Cum proiectul de afaceri al unei mame din R. Moldova a intrat în top zece cele mai bune din lume. Povestea incredibilă a Getei Rasciuc21

Totul a început atunci când anul trecut am decis să vând unei prietene rămășițele din stofele din care cândva am cusut port-bebe-uri pentru copii. Însă ea a refuzat să procure acele bucăți de stofă și mi-a zis: "Mergi și fă ceea ce poți face mai bine decât orcine. " Astfel, acea femeia mi-a dat un impuls și, după o pauză de trei ani, am început din nou să cos slinguri. Iar în aprilie 2014 a fost din nou lansată marca comercială "Choo-Choo". Pe parcursul verii, am oferit câteva master class-uri, în cadrul cărora mamele au arătat un interes sporit față de slingurile reînnoite. Iar la finele lunii august, am descoperit anunțul despre organizarea concursului "Get in the ring" și am hotărât să particip în cadrul acestuia. Nu atât pentru acel milion promis, cât pentru a-mi extinde cercul de prieteni și a-mi prezenta produsele unui număr mai mare de consumatori.

Este un concurs internațional de proiecte de afaceri, în presă mai este numit Jucurile Olimpice a ideilor de afaceri. La competiție iau parte planuri de afaceri, care au mai puțin de 5 ani, fără a fi anumite limite privind domeniul. Premiul mare — un milion de euro pentru investiții — obține un câștigător de pe toată Planeta.

Trecând de preselecție, am intrat în lista celor șase finaliști din Republica Moldova. Dar nu am câștigat finala. A învins o altă femeie, la fel mamă, însă a unei fetițe mici. Dar, așa s-a întâmplat că ea n-a putut pleca la finala regională din Bulgaria și cu două săptămâni înainte de etapa finală, organizatorii concursului mă anunță: "Geta, pleci tu!". Pentru mine a fost o mare surpriză, mai mult decât atât, aveam prea puțin timp pentru pregătiri, mai ales că prima săptămână de pregătiri a coincis cu vacanța și toți copiii mei erau în acea perioadă acasă. Mai mult decât atât, bugetul meu la acel moment, la fel, era limitat.

Formatul concursului este următorul: pe scenă ies reprezentanții a două proiecte pentru "bătălia" condițională, cărora li se oferă cinci ieșiri a câte 25 de secunde. În acest interval, fiecare trebuie să explice esența proiectului său și să-i demonstreze adversarului, spectatorilor, juriului că proiectul săi este mai bun. Și, dacă luăm în considerație faptul că totul se desfășoară în limba engleză, atunci cinci secunde din acest timp le poți șterge cu siguranță, fiind irosite pentru bâlbâieli. Comunicarea trebuie împărțită în blocuri de 20 de secunde: care este esența proiectului tău, cine face parte din echipa ta, care este structura pieței și cum trăim în continuare. (Râde). Totul trebuie expus clar, concis și la subiect. În afară de aceasta, tot ce are loc pe scenă, trebuie prezentat juriului și în formă scrisă. Mai mult chiar, trebuia să expediez și materialul video, muzica, fotografiile necesare pentru evoluarea mea... Și, dat fiind faptul că eu mi-am reluat activitatea în baza experienței vechi, pe hârtie nu aveam nimic și, evident, totul trebuia pregătit în grabă.

Pe lângă toate acestea, organizatorii regionali ai concursului n-au sponsorizat pariciparea de mai departe, de aceea a trebuit să mă descurc de sine stătător, la fel, după cum știți, în termeni restrânși. Am reușit să organizez o seară pentru a aduna fonduri pentru plecarea mea. Gazda a fost salonul "Cosânzeana", din sortimentul căruia fac parte și confecțiile mele, am organizat câteva lecții, răsuna muzică agreabilă, invitații au servit ceai și checuri... Toți și-au petrecut timpul în mod util, și aș vrea să le mulțumesc tuturor celor prezenți în acea seară, deoarece datorită lor am reușit să acumulez suma necesară pentru participare în cadrul concursului. La fel, îi mulțumesc stăpânei magazinului "Cosânzeana", Angela Baranețchi, pentru ospitalitate. Cu siguranță pot afirma că plecarea mea a avut loc datorită resurselor financiare oferite de amatorii de slinguri din Moldova.

