Articolul se referă la temele:

Pensia de întreţinere a copilului minor10

Una dintre asocierile pe care le facem la auzul cuvântului "divorţ" este pensia alimentară — cel puţin asta îmi vine mie în minte. Cunosc prea multe mame care au bătut pragul instanţelor de judecată în căutare dreptăţii şi luptă pentru câteva sute de lei menite să asigure bunăstarea copiilor lor. De multe ori, aceste mame nu cunosc toate legile, toate subtilităţile şi, spre regret, ajung târziu să caute un avocat care le-ar apăra cauza.

În acest articol, cu ajutorul avocatului Lilian Măliga (Cabinetul avocatului — "Lilian Măliga"), dăm răspuns la acele întrebări care pot apărea atunci când vorbim despre pensia de întreţinere a unui copil minor.

Dle Măliga, cum se stabileşte pensia de întreţinere a copilului?

Pensia de întreţinere pentru copilul minor se încasează din salariul şi/sau din alte venituri ale părinţilor în mărime de 1/4— pentru un copil, 1/3 — pentru 2 copii şi 1/2 — pentru 3 şi mai mulţi copii, dar nu mai mult de 50% din venit.

Dacă soţii au divorţat, iar copilul minor nu are încă 3 ani, la cererea mamei (care nu este angajată, are grijă de copil etc.), tata este nevoit să achite pensia de întreţinere şi pentru mamă.

Și dacă părintele nu are un venit stabil sau un salariu oficial?

În cazurile în care părintele care datorează întreţinere copilului său, are un salariu şi/sau alte venituri neregulate, nu are un salariu şi/sau alte venituri, precum şi în alte cazuri când, din anumite motive, încasarea pensiei de întreţinere sub forma unei cote din salariu şi/sau alte venituri este imposibilă, instanţa judecătorească poate să stabilească cuantumul pensiei de întreţinere într-o sumă bănească fixă, plătită lunar.

Cum se stabileşte această sumă fixă? Puteţi numi o cifră aproximativă?

Legea spune că în această ordine de idei se aplică formula 1/4 (pentru un copil), 1/3 (pentru 2 copii), 1/2 (pentru 3 şi mai mulţi copii) din salariul mediu lunar pe economie. Acesta se stabilește de Guvern, în 2014 a fost de 4225 lei. Instanța de judecată ține cont de starea materială a părintelui cu care râmâne copilul. În acest sens, Biroul de Statistică trebuie să vă elibereze un certificat unde este indicată vârsta copilului și care este suma medie necesară pentru creşterea şi educaţia copilului. Dar, se ia în vedere şi starea materială a celuilalt părinte, iar dacă sunt circumstanțe importante şi acestea se iau în cauză.

Dacă în urma divorţului un copil rămâne cu mama, iar altul cu tata, cine şi cui plăteşte pensia alimentară?

Legea prevede următoarele: "În cazul în care unii copii rămân cu un părinte, iar alţii cu celălalt, pensia de întreţinere plătită în favoarea părintelui mai puţin asigurat se stabileşte într-o sumă bănească fixă" . Dar, practica arată că, de multe ori, nimeni nu plăteşte nimănui.

Pentru copiii din căsătoriile anterioare se plăteşte pensie alimentară?

Numai în cazul în care există act de adopţie. În caz contrar, nu se achită. Dar, dacă soţii au înfiat copilul, atunci pensia alimentară se achită, chiar dacă nu este copil biologic.

În cazul în care, spre exemplu, oficial părintele are un salariu de 1 200 de lei, iar neoficial are venituri mult mai mari, cum poate cealaltă parte să obţină o sumă mai mare pentru pensia de întreţinere?

Procesele de judecată pentru stabilirea şi încasarea pensiei alimentare sunt anevoiose, hotărârea judecătorească este foarte greu de executat...

Cât priveşte veniturile fabuloase pe care în realitate le are unul dintre soţi —acestea trebuie argumentate prin dovezi concrete: martori (aceştia pot fi colegi de serviciu), certificate, chitanţe cu semnătura persoanei în cauze şi a angajatorului. Bârfele nu au priză la judecată.

Nici înregistrarea audio?

Şi, dacă drept răspuns la această înregistrare vi se spune că este un fals, că nu este vocea sa? Se va cere o expertiză. Iar după câte ştiu eu, în Moldova nu este laborator care să se ocupe anume de verificarea autenticităţii vocii de pe o înregistrare audio.

Dacă pensia de întreţinere este plătită în bani cash (fără operaţiuni bancare, fără martori, etc.), cum ar putea demonstra acest părinte că îşi îndeplineşte obligaţiunile?

În acest caz, ar fi bine părintele să păstreze toate bonurile de plată, chitanţele pentru cumpărăturile făcute copilului şi să ceară de la soţ (soţie) o recipisă, care ar confirma faptul că achită pensia alimentară: "Eu, subsemnatul(a), am primit de la... la data de..., suma de..., data şi semnătura."

Chiar dacă pare un pic mercantilă toată această procedură, ea vă scuteşte de mari bătăi de cap pe viitor. Pentru că acolo unde este vorba de bani, mai devreme sau mai târziu, de cele mai multe ori, apar conflicte.

Suma stabilită de instanţa de judecată, poate fi modificată pe parcursul anilor?

Da. Poate fi mărită, dar şi micşorată. În cazul în care apar cheltuieli suplimentare, cum ar fi admiterea la studii sau, spre exemplu, dacă copilul are nevoie de o intervenţie chirugicală, de tratament, etc. părintele este în drept să ceară fie încasarea unei sume adiţionale de la celălalt părinte, fie majorarea pensiei alimentare.

Iar, în cazul în care părintele care achită pensia alimentară a fost grav bolnav, a făcut tratament, a rămas fără un loc de muncă (care înainte să presupunem îi oferea un salariu de 6 mii de lei), poate cere judecăţii ca suma pe care o achită să fie micşorată, din motiv că situaţia sa materială s-a înrăutăţit.

Să presupunem că soţii au divorţat acum 4 ani, iar părintele abia acum a depus cerere de încasare a pensiei alimantare, i se va plăti şi pentru anii precedenţi?

Pensia alimentară se achită din momentul depunerii cererii în instanţă! Totuşi, din momentul depunerii cererii până în momentul examinării cauzei şi din momentul examinării cauzei până la intrarea în vigoare a hotărării judecătoreşti pot trece o lună, 6 luni, jumătate de an, depinde de complexitatea cauzei. De aceasta v-am şi spus că sunt nişte procese anevoioase, migăloase, care pot dura.

Au trecut 6 luni din momentul depunerii cererii, hotărârea a intrat în vigoare, părintele primeşte deodată suma pe aceste 6 luni sau o primeşte în rate?

