștientizeze.

Încercați să oferiți suport copilului în durerea pe care o are, dacă aceasta va fi — se mai întâmplă ca copiii să primească calm informația, iar părinții chiar se întristază văzându-le reacția. Nu este vorba de egoism, nici de o formă de stres puternic — pur și simplu e modalitatea de a reacționa a copilului dv. Dacă nu aveți putere pentru a-l susține, spuneți-i sincer că acum nu sunteți în stare să-i oferiți un sprijin, pentru că și dv. vă simțiți rău... iar de copil poate avea grijă în acest moment un alt adult din familie, în care aveți încredere. De fapt, cea mai bună tactică — sinceritatea. Și cât privește cele întâmplate, și dacă ne referim la sentimentele prezente. Iar cel mai rău ce puteți face, e să ascundeți sau să mințiți.

Cât despre momentul înmormântârii, a luării de rămas bun — puteți întreba copilul dacă dorește să meargă, însă numai în cazul în care dv. sau alt adult în care aveți încredere, veți putea să-i oferiți sprijinul necesar în acel moment, să-i răspundeți la întrebările pe care le va avea.

Ar fi bine să vorbiți copilului despre ce se va întâmpla în continuare, în timpul apropiat.

Dacă va veni cineva la dvs. — preîntâmpinați copilul. Povestiți-i că vor veni persoane pe care el le cunoaște mai puțin, că toți vor fi triști, Vor vorbi despre copilul care nu va mai fi, îi vor compătimi pe mama și tata. Vor spune ”Condolianțele noastre”. Prin asemenea cuvinte simple, povestiți copilului tot cum va fi, până la capăt (La cimitir sicriul va fi pus în groapă, pe deasupra va fi pusă țărână, apoi flori frumoase. Așa se procedează mereu când cineva moare. Doar trebuie apoi să venim undeva, sa avem un loc unde am putea vizita micuțul).

Și copiii, și adulții, sunt mai calmi, dacă le este clar ce, când și cum va fi. După posibilitate, respectați regimul de zi cu care copilul s-a obișnuit.

Totodată, pentru a explica cele întâmplate puteți, de exemplu, să lansați un balon spre cer. Și să asociați acest gest cu evenimentul trist produs în familia dv.: iată balonul a zburat, el nu va mai reveni la noi, niciodată nu-l vom mai vedea, tot așa nu-l vom mai vedea pe acest copilaș. Istorii despre elfi, spirite și alte personaje mirifice — mai bine nu inventați.

Mulți adulți nu sunt singuri pregătiți să vadă și să discute despre o tragedie. Evident, greșesc atunci când gândesc că trebuie să ascundă totul de copii. Dar, prin asemenea abordare, în cazul copiilor care și-au pierdut frățiorii sau surioarele nou-născute, și cărora familia nu le-a oferit posibilitatea de a trăi împreună această pierdere, considerabil crește anxietatea, sentimentul lipsei de protecție și de neîncredere în forțele proprii.

Irina Dvornina

Psiholog. Oferă consultații individuale și în grup. Lucrează cu copiii, adolescenții și părinții acestora. Specialist în temele ce se referă la relație și dificultățile corespunzătoare cu partenerul, familia, părinții. Abordează temele ce țin de pierderile perinatale, infertilității psihologice .