6 ianuarie 2020

Premieră la Medpark: anevrism de aortă abdominală tratat fără incizii! Pacientul s-a întors acasă a doua zi

Aorta este cea mai mare arteră din corp, care pornește de la inimă și se ramifică în vase mai mici, alimentând întregul organism. Atunci când această arteră se dilată cu mai mult de 50% vorbim despre anevrism de aortă și există riscul de ruptură a vasului, iar consecințele pot fi fatale. Dacă până acum anevrismele de aortă se tratau doar pe cale deschisă, echipa de cardiologie intervențională Medpark, alături de specialiști din Turcia, au tratat în premieră un anevrism de aortă abdominală fără incizii (tăieturi), prin implantare de proteză.

Pacientul în vârstă de 67 de ani suferea de hipertensiune (tensiune înaltă). Aceasta, alături de alți factori, a dus în timp la dilatarea excesivă a aortei abdominale, stabilindu-se diagnosticul de “anevrism de aortă abdominală”.

Mihai Tașnic, cardiolog intervenționist: “Apariția unui anevrism în unul din segmentele aortei (AA) este de obicei asociată cu boală aortică difuză. Până la 13% din pacienții cu AA au anevrisme multiple, iar aproximativ un sfert din pacienții cu anevrisme de aortă toracică au și anevrisme de aortă abdominală. În general, anevrismele de aorta abdominală se întâlnesc mai frecvent decât cele de aortă toracică.”

Potrivit statisticilor, după vârsta de 60 de ani, incidența anevrismelor de aortă abdominală este între 4 și 9%. Majoritatea acestor anevrisme prezintă risc redus de ruptură, având diametrul de până la 35-40 mm și doar 40% necesită intervenție chirurgicală.

Intervențiile minim invazive, fără incizii, prezintă numeroase avantaje pentru pacienți: riscuri mai mici și recuperare mai rapidă.

Mihai Tașnic, cardiolog intervenționist: “Tratamentul endovascular (EndoVascular Aneurysm Repair – EVAR) reprezintă unul dintre cele mai importante progrese terapeutice în anevrismele de aortă abdominală, cât și în anevrismele de aortă toracică. Procedura minim invazivă EVAR se efectuează prin intermediul unui fir subțire (cateter) prin care se introduce o proteză auto-expandabilă (numită “stent-graft”) și când aceasta ajunge la nivelul anevrismului se expandează, creând astfel un canal nou pentru a normaliza circulația sangvină și pentru a evita presiunea asupra pereților vasului dilatat.”

În comparație cu metoda chirurgicală clasică, tratamentul endovascular EVAR se asociază cu reducerea semnificativă a morbidității perioperatorii. Intervențiile clasice sunt traumatizante, constând din protezarea deschisă a aortei dilatate și rata de complicații intraoperatorii și postoperatorii este mai înaltă.

Pacientul operat prin metoda EVAR a fost externat la 24 ore după intervenție, iar riscul de rupere a aortei a fost înlăturat.

Cel mai frecvent anevrismele de aortă nu manifestă simptome până la momentul apariției unei complicații, cum este disecția acută de aortă sau ruptură. Pacienții nu dezvoltă simptome până când anevrismul de aorta nu se dezvoltă suficient pentru a produce compresia organelor vecine, eroziunea vertebrelor, greutate la înghițit, răgușeală sau paralizie diafragmatică.

Anevrismele de aortă rupte se prezintă sub forma șocului hemoragic, iar cele abdominale se manifestă prin durere abdominală anterioară, laterală sau dureri lombare. Apariția durerii este datorată creșterii rapide în volum sau compresiei structurilor intra-abdominale. În condițiile durerii violente se suspectează ruptura și trebuie efectuat urgent examenul angio-CT.

Pentru depistarea la timp a acestei afecțiuni se recomandă ecografia abdominală, iar bărbații care fumează și au între 65 și 75 de ani trebuie să efectueze această investigație anual.

De ce să alegi cardiologia intervențională Medpark:

  • Unele intervenții complicate pe cord deschis pot fi înlocuite cu proceduri simple, nechirurgicale, cu o recuperare mult mai rapidă și riscuri minime.
  • Procedurile sunt minim invazive și nu lasă cicatrici postoperatorii, iar complicațiile sunt rare.
  • Procedurile nu sunt foarte dureroase și nu produc dureri postoperatorii.
  • Poate fi singura soluție pentru pacienții care nu se califică drept candidați pentru intervențiile chirurgicale pe cord deschis.
  • Sala de intervenții este dotată cu echipamente performante, sistem continuu de aer sterilizat.
  • Echipa cardiologică este alcătuită din specialiști din țară și de peste hotare, cu vastă experiență în domeniu.
  • Centrul Cardiovascular Medpark este singurul din Moldova care posedă toate etapele de diagnostic și tratament în afecțiunile inimii.
  • Spitalul Internațional Medpark este acreditat de către Joint Comission International – cea mai înaltă apreciere în domeniul medical, care garantează calitatea serviciilor și siguranța pacientului.
  • Suntem la dispoziția ta 24/24 ore, 7/7 zile și putem interveni pentru orice complicație a bolilor cardiace.
  • Afecțiunile cardiovasculare reprezintă cauza principală a mortalității la nivel mondial și de aceea necesită o abordare complexă. Nu ezita să apelezi la medic în cazul apariției simptomelor sau pentru a cere o a doua opinie medicală.

Programeză-te acum pentru o consultație sau investigație la tel. 022 40 00 40 (disponibil 24/24).

Vizualizări pe parcursul acestei săptămîni: 8 Vizualizări de la publicare: 514
Îmi place

Dacă ați observat o greșeală sau o inexactitate în text anunțați-ne.

Informație de contact

Medpark — Spitalul internațional str. A. Doga, 24 Tel.: 022 40-00-40 www.medpark.md