Există persoane abilitate care se ocupă cu "ducerea la bun sfârşit" a hotărârilor instanţelor judecătoreşti — executorii. Înainte activau pe lângă judecătorie (erau "de stat"), acum sunt particulari, dar au obligaţia de a se preocupa gratuit anume de asemenea dosare de încasare a pensiei alimentare. Din momentul în care a intrat în vigoare Hotărârea Judecătorească, toate problemele şi întrebările le rezolvaţi cu executorul. El are obligaţia de a anunţa părintele care trebuie să achite, despre toate plăţile pe care acesta din urmă trebuie să le efectueze. Să-i stabilească anumiţi termeni limită în care este obligat să plătească, în caz contrar ar putea fi sancţionat.

Despre ce fel de sancţiuni este vorba?

În funcţie de complexitatea cauzei. Dacă se eschivează de la plata pensiei de întreţinere a copilului minor, se decide a fi pus arest pe bunuri, se îngheaţă conturile bancare, se aplică interdicţia de a părăsi ţara.

Conform art. 320 al Codului Penal, părintele în cauză se sancţionează cu 180 de ore de muncă neremunerată în folosul comunităţii, amendă de 200-300 unităţi convenţionale (1 unit. conv. constituie 20 de lei). Codul mai prevede şi 2 ani de privaţiune de libertare.

Am auzit multe femei care îşi ameninţau soţii — "ori achiţi, ori decazi din drepturile de părinte!", insinuând că decăderea din drepturi este echivalentă cu neachitarea pe viitor a pensiei alimentare. Cum stau de fapt lucrurile?

Probabil aceste femei nu cunosc legile. Această ameninţare pentru unii soţi ar fi o "binecuvântare", dacă ar fi total adevărată.

Decădearea din drepturile părinteşti este o consecinţă a neachitării pensiei alimetare, DAR, asta nu înseamnă că părintele care a fost decăzut din drepturi automat nu mai are obligaţia de a plăti pensia alimentară. Pensia alimenată trebuie plătită până la împlinirea majoratului copilului fie că ai aceste drepturi părinteşti, fie că eşti decăzut.

Este adevărat că copiii cărora le-a fost achitată pensia alimentară au obligaţia în viitor de a avea grijă de părinţi ( la bătrâneţe sau în cazuri excepţionale)?

Da! Dacă părintele nu a fost decăzut din drepturile părinteşti, atunci copilul său are obligaţia de a avea grijă de el.

Sursa: Familia.md
Îmi place

Dacă ați observat o greșeală sau o inexactitate în text anunțați-ne.

Comentariul dvs.

Dacă tema abordată v-a trezit interes, puteți să, lăsați un comentariu

Comentarii 126

Sortare
  • Nou
  • Anterior
  • 09 oct. 2014 18:26 #1 оля вишницкая

    Если жена подала 3 года назад на алименты и выиграла суд..но ребёнок находился с папой с 7-15 лет на полном содержание можно дать встречный иск через 3года?

    Răspundeți
  • 16 oct. 2014 13:40 #2 Ina Cojocaru

    #1 оля вишницкая, Olga, din pacate, dl avocat nu este acum in tara si nu poate sa va dea raspuns. Dar, personal, stiu ca puteti intenta asemenea procedura. In cazul dat va trebui sa se explice de ce copilul a fost intretinut de tata, dar nu de mama. Vor trebui aduse dovezi, etc.

    Răspundeți
  • 11 nov. 2014 00:22 #3 Maria Ganganu

    Buna ziua, m/ar interesa o stare de fapt, si mai multe opinii in acest sens. Potrivit art. 2 al Codului familiei RM ~ Numai căsătoria încheiată la organele de stat de stare civilă (denumite în continuare organe de stare civilă) generează drepturile şi obligaţiile de soţi prevăzute de prezentul cod.~ prin urmare potrivit art. 82 CF al RM - Soţii îşi datorează întreţinerea materială reciprocă. (2) În cazul refuzului de a acorda întreţinere şi dacă între soţi nu există un contract privind plata pensiei de întreţinere, dreptul de a porni o acţiune în instanţa judecătorească privind încasarea acesteia de la celălalt soţ îl au:soţul care îngrijeşte copilul comun timp de 3 ani după naşterea acestuia; - art.83 explicind exclusiv acest drept - cum considerati - poate pretinde la acest drept mama care intretine un copil minor nascut inafara casatoriei ( din relatii de concubinaj)? care este practica judiciara in acest sens? aspectul logic l-am inteles, m-ar interesa insa reglementarea legala in acest sens. Multumesc.

    Răspundeți
  • 21 nov. 2014 14:21 #4 P o l i n n a

    buna ziua...nu mai locuim cu fostul sot de mai bine de 3 ani dar a-m divortat oficial acum 1 an...copilul se afla la ingrijirea mea si fostul sot si-a vazut copilul ultima oara la 1,6 luni adica acum 3 ani,nu participa cu nimic la cresterea copilului comun...instanta judecatoreasca a decis caci se achita 1/4 parte din veniturile lui dar la moment el lucreaza dar nu este angajat oficial...executorul judecatoresc mi-a spus ca odata ce el n-are salariul oficial atunci nu-i poate cere nimic...spuneti-mi va rog care este hotarirea in cazul dat?plus a-s dori sa fie decazut din drepturi deoarece nu-mi da o iscalitura pentru a merge macar la odihna cu copilul si plus pe viitor sa nu pretinda la intretinere din partea copilului

    Răspundeți
  • 15 dec. 2014 17:58 #5 Игõрь ღ Ириℋкล Лعвкõ (Бурлลку)

    buna ziua .sotu meu are de la prima sotie o fetita .el plateste regulat pensia alimentara 25% din salariul lui lunar.noi suntem csatoriti de 2 ani si in urma cu 5 luni am nascut o fetita.noi de la o saptamina hranim fetita doar cu hrana artifiaciala si cheltuim pe luna ui jur de 1500 lei. leafa sotuliu este de 2000 lei din care plateste pensia alimntara 500 lei .ce sa facem in cazul acesta ?leafa lui niu agunge ca sa ma intretina pe mine si pe micuta noastra.

    Răspundeți
  • 17 dec. 2014 16:30 #6 Violeta

    #5 Игõрь ღ Ириℋкล Лعвкõ (Бурлลку), Daca sunteti o familie nevoiasa, ar trebui sa vi se ofere hrana artificiala gratuit de la policlinica. Discutati cu medicul de familie. In privinta pensiei nu stiu ce zice legea, dar din punct de vedere moral - nu e corect sa lipsiti prima fata de acesti bani. 500 de lei si asa e o suma foarte mica pentru a creste un copil, dar sa i-luati si acesti ultimii banuti... e culmea.

    Răspundeți
  • 17 dec. 2014 16:42 #7 Alina Bobu

    #5 Игõрь ღ Ириℋкล Лعвкõ (Бурлลку), Să vă fie sănătoasă micuța, dar cred că și fetița soțului dvs. din prima căsătorie, trebuie susținută. Acești bani, pe care spuneți că îi plătește lunar soțul primei sale soții pentru creșterea copilului, și așa reprezintă o sumă extrem de mică. De aceea, cred că e cazul ca soțul dvs. să se gândească unde ar putea câștiga un salariu mai mare. Ambii copii au dreptul de a fi sprijiniți în egală măsură de tatăl lor!!!