În rezultat, am urcat în autobuz și am plecat în Bulgaria.

Aș vrea să remarc că finala est-europeană a concursului a fost mult mai numeroasă — douăzeci de proiecte. Chiar și în marea finală am fost doar opt. Și, practic toți finaliștii din spațiul est-european au prezentat proiecte tehnologice, legate de computere, telefoane, diverse aplicații ingenioase... ei și eu cu stofele mele. (Râde). Jumătate din bagajul meu era constituit din slinguri și o păpușă. (Râde).

În ajun, a avut loc o întâlnire neoficială a participanților concursului, în cadrul căreia am avut posibilitatea să ne cunoaștem. Erau prezenți și reprezentanți ai investitorilor. Au fost prezentate o mulțime de proiecte interesante: variate aplicații pentru smartphone-uri, programe pentru mașini electrice erau două exoschelete, — costume speciale pentru persoane cu dizabilități fizice, soluții software pentru monitorizarea transportului, laborator virtual pentru școlile care nu-și pot permite un laborator adevărat, aplicații pentru crearea unor jocuri pentru computer fără cunoștințe și abilități speciale. Ne-am cunoscut, am comunicat, iar seara toți am mers la concurs.

"Bătălia" mea s-a desfășurat aproximativ la mijlocul programului, am "luptat" cu un proiect macedonean. Și mi-am pus drept scop să fie un proiect măcar puțin mai bun decât acela. Dacă va fi așa, atunci aceasta îmi va fi suficient, pentru că eu n-am plecat să cuceresc lumea și să câștig milionul, ci eram, pur și simplu, obligată să justific sprijinul pe care mi l-au acordat mamele din Moldova. Mai mult decât atât, toate proiectele erau atât de complicate, sofisticate, mulți au venit cu o întreagă echipă, cineva — cu reprezentantul regional al organizatorilor concursului respectiv. Eu am venit — Geta din Chișinău, și atât. (Râde.) În locul în care s-a desfășurat concursul, internetul practic nu funcționa, nu existau mijloace de comunicare cu persoanele apropiate și lumea din exterior, de aceea, pur și simplu, m-am cufundat în acel vacuum al concursului. Înainte de ieșirea mea în scenă, am pregătit două versiuni de comunicări pentru prezentările mele de douăzeci de secunde. Dar n-am utilizat nicio variantă. Ce a avut loc acolo în realitate — pentru mine până astăzi este un mister. Am ieșit parcă într-o ceață, am vorbit despre ceva, iar undeva în minte îmi vineau asemenea gânduri: "Bine că sunt îmbrăcată în fustă lungă și nu se vede cum îmi tremură genunchii". (Râde.) Apoi s-a anunțat că eu am câștigat acel "duel", toată lumea a început să mă felicite, și am respirat cu ușurință, pentru că am realizat acea sarcină minimă pe care mi-am pus-o în față, puteam deja să mă relaxez. Era luni seara, iar biletul spre casă mi-l cumpărasem pentru miercuri. Așa că plănuiam să mă plimb prin Bulgaria și în mod liniștit să revin în Moldova. În partea următoare a concursului, urmăream liniștită celelalte dueluri, mulți îmi exprimau cuvinte de laudă pentru prezentarea mea și, într-un moment dat s-a apropiat o persoană (nici nu știam cine este), a pus mână pe umărul meu și mi-a spus: "Pregătește-te de finală, ai un proiect super". Pentru mine, această afirmație era ceva asemănător cu o glumă, ceva imposibil, doar nu vedeam nimic deosebit în proiectul meu.

