Articolul se referă la temele:

Top 7 cele mai bune filme de Crăciun pe care să le priviți împreună cu familia0

Top 7 cele mai bune filme de Crăciun pe care să le priviți împreună cu familia

Doar imaginați-vă: bradul e împodobit, casa decorată, aroma prăjiturilor copilăriei se simte peste tot și o canapea confortabilă pe care stați cu cei dragi, privind un film sau o poveste de Crăciun. La sigur – toată familia va fi entuziasmată de asemenea seri magice petrecute împreună.

În continuare vă prezentăm o listă de 7 filme cu tematica sărbătorilor de iarnă – pentru o săptămână cu spirit de sărbătoare.

1. UN BĂIAT NUMIT CRĂCIUN (A Boy Called Christmas)

Un băiat obișnuit, pe nume Nikolas, pornește într-o extraordinară aventură spre nordul înzăpezit în căutarea tatălui său plecat să descopere legendarul sat al elfilor, Elfhelm. Având alături un ren încăpățânat, pe nume Blitzen și un șoricel credincios, care este animalul său de companie, Nikolas își întâlnește în curând destinul în această poveste magică, amuzantă și emoționantă, care demonstrează că nimic nu este imposibil.


2. CRĂCIUNUL URSULEȚULUI TEDDY (Teddy’s Christmas)

Liniștea Crăciunului se așterne peste micul oraș, dar la târgul de Crăciun este o activitate agitată. Mariann descoperă un ursuleț de pluș pe raftul de sus. Oare este viu? Mariann trebuie să aducă ursulețul de pluș cumva. Dar ursulețul vrea să ajungă la o familie bogată.


3. HO HO HO

Fie că ești în căutare de filme de Crăciun pentru copii sau de cele la care se distrează toată familia, un pont excelent este povestea unui băiat care încă crede în Moș Crăciun. O zi obișnuită se transformă într-o aventură atunci când se pierde într-un centru comercial și întâlnește un hoț deghizat în Moș Crăciun.


4. ELFUL (Elf)

Un film care place atât copiilor, surprinși de imaginile interesante de la Polul Nord, de Moș și de felul în care se împachetează și se construiesc de către elfi jucăriile destinate copiilor, cât și adulților, impresionați de magia Crăciunului, de o poveste de familie, dar și una de dragoste.

Un copil năzdrăvan se urcă în sacul Moșului și ajunge la Polul Nord, fiind înfiat de către Papa Elf, cel care nu are copii, dar își dorește unul cu adevărat. Elfii sunt niște creaturi mici, un fel de pitici și sunt cei care îl ajută pe Moș tot timpul anului pentru a-i fi sacul plin de jucării pentru copiii cuminți. Printre ei, Buddy (Will Ferrell) devine repede un gigant, nepotrivindu-se într-o lume pe care o crede a lui, dar nu este totuși așa. La un moment dat, află că nu este un elf, ci un om și decide să plece în New York, pentru a-și găsi tatăl și liniștea familială.


5. CRONICILE CRĂCIUNULUI (The Christmas Chronicles)

Kate și Teddy sunt doi frați care încep să aibă bănuieli cu privire la existența lui Moș Crăciun. Pentru a se convinge, pun la cale un plan și îi întind o capcană Moșului pentru a-l putea filma. Lucrurile nu decurg așa cum se așteptau cei doi frați și ajung din greșeală chiar în sania lui Moș Crăciun. Totul se transformă într-o adevărată aventură plină de suspans. Lipsa cadourilor pentru ceilalți copii face situația și mai dificilă.


6. MIRACOLUL DE LA STRADA 34 (Mirascle on 34th Street)

În acest film se pune accent pe emoțiile și trăirile unei fetițe de doar șase ani, Susan. Deși este la vârsta când ar trebui să creadă în Moș Crăciun, mama ei i-a explicat cum stau de fapt lucrurile. Micuța nu se mai așteaptă să primească un cadou de pe lista de dorințe, însă va avea parte de o adevărată surpriză. Îl întâlnește pe adevăratul Moș Crăciun într-un supermarket și primește un cadou nesperat din partea acestuia.


7. CRĂCIUNUL CU FAMILIA KRANK (Christmas with the Kranks)

O comedie savuroasă cu doi părinți care decid să sară peste Crăciun, spre supărarea vecinilor. Această sărbătoare era preferata fiicei lor, însă acum ea este plecată. În timp ce își fac bagajele să plece spre o destinație exotică, primesc un telefon de la fiica lor prin care sunt anunțați că sosește acasă și nu este singură. Cei doi părinți intră în criză de timp, dar au parte de un ajutor nesperat.

Îmi place

Dacă ați observat o greșeală sau o inexactitate în text anunțați-ne.

Comentariul dvs.

Dacă tema abordată v-a trezit interes, puteți să, lăsați un comentariu

Parteneri noi

Cele mai interesante

Teme populare a rubricii «Turism și agrement»

Articole populare a rubricii «Turism și agrement»