    Răspundeți
  • 04 ian. 2015 21:21 #8 Анна

    Девочки Помогите.В мае развелась..тогда же на алименты подала..уже январь..малышу годик исполнился...суд.инстанция никак не вынесет решения( бывший свёкр судья...и влияет на то чтоб мне все это затягивали)писала жалобу в Министерство Юстиции.Спасибо родственникам..письмо испарилось! Я уже незнаю что делать..мне жуть как нужны деньги..я не работаю..получаю пособия..мама помогает всем чем может.

    Răspundeți
  • 01 feb. 2015 17:53 #9 Natalia Rosca

    Buna ziua! Am si eu o intrebare,am divortat de sot,fetita are 8 luni,in judecata nu i-am cerut nimic,nici pensie alimentara,nici partaj de avere. Am facut rau ca nu am cerut pensie alimentara? El ar putea sa-mi ia copilul. Plus la asta el nu ma ajuta cu nimic la intretinerea mea si a copilului.

    Răspundeți
  • 02 feb. 2015 12:58 #10 Tatiana Poiasniuc

    buna ziu,sotul meu a fost dat de fosta sotie la pensia alimentara 3ani in urma ,un an si ceva nu a stiut ca are de achitat pensia alimentara, in plus el nu lucreaza oficeal e shomer, ia pus sa achite 1200 lunar, el a dat in judekata si ia scazut pina la 700lei lunar,dupa asta a akitat sotu de kiteva luni ,pe urma ku finasele stam prost de tot si nu are posibilitate sa akite datoria de un an si jumate,in plus avem si un copil de 10 luni si acum ,fosta sotie a lui la dat in judecata ca nu achita,ce sa faca in asa caz?

    Răspundeți
  • 18 mar. 2015 19:07 #11 ANDREI BUJOR

    daka un parinte a fost dekazut din drepturi parintest e obligat sa akite pensea alimentara?

    Răspundeți
  • 19 mar. 2015 14:56 #12 Informational Informational

    Buna ziua, asi vrea sa stiu pina la ce virsta unul din parinti se obliga sa achite pensia alimentara si cind inceteaza acest termen. Si daca dupa stingerea obligatiunilor , parintele care a platit pensia , se obliga sa acorde ajutor material copilului daca acesta isi face studiile liceale, universitare. Multumesc pentru ajutor!

    Răspundeți
  • 22 mar. 2015 12:59 #13 Aliona Boris

    buna ziua,spuneti-mi va rog in cite zile cererea se pune pe rol,din ziua cind am depus cererea?mersi

    Răspundeți
  • 07 apr. 2015 14:26 #14 Slavik ***

    acum sunt particulari, care au obligaţia de a se preocupa gratuit de dosare de încasare a pensiei alimentare sau cu bani?

    Răspundeți
  • 27 apr. 2015 16:13 #15 maria Резник

    Vă rog să-mi spuneţi, dacă soţul lucrează şofer internaţional la o firmă străină cu mi s-a stabili pensia alimentară după divorţ. Vă mulţumesc mult,poşta: Doltman54@mail.ru

    Răspundeți
  • 01 mai. 2015 21:39 #16 Grigore Popa

    #15 maria Резник, Dacă dlui este angajat pe teritoriul unui alt stat, atunci dvs. aveți dreptul să cereți încasarea pensiei alimentare în sumă fixă. Mărimea pensiei alimentare va depinde de faptul dacă ve-ti putea sau nu demonstra mărimea venitului soțului.

    Răspundeți
  • 01 mai. 2015 22:05 #17 Grigore Popa

    #14 Slavik ***, Da, vă adresați pe adresa mun. Chişinău, str. Alecu Russo nr. 1 bl. “1A”, bir. 36, 35(Oficiul teritorial pentru asistenta juridica garantata de stat) acolo vă vor oferi un avocat daca nu aveti surse financiare pentru a vă angaja unul.

    Răspundeți
  • 01 mai. 2015 22:07 #18 Grigore Popa

    #13 Aliona Boris, În decurs de maximum 5 zile dar sedința poate fi numita peste aproximativ 1,5 luni(însă variază de la caz la caz)

    Răspundeți
  • 01 mai. 2015 22:09 #19 Grigore Popa

    #9 Natalia Rosca, Aveți tot timpul inainte ca sa-l acționați în judecata pentru a primi pensia alimentara(pina cind copilul va implini 18 ani)

    Răspundeți
  • 01 mai. 2015 22:10 #20 Grigore Popa

    #11 ANDREI BUJOR, Da, e obligat

    Răspundeți
  • 01 mai. 2015 22:11 #21 Grigore Popa

    #12 Informational Informational, Pînă cînd copilul împlinește 18 ani dupa care nu mai este obligat(chiar daca copilul învața în continuare)

    Răspundeți
  • 28 mai. 2015 19:32 #22 Galina Strajescu

    buna ziua....sunt divortata cu sotul din 2011 si avem un copil in comun,atunci prin instanta de judecata Telenesti sa hotarit ca sotul sa-mi achite pensia alimentara pentru copil 1000 lei lunar,dupa 4 luni in instanta de judecata de la Balti se ia hotarirea ca sotul trebuie sa achite suma de 500lei ,deoarece nu este angajat in cimpul muncii legal,iar suma de bani care o aduce de peste hotare nu poate fi demonstrata...spunetim va rog daca este o suma fixa dupa care se calculeaza achitarea platii alimentare in caz daca persoana nu este angajata legal?si daca as putea printr-un proces de judecata sa obtin permisiunea ca sa-mi pot scoate copilul din tara?

    Răspundeți
  • 07 iul. 2015 23:36 #23 Grigore Popa

    #22 Galina Strajescu, Da, este aceasta suma si ea difera de la an la an in dependenta de consul minim de consum conform informației biroului de statistica pentru un copil de o a numită vîrstă(depinde cîți ani are copilul dvs.) si in dependenta de localitatea unde isi are domiciliu(sat/oras). Da, puteți printr-un proces de judecată sa obtineti dreptul sa iesiti cu copilul din tara daca tatal refuza sa va dea un astfel de acord.

    Răspundeți
  • 18 iul. 2015 18:23 #24 Sveta Mirzincu

    Buna ziua! Sotul meu are un copil cu o persona cu care au fost inpreuna citeva seri, acum fata are 14 ani dar nu a platit pensia alimentara pentruca au cazut de acord sa o ajute farà a umbla pe drumuri, acum daca ar trebuie sa plateasca pensie cit ar trebuie sai dea, El lucreaza peste hotare, pensia vine platita de cind este nascUta sau de cind se depune cererea?