La sfârșitul celor douăsprezece lupte, pe scenă au ieșit șase câștigători, printre care doar eu eram fată, ceilalți erau băieți. (Zâmbește). Ne țineam de mână, fiind în așteptarea deciziei juriului, în momentul în care publicul a început să strige: "Choo-Choo baby carriers". N-am acordat importanță acestor ovații, dar într-un moment dat și juriul a rostit aceleași cuvinte: "Port-bebe-uri pentru copii Choo-Choo". N-am crezut nici pentru o secundă, chiar și atunco când au fost repetate aceste cuvinte, n-am conștientizat acel fapt, eram șocată. Din cele doisprezece proiecte din spațiul est-european, m-am dovedit a fi cea mai bună. Cum a fost aceasta posibil, așa și n-am înțeles. Atunci a început o adevărată învălmășeală: toți mă felicitau, mă fotografiau... sincer vorbind, din acea stare de șoc mi-am revenit abia peste vreo două săptămâni. Apoi de mine s-a apropiat membrul principal al juriului, mi-a acordat diploma și mi-a comunicat că, în ciuda faptului că compania sa de investiții are un alt profil, este dispus să investească în proiectul meu. În total, în timpul concursului am avut două oferte pentru investiții. Finala concursului din spațiul est-european s-a încheiat la ora 23:30, iar la ora șase dimineața aveam deja bilet la avion spre Rotterdam. Deoarece biletul pentru câștigător era deacum procurat pentru plecarea la marea finală, trebuia să-mi fac valiza, în locul plimbărilor, excursiilor în munți și altor activități planificate.

Am ieșit din club, am ajuns la colțul clădirii și am izbucnit în plâns... Și am plâns probabil o zi întreagă. Iar în timpul desfășurării concursului, nu aveam acces la internet și nimeni din prietenii mei nu cunoștea despre reușita mea. De aceea, finisându-mi toate treburile la hotel, fiind în așteptarea plecării spre Rotterdam, am mers la un internet salon și le-am scris prietenilor despre victoria mea. Și, un nou val de lacrimi m-a cuprins până la vreo patru dimineața, până nu a ajuns mașina de taxi la aeroport. Știrea despre succesul meu s-a răspândit printre prietenii mei din Moldova, de aceea, imediat cum am deschis internetul am primit o sumedenie de felicitări, și iarăși am început să plâng. (Râde.)

Și, dacă vă spuneam că am mers nepregătită în Bulgaria, ce să mai zic de Olanda, când luni noaptea eu aflu despre victoria mea, iar vineri deja trebuie să particip la marea finală. Iar eu nu am nici un site, nici cărți de vizită nimic! Din fericire, în Olanda locuiește nepotul meu Artur, care, pur și simplu, a venit să mă salveze. În primele 24 de ore după obținerea victoriei, dacă am rezuma, am plâns toată noaptea, am fost în patru orașe, am zburat într-o altă țară, am făcut cărți de vizită, am creat o pagină pe internet... ulterior, când totul era în trecut, am scris într-un carnețel tot ce-am realizat în primele zile, am obținut cinci pagini, în care totul era indicat doar pe puncte. Nu știu când am mai lucrat în așa regim concentrat. Privind înapoi, îmi vine greu să înțeleg că în cadrul concursului "Get in the ring", participanții au prezentat peste două mii de proiecte de afaceri din întreaga lume. Au participat 64 de state, și nu știu în ce mod eu am intrat în lista celor opt cele mai bune proiecte. (Râde.) Mă impresionează acest fapt, până în prezent.

În marea finală au participat doar 10 proiecte, adică au fost cinci bătălii. Evenimentul a fost programat pentru 21 noiembrie. Pe acea dată este ziua de naștere a fiului meu mai mic — Ștefan. Iar eu nu sunt acasă... Pe internet continuau să-mi vină felicitări, și îndată ce le citeam, din nou îmi venea un val de lacrimi, de aceea pentru mine ieșirea în spațiul virtual era un pericol. (Râde) Și, iată în dimineața de vineri, pe data de 21, am deschis internetul, am mai plâns puțin (râde), mi-am felicitat fecioarul și mai mult, special, n-am mai ieșit în rețea, pentru că știam că pur și simplu îmi voi pierde forțele — oboseala fizică și emoțională îmi luau toată puterea.

Finala internațională a fost un eveniment grandios. Public mare, doar în sală erau o mie de oameni, în plus a fost transmis în direct pe internet, unde încă câteva mii de persoane priveau competiția. Dar dacă te gândești la aceasta în timpul concursului, cu siguranță îți poți pierde conștiința sau poți avea atac de cord. Din acest motiv, pur și simplu mi-am pus drept scop să nu mă fac de rușine. Cu puțin timp înainte de prezentarea mea, am primit trei mesaje de la fiul mai mare, cu textul: "Mama, sună-mă". La emoțiile incredibile pe care le aveam în contextul concursului, se mai adaugă și grija pentru copii — ce li s-a întâmplat oare. În același timp, e și ziua de naștere a lui Ștefan... Ulterior am aflat că copiii pur și simplu vroiau să afle cum se desfășoară competiția. Este un sprijin atât de important!

