3 martie 2015

Se colectează cărţi pentru azilul de bătrâni

Prima doamnă a Republicii Moldova, Margareta Timofti lansează Campania: „Donează o carte pentru bunici!”, care are ca scop crearea unei biblioteci pentru vârstnicii de la azilul de bătrâni „Sfântul Gheorghe” din comuna Drăgăneşti, raionul Sângerei.

Potrivit serviciului de presă al Preşedinţiei, la începutul lunii martie, prima doamnă va vizita bătrânii din azilul de la Drăgăneşti. Margareta Timofti le va transmite cărţi, produse de igienă, dar şi cadre de mers. De asemenea, vor fi transmite cărţile colectate din donaţie.  

La campanie se poate alătura orice persoană care doreşte să ofere o carte pentru biblioteca azilului. Cărţile vor fi colectate în perioada 1-7 martie la sediul central al Bibliotecii Municipale „B.P. Hasdeu” de pe bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt, 148. În holul bibliotecii va fi amplasată o ladă cu inscripţia „Pentru Azil”.

Sursa: tv7.md
Vizualizări pe parcursul acestei săptămîni: 0 Vizualizări de la publicare: 139
Îmi place

Dacă ați observat o greșeală sau o inexactitate în text anunțați-ne.