    Răspundeți
  • 28 iul. 2015 22:35 #25 Crysty Andy

    daca eu nus inscrisa si nu am casa si un lucru cu salariu stabil ce sum imi vine sa platesc la un copil,pe cind mama are casa si un trai mai bun

    Răspundeți
  • 28 iul. 2015 23:57 #26 Grigore Popa

    #24 Sveta Mirzincu, de obicei de cind se depune cererea insa daca se va face dovada ca sotul s-a eschivat de la plata atunci poate fi stabilita pentru inreaga perioada

    Răspundeți
  • 28 iul. 2015 23:59 #27 Grigore Popa

    #25 Crysty Andy, in suma fixa reiesind din cosul minim de consum pentru un copil de virsta pe care o are acesta

    Răspundeți
  • 12 aug. 2015 23:33 #28 Raisa Vicol

    Buna...imi puteti spune va rog daca tatal la copil nu e scris in certificatul de nastere a copilului...il pot da sa plateasca pensia alimentara.....nu suntem casatoriti.

    Răspundeți
  • 09 sep. 2015 23:20 #29 Grigore Popa

    #28 Raisa Vicol, puteti insa mai intii urmeaza sa fie stabilita paternitatea prin judecata

    Răspundeți
  • 07 dec. 2015 16:07 #30 Kristen B-cu

    Buna ziua,spuneti-mi va rog,ce documente trebuie pentru a depune cerere pentu plata pensie de intretinere?

    Răspundeți
  • 08 dec. 2015 22:47 #31 Lena Goncearuc

    Buna ziua. daca sotul e angajat oficial, si plateste pensia alimentara la copilul din prima casnicie oficial, trebuie sa achite 10 % si pentru executor?

    Răspundeți
  • 12 dec. 2015 14:14 #32 Michea B

    Buna ziua,daca sotul este invalid de gradul 2,are o pensie de 300 de lei,atunci ce el poate achita copilului?

    Răspundeți
  • 20 dec. 2015 01:15 #33 Grigore Popa

    #30 Kristen B-cu, Copia certificatului de nastere a copilului, certificat despre componenta familiei, copia carnetului de munca și date despre venitul celuilalt parinte (daca le dețineți)

    Răspundeți
  • 20 dec. 2015 01:16 #34 Grigore Popa

    #31 Lena Goncearuc, Dacă prin executor, atunci trebuie.

    Răspundeți
  • 20 dec. 2015 01:21 #35 Grigore Popa

    #32 Michea B, Va fi impus sa achite jumătate din coșul minim de consum pentru un copil din localitatea respectiva(oraș mare, mic, sat) și respectiv independență de virsta pe care o are fiul sau. Or, sotul are capacitate de munca redusa și nu exclude posibilitatea lui de a munci.

    Răspundeți
  • 23 dec. 2015 20:12 #36 Serghei Mereuta

    buna ziua! eu temporar lucrez si traiesc in Polonia. sotiia in Belgia cu 2 copii minori. Spuneti va rog cum se calcula pensia de intretinere in asa caz?

    Răspundeți
  • 10 ian. 2016 13:15 #37 Grigore Popa

    #36 Serghei Mereuta, 1/3 din venitul dvs lunar sau în caz ca nu se poate demonstra ce venit dvs. aveți atunci în jur de 2000 lei pe luna în dependenta de ce virsta au copiii.

    Răspundeți
  • 10 ian. 2016 22:19 #38 Serghei Mereuta

    #37 Grigore Popa, multumesc pentru info!!!

    Răspundeți
  • 12 ian. 2016 21:35 #39 Lena Goncearuc

    buna ziua, spunetimi va rog, daca sotul nu este angajat la moment si e plecat peste hotare si are un copil din prima casnicie, kit trebuie sa plateasca lunar? si impreuna avem inca doi copii mici pina la 3 ani, as putea si eu sal dau la pensie de intretinere ca sa plateasca mai putin la primul copil, ca sa ne ajunga si noua ca sa intretinem familia noastra?

    Răspundeți
  • 18 ian. 2016 00:12 #40 Lena Goncearuc

    #39 Lena Goncearuc, sau ce alt ceva as putea face?

    Răspundeți
  • 21 ian. 2016 18:00 #41 Grigore Popa

    #39 Lena Goncearuc, Instanta va stabili suma fixa exacta care va trebui platita de sotul dvs. (fostei sotii), reiesind din posibilitatile lui financiare si alte circumstante importate (prezenta la intretinere a altor doi copii)

    Răspundeți
  • 04 feb. 2016 15:08 #42 Botezatu Olga

    Buna ziua ma numesc Olga si am o întrebare:de pensia alimentara se preocupa executorul judecatoresc dar nu o face gratis ,imi arata tot timpul un articol in care se spune ca el retine 10 %din suma pensiei pina la închiderea cazului adică cit timp sotul achita pina la18 ani el in fiecare luna isi ia 10 % la suma data din salariul sotului.este adevarat asa ceva sau trebuie sa ma adresez in alte parte

    Răspundeți
  • 09 feb. 2016 00:04 #43 Grigore Popa

    #42 Botezatu Olga, nu, el trebuie sa retina 10% separat de suma care trebuie sa se incaseze pentru dvs.

    Răspundeți
  • 09 feb. 2016 00:53 #44 Botezatu Olga

    #43 Grigore Popa, Multumesc pentru informație. Mai am o intrebare,daca sotul are sechestru pe salariu de la alt judecător si eu retrag titlul judecatoresc de la executor si il dau direct in contabilitatea de la serviciul sotului,eu voi putea primi pensia alimentara a copiiilor in cazul dat ,sau e mai bine sa merg pe calea executorului?

    Răspundeți
  • 10 feb. 2016 01:10 #45 Grigore Popa

    #44 Botezatu Olga, Puteti si singura daca prin hotarirea judecatii este indicat cuantumul retinirii din salariu(1/4, 1/2, 1/3) dar parerea mea ca e mai bine prin executor

    Răspundeți
  • 10 feb. 2016 01:21 #46 Botezatu Olga

    #45 Grigore Popa, multumesc anticipat

    Răspundeți
  • 29 feb. 2016 13:56 #47 Kristen B-cu

    buna ziua,spuneti-mi va rog,matusa mea vrea sa divorteze de sotul ei,dar ea se afla la moment intr-o tara straina si nu poate sa vina sa dee la divort,cine ar putea sa faca acest lucru in locul ei,avocatul sau fiul?si au de impartit un apartament,ea doreste ca apartamentul dat sa ramina ei si la sot sa-i cumpere un alt apartament din suma care va fi impartita,ea va putea face acest lucru daca nu se afla in tara?

    Răspundeți
  • 29 feb. 2016 22:39 #48 tatiana merineanu

    buna ziua d. avocat. Am si eu o intrebare va rog. Sunt divortat de sotie de 5 ani si platesc pensie alimentara la copil care desigur a ramas cu mama ei, eu nu sunt in tara sunt peste hotare pina acuma plateam 980 lei lunar, dar din 2016 deja sa marit la 1290 lei. Vreau doar sa stiu daca e posibil asa ceva - sa se mareasca? Va rog sa-mi dati un raspuns va rog.