La Rotterdam am "luptat" cu un proiect grec, coordonatorul căruia era la fel o mamă. Invenția pe care o prezenta-se ea, era o o platformă computerizată pentru părinți și educatori, unde unii își propun serviciile, ceilalți își aleg un pedagog pe potrivă. Un proiect interesant, dar mult mai dezvoltat decât al meu. Ulterior ni s-a spus că "lupta"noastră a fost cea mai spectaculoasă și, de fapt, s-a soldat cu egalitate. De la etapă finală, la fel puține îmi amintesc, deși, de asemenea, mă lăudau și îmi spuneau că a fost super și interesant. Ca urmare, a câștigat un proiect indonezian, care propunea un sistem de alimentare a peștilor din fermele piscicole. Dar mai este un moment — toate cele opt proiecte, indiferent de locul pe care s-au plasat, vor fi monitorizate, iar inventatorii acestora vor primi consultanță din partea organizatorilor concursului pe parcursul unui an. Prin urmare, vrei nu vrei, va trebui să dezvolt proiectul în continuare și să-mi câștig banii de sine stătător. În Olanda, am mai primit o propunere pentru investiție, care urmează a fi discutată.

Și, în general, o sumedenie de impresii, o mulțime de contacte. A fost plăcut că în timp ce juriul era în deliberări privind alegerea câștigătorului în cadrul duelului în care am participat eu, unul dintre organizatori se plimba prin sală și întreba publicul pentru cine ar fi votat. Și mulți spuneau că pentru mine. Este extrem de plăcut, este un fel de confirmare a faptului că proiectul meu le este interesant oamenilor. Și aceasta nu e un fel de schizofrenie, ci o activitate deplină. Zic aceasta, deoarece în timp ce mergeam pe drum cu sling în față, mi se crease impresia că oamenii din jur mă privesc ca pe o femeie nebună, cu copiii legați. Au fost doar declarații cu sensuri variate, care își exprimau clar atitudinea neserioasă față de activitatea pe care o desfășor. Nu neg faptul că această activitate conține și un aspect distractiv, o latură magică. Totuși, este un plan de afaceri complet. Sunt de acord să fiu oaia neagră și să mă ocup de altceva, decât s-a obișnuit lumea, dacă îmi consider activitatea corectă și utilă cuiva. Și confirmarea acestei utilități am obținut-o în cadrul concursului "Get in the ring". Acum, în mod obligatoriu îmi voi dezvolta proiectul și voi cuceri, cel puțin, Europa (zâmbește). Bineînțeles, doar sunt campionul Europei de Est, deci va trebui să îmbrac cu slinguri toată planeta. (Râde). Dar nu mă plâng.

Mereu am tendința de a-mi educa și învăța copiii nu prin vorbe, ci prin fapte, prin modul meu de viață. Și întotdeauna mă surpind mamele care se plâng pe forum-uri sau pe rețelele sociale, că din cauza copilul mic nu reușesc nimic să facă și nu pot merge nicăieri. Cred că acesta este un mare minus al perioadei în care trăim. De unele dintre aceste mame, pur și simp îmi este milă. Deoarece, apariția unui copil în familia dumneavoastră, — încă nu e un motiv de a vă amâna viața. Doar anume pentru copil este important să aveți o viață activă și bogată în evenimente. Și, în realitate, este posibil să vă încadrați copilul în viață, fără a o rupe. Doar, adesea se întâlnesc femei care le spun copiiilor că le-a dedicat toată viața, iar copiii se dovedesc a fi atât de nerecunoscători... Și aceasta nu este o strategie bună. Iar dacă prin intermediul proiectelor și ideilor mele, voi putea inspira cel puțin trei-patru-cinci mame, pentru ca acestea să-și schimbe atitudinea față de maternitate, voi fi extrem de bucuroasă. Deoarece aceasta este important pentru toți, inclusiv pentru societatea noastră.