5 pași spre o relație echilibrată cu socrii în Moldova

Ce vă vine în minte când auziți cuvântul soacră sau socru? Sunt asocieri pozitive? Dacă da, felicitări! Dar în general, relațiile cu socrii nu au o reputație prea bună, ci din contra. Chiar zilele trecute auzeam în transport public, o tânără doamnă care se plângea propriei mame despre mama soacră. Bănuiesc eu că, această doamnă căuta susținere (cel puțin) pentru că în mare parte povestea în amănunt cum soțul este de partea mamei lui și nu o susține.

Oare de ce avem relații atât de dificile cu socrii? Oare cum să le remediem? Oare există șanse să facem ca lucrurile să funcționeze?

Mai întâi ar fi util să aflăm cauzele conflictelor. Deși sunt multe, câteva dintre ele sunt universale de aceea conștientizarea lor poate rezolva pe jumătate problema.

Prima și poate cea mai importantă cauză este tendința oricărui sistem spre homeostază. Să explic la ce se referă: o familie este ca un organism viu, care tinde să se mențină în echilibru maxim. Dacă bărbatul/femeia care a creat o familie tânără nu ieșise încă din propria familie, aceasta va încerca din răsputeri să păstreze lucrurile așa cum erau. Noul sosit în această familie va fi perceput ca o infecție care încearcă să dezechilibreze lucrurile. Dar ce face un organism viu cu o infecție?
Cea de-a doua cauză, care oarecum reiese din prima, este gelozia față de timpul, afecțiunea, disponibilitatea membrului „pierdut” pe frontul propriei familii în formare. De ce să negăm că acum propriul soț face mai puțin pentru familia sa de origine decât făcea mai demult? Iar asta naște frustrare membrilor lăsați fără atenție, care poate cauza comportamente nu tocmai afectuoase . De aici încep multe presiuni asupra tinerilor, pentru a reveni la starea „normală” a lucrurilor.
Așteptările (haideți să recunoaștem – nerealiste!) ale familiei față de cel/cea care va deveni un nou membru sunt nerealizate de acesta. Imaginați-vă părinții care au crescut un copil, au depus în el speranțe, așteptări, și-au imaginat că acesta va fi perfect realizat, fericit, iar la un moment dat, îi va ferici și pe ei. Iar acesta îndrăznește și se prezintă cu "creatura asta" și declară că vrea să fie cu ea. Din acest moment chiar nu mai contează cum este de fapt această creatură pentru că oricum nu are șanse să corespundă.

Ce-i de făcut?

În primul rând ar fi util să putem vedea lucrurile la rece, sau de la o distanță sigură. Pentru a putea face o analiză rațională a ceea ce se întâmplă este necesar ca aceasta să nu fie chiar în mijlocul vulcanului (în plin conflict). Ceea ce NU aș recomanda este să încercați să vă apărați „teritoriul” propriu aducând acuzații soțului despre familia de origine. La fel un ultimatum de genul: eu sau ei, nu este deloc binevenit, partenerul s-ar simți respins, neacceptat, dacă ar fi nevoit să aleagă dintre lucruri foarte importante pentru el. Nu cred că aveți nevoie de un dublu conflict, pe ambele fronturi, deși asta se întâmplă în multe familii.

Vreau să vă întreb ceva:

De ce este atât de IMPORTANT să vă faceți plăcut și acceptat de familia socrilor? Este cumva crucial și de importanță vitală să deveniți un tot întreg? Ați vrea să primiți dragoste și acceptate de la toți oamenii pe planetă? Sau vreți să dovediți că meritați prințul/prințesa din această împărăție și veți trece cu brio toate încercările (inclusiv să mâncați jăratec)?

Nu întâmplător am adresat întrebarea. Am avut cliente care NU au primit în familia proprie anumite resurse necesare și se miră că nu le primesc în familia soțului. Depunem uneori eforturi extreme ca să fim în sfârșit percepute ca destul de bune. Și dacă tot vorbeam mai sus despre așteptări, oare care au fost așteptările noastre referitor la viața de familie? Oare alegem scena potrivită în acest caz pentru aplauze și admirație?

Iar dacă ne întoarcem la întrebarea de mai sus, recomandările din partea mea ar fi următoarele:

Stabiliți granițe clare! Asta ar însemna că spuneți clar, ferm și totuși fără a acuza ce e voie și ce nu e voie față de dumneavoastră și față de propria familie. Aceste reguli nu ar trebui să fie rigide și extreme, dar sunt necesare și utile, mai ales la început, când nu este prea multă diferențiere între cele 2 familii de acum.

Vorbiți deschis, sincer și fără încercarea de a-l atrage pe soț/soție de partea dumneavoastră! Asta pentru că de la manipulări de genul „de partea cui ești” încep jocuri murdare și meschine, care numai despre o viață funcțională de familie nu sunt. Banalele „eu mesaje” pot schimba multe în acest sens. De exemplu în loc să spunem:

Mama ta este un monstru, putem folosi — mă simt în nesiguranță atunci când mama ta ne amenință că ne alungă în stradă. Comunicarea deschisă și directă nu înseamnă atac, înseamnă că nu am scopul să influențez manipulativ părerea ci să exprim ce simt și de ce am un anumit comportament.

Rezolvați direct conflictele (fără intermediari). De cele mai multe ori conflictele dintre nurori/gineri și socri au loc prin mediatori. Dacă mama soacră vă spune ceva, măcar încercați să nu implicați soțul, copiii, vecinii, și propriile rude pentru a-i transmite un răspuns. Vă este frică? Foarte bine, va fi o provocare bună pentru a fi în contact cu propriile emoții. De cele mai multe ori mediatorii sunt ca niște traducători neprofesioniști, vor interpreta, vor amesteca mesajul transmis cu propriile viziuni și emoții și conflictul poate lua amploare. Dacă primiți mesaje prin mediatori, puteți merge direct la „sursă” pentru a clarifica dacă mesajul a fost recepționat corect.

Nu încercați să-i împăcați pe toți! Acum sincer, chiar credeți că veți reuși să faceți pe TOATĂ lumea fericită? Dar bine, dacă este misiunea vieții dumneavoastră, puteți să mai pierdeți pentru asta vreo 10-20 de ani, cine știe, poate vă dă cineva vreo medalie.

Rezolvați mai întâi problemele interne. Aici mă refer și la propriul cuplu/propria familie și, de ce nu, la propria persoană. În practica mea am întâlnit cazuri când cuplurile care nu reușeau să comunice funcțional alegeau (fără a conștientiza asta) dușmani exteriori pentru a descărca tensiunea acumulată. La fel uneori preferăm să ne certăm și să fim în permanență zdruncinați de vreo dramă cu cei din jur decât să ne privim mai atent dramele din interior.

Dacă ai ajuns până la finalul articolului și crezi că ți-a fost util, poți citi mai multe articole despre relații Aici.

Vera Budan

Psiholog Clinician licențiat în psihologie, master în psihologie clinică. Psihoterapeut în formare, NLP Practitioner, NLP Master, Master în Comunicare Hipnotică. Autoarea cărții "Calea Feminității".