    Răspundeți
  • 10 mar. 2016 00:14 #49 Grigore Popa

    #47 Kristen B-cu, Da, poate să divorțeze prin intermediul avocatului. Insa partajarea apartamentului va fi 50 la 50.

    Răspundeți
  • 10 mar. 2016 00:15 #50 Grigore Popa

    #48 tatiana merineanu, da, e posibil deoarece ddvs. achitati 1/4 din salariul mediu pe economie(salariu care se marește apropae in fiecare an)

    Răspundeți
  • 24 apr. 2016 14:17 #51 Александр Черняев

    могу ли я (отец) добиться в суде того чтобы ребенок жил со мной т.е. с отцом ребенка?

    Răspundeți
  • 18 mai. 2016 23:48 #52 Grigore Popa

    #51 Александр Черняев, Да, можете

    Răspundeți
  • 04 iun. 2016 10:27 #53 Георгицэ Бондарчук

    Бунэ зиуа,ам диворцат ку соцул ку 7 ань ын урмэ,копилул се афлэ ын ынгрижиря мя,тоць ачешть ань ну ам авут нич о сусцинере де ла ел,ам фост невоитэ сэ плек песте хотаре ла мункэ,песте пуцин тимп ам луат копилул ку мине десигур ку воя татэлуи адикэ ел мя дат искэлитура прин нотарюс пе 2 ань,акума еу мам рекэсэторит соцул дореште сэ ынфиезе копилул меу дар фостул соц нумь дэ нич о искэлитурэ,нич алименте нумь плэтеште,спунецимь вэ рог фрумос че требуе сэ фак ын аша каз?ку че сэ ынчеп? ам врео шансэ сэл липсеск де дрептуриле де татэ?

    Răspundeți
  • 13 iun. 2016 22:50 #54 Grigore Popa

    #53 Георгицэ Бондарчук, În primul rind trebuie sa-l acționați în judecata prin solicitarea pensiei alimentare. Ulterior, dacă nu va achita puteți initia precesul pentru decăderea lui din drepturile parintesti.

    Răspundeți
  • 22 iun. 2016 14:14 #55 Кристинка Слав

    Buna ziua! Noi cu fostul sot sintem divortati din 2012. Eu nici nu am stiut ca noi sintem divortati el timp de o Luna o primit divortul. Eu am ramas cu copii fara , casa masina banii el tot o luat. Eu vreau sa depun cerere pentru pensia alimentara am vreo Sansa prin judecata sa primesc pensia pentru anii precedenti. Eu cu copii suntem in Moscova si el tot , el nu ma ajuta cu nimic . Eu as putea de aici depune cererea.

    Răspundeți
  • 12 iul. 2016 16:04 #56 Kristy Krystynka

    Buna ziua dle avocat ce pot face in cazul in care a fost luata hotarirea jud.ca fostul sot trebuie sa achite 1/3 pensie alimentara,de 5 ani nu a fost achitat nimik??,are o datorie ft mare ce pot face in aceasta situatie?tatal copiilor e plecat nelegal din tara executorul judecatoresc imi spune ca nu poate face nimik pina nu da de el ... am scris cerere sa fie dat in cautare si nu pot face nimik datimi un sfat ce sa fac????mersi mult

    Răspundeți
  • 12 iul. 2016 16:20 #57 Kristy Krystynka

    #56 Kristy Krystynka, Nu pot sa merg cu copii peste hotare,si de exemplu daca eu stiu unde se afla sotu si dau adresa si orasul in care este la executor dc nu se interprinde nimik pe cazul meu???

    Răspundeți
  • 18 iul. 2016 00:44 #58 Grigore Popa

    #55 Кристинка Слав, Pentru anii precedenti e posibil daca faceti dovada ca el s-a aschivat de la intretinere. Da, puteti sa depuneci cererea doar prin intermediul avocatului

    Răspundeți
  • 18 iul. 2016 00:48 #59 Grigore Popa

    #56 Kristy Krystynka, Dvs. puteti sa mergeti cu copii peste hotare( nu este obligatoriu acordul tatalui). Daca are bunuri fostul sot sa fie aplicate sechestre si vindute daca nu are atunci cereti sa fie anuntat in cautare( de indata ce va veni in tara va fi retinut), interdictie la perfectarea pasaportului.

    Răspundeți
  • 22 iul. 2016 19:45 #60 natalia dobîndă

    Spuneţi-mi vă rog, dacă am concubinat cu concubinul şi avem un copil de 1 an, în certificatul de naştere concubinul este înscris ca tatăl copilului. Eu mă pot adresa cu cerere în judecată pentru a încasa pensia alimentară pentru întreţinerea copilului şi pentru întreţinerea mamei care îngrijeste copil comun timp de 3 ani?

    Răspundeți
  • 23 iul. 2016 21:43 #61 Elpujan natalia

    Spuneți-mi vă rog, am 4 copii și nu lucrez. De doi ani de zile l-am dat la alimente, nu-mi plateste nici un ban. Are să-mi dea 68000 de lei. Îmi vin numai refuzuri de la procuratura. De ce? Und-i dreptatea?

    Răspundeți
  • 24 aug. 2016 23:38 #62 Grigore Popa

    #60 natalia dobîndă, Doar pentru pensia alimentara pentru copil

    Răspundeți
  • 04 sep. 2016 20:06 #63 Iurie Lungu

    Buna ziua .ma numesc Iurie cu un an in urma fosta sotie si fosta soacra miau facut divortul fara ca sa stiu au fost judecatile fara mine suntem amindoi peste hotare am aflat intimplator ca sunt devortat acum nu mai stam impreuna avem un copil de 8 ani trebue sa platesc pentru un an pentru copil si nu stiu cati bani trebue .mii frica sa plec acasa pentru ca nam sa pot sa es din tara.

    Răspundeți
  • 19 sep. 2016 21:52 #64 Grigore Popa

    #63 Iurie Lungu, care e intrebarea?

    Răspundeți
  • 27 sep. 2016 21:36 #65 Daniela Damian

    Eu cu fostul concubin am locuit impreuna,ulterior avem un baietel impreuna!Magarusul in a 3 luna de sarcina nu sa mai raspuns! Au trecut 2 ani,vreau sa achite pensia alimentara pentru copil insa copilul nu e in numele lui si nici nu are patronimic...nici o demonstrare prin act ca e coilul lui...Cum sa procedez?Unde sa ma adresezi? Va rog,dati-mi indicii

    Răspundeți
  • 01 oct. 2016 21:12 #66 mihail gladun

    Daca ma dezic de copii mai platesc pensiea alimentară?

