Sfaturi referitoare la prietene ați putea auzi multe. Începând cu faptul că acestea sunt "principalii inamici ai căsătoriei" până la "soții vin și pleacă, iar prietenele rămân". Care e adevărul? Are oare nevoie o femeie măritată de prietene? Oferă răspuns psihologul Natalia Melehina.
"M-a înșelat cu cea mai bună prietenă a mea!".
"Am încredere în prietena mea, ea nu va face acest lucru niciodată".
"Pentru mine soțul prietenei reprezintă doar o piesă de interior!".
Cred că măcar o dată ați putut auzi o frază similară de la mama, prietenă sau chiar le-ați spus dv. personal.
Să discutăm despre "paguba" sau "beneficiul" prietenelor, atunci când ai statutul de femeie căsătorită. Trebuie să remarc din start, în psihologie nu există reguli definitive referitor la acest subiect. Dar, reieșind din experiența mea personală și experiența vastă în domeniul psihologiei relațiilor, totuși am observat anumite reguli nescrise.
De asemenea, aș mai vrea să menționez că în fiecare situație mereu totul se produce foarte individual și e posibil ca anume relația dv. să nu poată fi corelată cu niciun punct, însă, totuși, să încercăm. Vom începe cu posibila "pagubă".
"Paguba" cauzată de prietene, în situația în care ești căsătorită
Dacă prietena dv. nu este într-o relație, atunci anume aici s-ar putea ascunde pericolul pentru dvs. și soț. De ce nu sunt puține istoriile în care prietena ți-a ademenit soțul? Deoarece există câteva butoane pentru a porni acest mecanism.
Primul buton – bucuria, lejeritatea și felul îngrijit de a fi, dar nu al dvs. Prietena dv. este în căutare, ceea ce înseamnă că e complet pregătită de luptă și este femeia-sărbătoare. Pe când dv., să presupunem, deja nu mai sunteți la fel de fericită alături de soț și nu mai emanați față de el aceeași bucurie și admirație.
Să zicem, pentru că știți că el în fiecare vineri merge la bere cu prietenii și se îmbată, iar apoi toată noapte forăie. Sau mereu își ascunde ciorapii murdari, pentru a speria cu mirosul acestora bărbații străini. Și iată dv. vă educați soțul, iar în acest moment apare o femeie străină, care e mereu sărbătoare și vă admiră soțul. Cât de drăguț sughiță atunci când e băut sau cât de bărbătesc este să instalezi bombe din ciorapi pe teritoriul propriu. Și iată că soțul dv., fără a sta mult pe gânduri, merge acolo unde e întâlnit cu bucurie și unde nu se acordă atenție neajunsurilor lui.
Al doilea buton – nu în permanență, însă am observat că la femei frecvent funcționează – am nevoie de ceea, iar acel lucru aparține altora. E foarte comod – deja e domesticit, e obișnuit cu anumite reguli ale casei, nu are nevoie de ”educație”, aduce banii acasă, cumpără produse, ne duce la odihnă. Trebuie să-l luăm! Iar în acest sens ne este în ajutor primul buton.
Ce facem? Să trăim sub sloganul: "Jos cu prietenele!" Evident că nu. Dar rețineți bine următoarele:
- E important — să nu vă plângeți pe soț în permanență. Prietena s-ar putea gândi: "Ea oricum nu are nevoie de el, acesta o irită, ea nu-l iubește, iar cu mine el se va simți bine".
- Nu lăsați prietena singură cu soțul dv., nu-i trimiteți împreună la magazin sau la cumpărături comune, în timp ce dv. pregătiți acasă cina. La ce bun să ispitiți leul flămând cu o bucată de carne delicioasă?
"Beneficiul" prietenelor atunci când tu ești măritată
Să trecem la aspectele pozitive ale prezenței prietenelor în viața femeilor măritate.
Distracție. Atunci când ne căsătorim, viața noastră personală treptat trece pe planul doi. Perioada de îndrăgostire, de admirație, de adorare etc. Într-o relație, emoțiile nu stau pe loc, acestea se dezvoltă permanent transformându-se în ceva nou. Și iată, imaginați-vă, vine acel moment când deja sunteți gata să reveniți în lume, în societate, iar aici surpriză – ați plasat pe locul doi toți prietenii și nu mai comunicați. Ce faceți? Vă păstrați prietenele.
Psiholog personal. Discuțiile noastre multiple despre filmul preferat, șeful de la serviciu, evenimentele din familia Galinei, inelul cu diamante pe care vi l-a oferit în dar soțul la jubileul dv. și multe alte istorii, este mereu dispusă să le asculte cu drag, ba chiar e interesată să participe la aceste discuții – doar prietena. Interacțiunea noastră cu prietenele se aseamănă cu un antrenament în sala de fitness, unde ne lăsăm toate puterile și de unde revenim acasă deja mulțumite și cu o oboseală plăcută. Din acest motiv avem nevoie una de alta.
Împarte și prietenește
Cu prietenele libere e interesant să te plimbi, să te relaxezi, să te distrezi, deoarece ele știu bine cum să o facă. Dar nu le implicăm în familia noastră. Comunicăm doar la petrecerile dintre fete, acolo unde nu e prezent soțul. Și nu ne plângem pe soț – el e cel mai bun. Apropo, atunci când dv. vă admirați soțul, el devine anume așa, pentru că nimeni nu e gata să-și dezamăgească partenerul, atunci când acela îl admiră. Dar nici nu exagerați – nu faceți publicitate soțului dv., ca unui produs în vânzare, pentru că se va găsi cineva care ar vrea să-l cumpere, mai bine zis – să-l răpească.
Cu prietenele căsătorite e bine să vă odihniți împreună cu partenerii, să discutați anumite dificultăți, să găsiți soluții, să efectuați activități comune.
Și rețineți, doamnelor, cel mai important — nu țineți cu forța bărbatul, ci arătați în interior și în exterior așa încât el singur să dorească să vă vadă alături întotdeauna. Iar aici este deja vorba despre valoarea și încrederea de femeie pe care o aveți. Sunteți unică și eu vreau să rețineți aceasta pentru totdeauna. Iar dacă bărbatul a plecat, poate nu vă merită?
Coordonatorul proiectului Familia.md.
Psiholog-expert în psihologia relațiilor.
×
Hai să fim prieteni
Aflați tot ce e mai important și util pentru familie: urmăriți foto reportaje, citiți articole cu specialiști autoritari, interviuri și recomandări ale mamelor cu experiență, treceri în revistă ale celor mai bune locuri și celor mai semnificative evenimente.
Alăturați-vă!
Dacă ați observat o greșeală sau o inexactitate în text
.