    Răspundeți
  • 02 oct. 2016 16:48 #67 Grigore Popa

    #66 mihail gladun, Dvs, nu puteti sa va deziceti de copii, in orice caz ve-ti fi obligat sa platiti(asta e o obligatie si nu un drept)

    Răspundeți
  • 02 oct. 2016 16:53 #68 Grigore Popa

    #65 Daniela Damian, trebuie sa mergeti cu o cerere de chemare in judecata prin care sa solicitati stabilirea paternitatii(aveti nevoie de un avocat)

    Răspundeți
  • 12 oct. 2016 16:39 #69 Margarita Muntean

    Добрый день мой гражданский муж плотит алименты своей бывшей жене,ребенка она не показывает вообще?Я подала тоже на алименты так Как к ней уходила половина зарплаты,но до сих пор нас не вызывают к судебному исполнителю,суд был два месяца назад когда мне начнут перечислять алименты на содержание ребенка сколько времени займет????

    Răspundeți
  • 17 oct. 2016 21:00 #70 Grigore Popa

    #69 Margarita Muntean, Вам лучше лично обратиться к судебному исполнителю. Зависит от материального состояния отца ребенка( если трудоустроен, его доходы и т.д.)

    Răspundeți
  • 20 nov. 2016 17:48 #71 simion buruiana

    #21 Grigore Popa, Buna ziua.Salariu este de 2100,hotarirea judecatoreasca a luat hotarirea de a plati pensia alimentara de 2000 lunar la 2 copii,cum ramine?De plecat din tara de aplati.Cu toate ca mam gasit peste hotare 14 ani.

    Răspundeți
  • 20 nov. 2016 20:23 #72 Grigore Popa

    #71 simion buruiana, daca nu suntei de acord cu hotarirea judecatoeasca aveti dreptul sa depuneti apel.

    Răspundeți
  • 20 dec. 2016 23:54 #73 Oleg Iliev

    #41 Grigore Popa, Buna seara am si eu o intrebare .Fosta sotie ma dat la alimente. La moment eu mam recasatorit .instanta de judecata ma pus sa akit lumar 2000 lei pentru doi copii eu la moment nu lucrez traim de pe saluriu sotiei de 1500 lei.. Ma puteti ajuta cun sfat???

    Răspundeți
  • 23 dec. 2016 00:14 #74 НАДЕЖДА ПИСАРЬ

    !добрый вечер. У моего мужа есть внебрачный ребенок но в свидетельстве о рождении ребенка,мой муж записан как отец. Он помогал и содержал их но спустя два года мать ребенка требует с моего мужа алименты. Какая сумма может быть начислена?? Спасибо

    Răspundeți
  • 09 ian. 2017 00:12 #75 Grigore Popa

    #73 Oleg Iliev, Puteti cere prin judecata reducerea pensiei alimentare reiesind din situatia dvs. familiala si economica.

    Răspundeți
  • 09 ian. 2017 00:14 #76 Grigore Popa

    #74 НАДЕЖДА ПИСАРЬ, Либо 1/4 от его зарплаты или фиксированную сумму (примерно 1000 лей в мес.)

    Răspundeți
  • 19 feb. 2017 15:28 #77 Olesea Scutari

    buna ziua! ce cerinte poate avea o mama daca tatal are un salariu mizer si doar o data in citeva luni achita executorului fara ca acesti bani sa ajunga la copil

    Răspundeți
  • 19 feb. 2017 23:46 #78 Sandra Seymyr

    ЗДРАВСТВУЙТЕ!!! А КАК ПОСТУПИТЬ С МАТЕРЬЮ,БРОСИВШАЯ РЕБЕНКА !!! РЕБЕНОК ЖИВЕТ С ОТЦОМ,МАМА СОЖИТЕЛЬСТВУЕТ С ДРУГИМ ,ОТЕЦ РЕБЕНКА ОФИЦИАЛЬНО ПОДАЛ НА АЛИМЕНТЫ,НО МАТЬ ОТКАЗЫВАЕТСЯ ВЫПЛАЧИВАТЬ ...КАК БЫТЬ ?! ЧТОЖ ПРОЩАТЬ ВОТ ТАК ВСЕМ,СУД ИСПОЛНИТЕЛЬ СКАЗАЛ ,ЧТО РАЗ НЕ ХОЧЕТ ,ТО НИЧЕМ НЕ МОЖЕТ ПОМОЧЬ...ОЧЕНЬ ПРОШУ У ВАС ОТВЕТА...

    Răspundeți
  • 26 feb. 2017 20:53 #79 I V

    un numar de telefon daka se poate ka problema mea este mare

    Răspundeți
  • 04 mar. 2017 20:13 #80 Grigore Popa

    #79 I V, tel. mob 079787768

    Răspundeți
  • 04 mar. 2017 20:15 #81 Grigore Popa

    #77 Olesea Scutari, Sa solicite în judecata majorarea pensiei de intretinere, stabilind-o într-o sumă bănească fixă, reieșind din coșul minim de consum pentru un copil.

    Răspundeți
  • 04 mar. 2017 20:18 #82 Grigore Popa

    #78 Sandra Seymyr, Нет такого понятие в исполнение судебных решений как "не хочет", может вам следует поменять судебного исполнителя..

    Răspundeți
  • 05 mar. 2017 13:00 #83 Olesea Scutari

    #81 Grigore Popa, Va multumesc d-nul Grigore, dar daca suma este deja stabilita insa pe anul 2016 au fost puse in contul executorului doar doua luni in octombrie si decembrie si pe cardul nostru a venit numai pe o luna abea acum la sfirsitul lui februarie 2017,pot invinui ecxecutorul de coruptie sau nu?

    Răspundeți
  • 05 mar. 2017 13:35 #84 Olesea Scutari

    S-au daca tatal are un salariu decent dar a obtinut unul mizer pentru a se eschiva de la datorii insa dupa ce a fost stailita plata lunara si averea este trecuta dupa parinti si concubina lui, ce putem obtine mai usor, decaderea de parinte s-au mai sunt metode pentru a obtine datoriile fata de copil

    Răspundeți
  • 12 mar. 2017 21:08 #85 Grigore Popa

    #83 Olesea Scutari, Executorul are deptul la ale sale 10% din suma are se incasează.

    Răspundeți
  • 18 mar. 2017 23:46 #86 Mary Veremeeva

    Здраствуйте!Скажите пожалуйста,если отца лешили родительских прав,а ребёнка вывезли в Москву,то всё равно отец обязан платить алименты дальше?

    Răspundeți
  • 20 mar. 2017 00:41 #87 Grigore Popa

    #86 Mary Veremeeva, Да обязан

    Răspundeți
  • 20 mar. 2017 16:32 #88 Светлана Замфир

    buna ziua! as dori sa stiu, daca divortam cu sotul si il dau la alimente(sotul este de acord), cererea o depunem la OSC? Sau care este prima procedura? Pensia alimentara, o putem stabili singuri? nu avem nevoie de executor judecatoresc? Va multumesc, anticipat.

    Răspundeți
  • 26 mar. 2017 14:49 #89 Grigore Popa

    #88 Светлана Замфир, Cererea o depuneti la instanța de judecată. Pensia pentru întreținerea copilului o puteți stabili singuri prin contract la notar sau în cererea de chemare în judecată împreună cu divorțul.

    Răspundeți
  • 27 mar. 2017 00:20 #90 Светлана Замфир

    #89 Grigore Popa, multumesc pentru raspuns. am fost deja la avocat si mi-a intocmit o cerere de divort standarta si am depus-o la judecata deja. Mai putem la notar sa intocmim cu sotul o intelegere cu privirea la alimente sau deja o sa spynem judecatorului la judecata?

    Răspundeți
  • 28 mar. 2017 21:07 #91 Дарья

    Подали на алименты. В 2014 году, я ни копейки не увидела. И какие дальше действие. Где и как муж должен давать деньги на содержание ребёнка?

    Răspundeți
  • 07 apr. 2017 16:03 #92 Grigore Popa

    #90 Светлана Замфир, da, puteti

    Răspundeți
  • 07 apr. 2017 16:05 #93 Grigore Popa

    #91 Дарья, Обратитесь к судебному исполнителю который занимается вашем делом ( если не знаите кто он, в Суде можете узнать кто ваш судебный исполнитель)

    Răspundeți
  • 30 mai. 2017 13:46 #94 💋HELIGA 💋♐ 💋B-K💋♐

    Можно ли получать элементы на ребенка-если ещё не в разводе, а не живем два года, но у него есть другая и ей скоро рожать.....сыну недавно 3года исполнилось.....м разводом он не спешит

    Răspundeți
  • 02 iun. 2017 16:52 #95 Grigore Popa

    #94 💋HELIGA 💋♐ 💋B-K💋♐, Да, можно.

    Răspundeți
  • 05 iun. 2017 13:57 #96 Sergiu Lefter

    Dar daca perechea nu e casatoarita si se naste copilul, tatal copilului tot este dator sa achite pensia alimentara, in caz ca mama nu este in relatie buna cu tat?

    Răspundeți
  • 17 iun. 2017 22:39 #97 Grigore Popa

    #96 Sergiu Lefter, Da, este obligat

    Răspundeți
  • 27 iul. 2017 23:59 #98 Милана Дога

    А если отец не платит алименты, а у матери нет полной доверенности на детей чтоб выезжать, то в таком случае мать имеет право на выезд из страны с детьми или нет?

    Răspundeți
  • 23 aug. 2017 09:34 #99 olea olea

    добрый день . прошу прощение за беспокойство. если сможете ответить буду очень благодарна . я с раена новые анены ,бывший муж с унген . я в разводе с 2010 года есть сын 2008 года рождения . при разводе сразу подала на алименты но их не плотили с 2011 года примерно . я сейчас хочу подать на лишение родительских прав . ребенок мужа и не помнит и не знает так как мы не видемся . уже 6 лет проживаю с другим мужчиной и ребенок думает что это и есть его отец . бывший муж не как не принимает участия в нашей жизни ,он сам женат и есть уже дрогой ребенок ,проживает в германий . куда я магу обратиться ? обязательно ли в унгены или можно и в кишиневе или в новых аненах? брак был заключен в новых аненах и там же был и расторгнут . и простите за не скромный вопрос просто чтоб иметь в виду во сколько мне может это все обойтись . спасибо большое .

    Răspundeți
  • 23 aug. 2017 09:54 #100 Grigore Popa

    #98 Милана Дога, В любом случае один из родителей имеет право на выезд из страны с детьми даже в отсуствие доверености от второго родителя.

    Răspundeți
  • 23 aug. 2017 09:56 #101 Grigore Popa

    #99 olea olea, Вряд-ли его лишат родительских прав. Подовать в Суд нужно в Унгены.

    Răspundeți
  • 23 aug. 2017 10:27 #102 olea olea

    жаль . спасибо за ответ

    Răspundeți
  • 27 sep. 2017 16:24 #103 Larisa V

    Bunã ziua. In urmãtorul caz ce se revine; Douã persoane au trãit un timp impreunã fãrã sã se cãsãtoreascã. Ea a rãmas insarcinata si la 3 luni l-a parasit pe partener si iã zis ca a perdut copilul si ca sa nu mai incerce sa o caute ca nu vrea sa stie de el.Ea nu a perdut, a mintit si a ascuns sarcina. Cand a nascut copilul l-a inregistrat cu numele ei de familie si in adeverinta de nastere nu consta ca are tata. adica l-a ignorat pe partener.Dupa 1 an de la parasire cand copilul avea 6 luni ea l-a contactat pe el si i-a zis ca au un baiat.impeuna si ca a gresit si vrea ca copulul sa aiba tata si doreste sa fie iarasi impreuna. El de jele si ca si-a dorit tare copilul a iertat-o de minciuna c-a perdut si ca i-a omis ca are un baiat atata timp si ca l-a parasit, totul. Au stat impreuna timp de 1 an fara sa inregisteze starea civila si fara ca copilul sa fie inregistrat dupa tata. Iarasi l-a parasit si a plecat la mama ei.. Apoi Iarasi s-a intors si iarãsi a plecat la casa ei.. A 3 oara el ia zis cã ori stai cu mine sa lucrãm impreuna si sa crestem baiatul ori daca te duci acuma, de data asta nu ma mai intorc la tine. Ea a plecat totusi dar ca intotdeauna a asteptat ca el sa vorbeasca si sa-i trimita bani ca ea sa poata sa stea acasa fara sa faca nimic si cu bani in buzunar.. Cum el nu a mai vrut sa ia legatura si i-a zis ca ori impreuna ori nu vede nimic. Ideia ei era ca sa traiasca cu mama ei si el sa le intretina. Dar el are nevoiei de femei, de copil, de ajutor in casa, nu de oaspete. Deaceea nu i-a dat nimic si ea il ameninta ca l-a dat la alimente. Doresc sa stiu pe ce se bazeaza ea ca l-a dat la alimente odata ce l-a parasit, l-a mintit si nici nu a recunsocut in actele copilului ca are tata? Acuma si-a adus aminte ca copilul are tata pentru ca vrea bani? El intotdeauna a dat copilului totul si o face prin mama lui care transmite colilului lucruri. Ce zice legea in acst caz? Cum poate ea sa ceara pensie de alimente cand nu au fost casatoriti si nici nu a recunoscut ca copilul are tata cand l-a nascut. Multumesc

    Răspundeți
  • 29 sep. 2017 23:04 #104 Grigore Popa

    #103 Larisa V, Da, teoretic e posibil sa-l dea la alimente dar mai intii va trebui sa inainteze o actiune de stabilire a paternitatii(sa demostreze paternitea)

    Răspundeți
  • 30 sep. 2017 00:48 #105 Larisa V

    #104 Grigore Popa, Mulțumesc pentru răspuns

    Răspundeți
  • 22 oct. 2017 05:54 #106 ELENA STEGARESCU

    Cum as putea demonstra la instanta de judecată care e salariul sotului peste hotare.el lucrează că liber profesionist .ce documente trebuie sa obtin de aici ,pentru ca noi suntem ambii plecati.

    Răspundeți
  • 23 oct. 2017 18:50 #107 Grigore Popa

    #106 ELENA STEGARESCU, Aceasta intrebare( cu referire demonstrarea venitului sotului) este de competenta avocatilor de peste hotare. In caz contrar veți pimi pendia minima

    Răspundeți
  • 20 nov. 2017 13:23 #108 Oxana Gincu

    Spuneti-mi va rog cu retinerea pensiei alimentare unde ma adresez?

    Răspundeți
  • 05 dec. 2017 00:07 #109 игорь вакарчук

    добрый вечер меня интересует такой вопрос если супруга подала на элименты но часто употребляет спиртные напитки каким способом можно передавать деньги ребенку

    Răspundeți
  • 03 ian. 2018 22:47 #110 Grigore Popa

    #109 игорь вакарчук, не как по другому только через нее

    Răspundeți
  • 21 ian. 2018 13:13 #111 elena spinachi

    Buna ziua domnul Popa ,eu am la intretinere 3 copii insa sotul nu lucreaza eu pot sa cer de la sot pensia alimentara pentru mine deoarece ma aflu in decret si citi ani si ce suma aproximativ avind indemnizatiile 540 lei

    Răspundeți
  • 24 ian. 2018 22:55 #112 Grigore Popa

    #111 elena spinachi, daca el nu lucreaza atunci is putine sanse, deoarece legea conditioneaza aceasta plata daca celalt sot are posibilitate materiala

    Răspundeți
  • 14 feb. 2018 16:06 #113 Brovcenco Elena

    Daca copilu are 6 ani si sta cu mama tata ia scris casa pe copil atunci ta va mai plati pensie alimentara?

    Răspundeți
  • 01 mar. 2018 18:14 #114 Natalia Gamurar

    Bună ziua. Aș vrea să mă ajutti.... Sotul meu din prima casatorie are un copil (la moment6 are 19 ani). Pâna in anul 2008 el a achitat pensie alimentară, chiar dacă nu avea un post stabil de muncă. În 2008 mama copilului a refuzat banii doua luni la rând(exista document de refuz). El nu a mai achitat. Nimeni nu a avut nici o pretentie...Executorul judecătoresc , abea in 2014, a elaborat o încheiere cu privire la achitarea pe toată perioada a pensiei alimentare. Noi am contestat decizia și am căștigat procesul. Acum, in 2018 iar a fost emisă o încheiere cu privire la achitarea pensiei alimentare din 2000 până în prezent si cu salariul mediu din acest an....o sumă destul de mare. Avem acum 2 copii minori . Nu există un termen cu 3 ani in urmă doar se achită? El nu a fost anuntat de catre nimeni in 8 ani. Multumesc.

    Răspundeți
  • 28 apr. 2018 14:02 #115 Liubovi Elita

    A ft stabilita suma de prima instanta am cerut suma fixa, tata copilului se angajase recent cu selariu minimal si a contestat la CA pensia au micsorat-o motivind ca are salariul mic, el chiar dp decizie s-a eliberat de la serviciu, acum nu achita nimic si nici de la serviciu nu mi se facea transferuri... timp de un an cit au ft procesele judiciare a achitat 4luni niste sume efemeremai am 12zile pt a contesta la CSuprema,, nu am avocat... si nu stiu dc face sa merg m departe ori sa accept pensia stsbilita de CA, plus la asta nu s-au luat in cosideratie cheltuilele suportate de mine(medicamente, scoala, rechizite, hainute etc, fiica f avond probleme cu sanatste are nevoie de tratament periodic)

    Răspundeți
  • 13 mai. 2018 15:21 #116 Ирина Ляля

    Buna ziua,spunetimi va rog unde pot sa ma adresez ca sa ma dezic de indemnizatia lunara primita de la sot pentru copil?

    Răspundeți
  • 15 mai. 2018 19:06 #117 Tatiana Panfil

    Buna ziua..spuneti va rog kum pot trage la raspundere fostul sot sa akite pensia alimentara daka exekutorul nu exekuta nimik si nici nu intreprinde nimik...are deja 4 luni neakitate...si daka tutela poate sa dee in judekata pe neakitarea pensiei alimentare fara parinte

    Răspundeți
  • 27 mai. 2018 20:31 #118 Sergiu Iachimovici

    Dar dacă nu suntem căsătoriți...dar apare un copil...unul din părinți poate fi obligat să plătească pensia alimentară...sau poate fi tras cum va la răspundere?

    Răspundeți
  • 01 aug. 2018 20:40 #119 olga cotelea

    buna ziua.Ce pot face in cazul cind oficial nu sintem casatoriti,avem o fiica,poarta numele tatalui,ne-am despartit.E problematic mereu din partea lui sa scoti citiva lei din el pentru a cumpara ceva copilului,munceste neoficial la piata de unde de fapt are venit mare,dar ma sperie ca nu pot divedi nimic ca alti tati nici nu isi amintesc de copiii sai.Locuiesc la chirie,cum pot legal sa primesc regulat ajutor de la el fara certuri?

    Răspundeți
  • 04 sep. 2018 11:08 #120 Liudmila Metul

    Здравствуйте! Скажите должен ли бывший муж выплачивать алименты на совершеннолетнего, который учится в университете? И до какого возраста?

    Răspundeți
  • 04 sep. 2018 11:12 #121 Liudmila Metul

    И что подразумевается под фразой "нетрудоспособные совершеннолетние дети, нуждающиеся в материальной помощи"? Может ли совершеннолетний учащийся в университете, считаться нетрудоспособным и нуждающимся?

    Răspundeți
  • 18 sep. 2018 09:42 #122 Natalia Leshenko

    #120 Liudmila Metul, нет, не должен...алименты до 18 лет

    Răspundeți
  • 27 feb. 2020 01:13 #123 Кристина Бурдиян

    Скажите пожалуйста можно ли гражданского мужа лишить родительских прав?

    Răspundeți
  • 27 feb. 2020 01:16 #124 Кристина Бурдиян

    А также подскажите пожалуйста если мы не были расписаны но при этом он записан в графе отец то нужна ли мне доверенность от него чтоб выехать с ребёнком из страны?

    Răspundeți
  • 16 apr. 2021 20:46 #125 mariana gavrilita

    buna seara! spuneti-mi va rog daca tatal prin judecata este impus sa achite pensia alimentara , primim deja de 11 ani, in fiecare an se adauga cite putin la suma , tatal este plecat la Italia si locuieste acolo ! cum pot calcula ce suma ar trebui sa primeasca copilul meu pentru anul acesta( pina acum ne explica executorul dar acum nu pot primi nici o explictie)

    Răspundeți
  • 02 mai. 14:04 #126 Никалай Додон

    Buna ziua. Asa o intrebare. EU sunt tata ku 2 kopiii akasa. Baeat de 6 ani si fata de 4 ani Sunt deja ku ei akasa de jumate de ani poate si mai mult. Mama kopiilor a fakut un singur transfer de 150 de euro in acest timpt Pot kumva sa o trag la raspundere ori ceva de genu ista si kare sunt obligatiile ei de mama ?

    Răspundeți