Importanța igienei dentare la copii: ce trebuie cunoască părinții4

Materialul partenerilor 5 iulie 2019 590
Importanța igienei dentare la copii: ce trebuie cunoască părinții

Deprinderile formate încă din copilărie sunt cele ce vor rămâne pe întregul parcurs al vieții, în special când vorbim despre igienă personală (dușul zilnic, spălatul pe mâini sau periajul dentar). Toate reprezintă un factor important pentru menținerea și păstrarea sănătății, iar implicarea părinților în dezvoltarea acestor obișnuințe influențează direct atitudinea copilului în privința necesității respectării regulilor de igienă personală.

Igiena dentară la copii — de unde și până unde?

Din nefericire, cariile se întâlnesc și la copiii de vârstă fragedă. Cauzele apariției acestora sunt diverse: de la nivelul slab de imunitate, hrana în timpul nopții și acidifierea salivei, până la cel mai important aspect, adesea ignorat de tinerii părinți — igiena orală.

La fel, trebuie să menționăm că afecțiunea cea mai frecvent întâlnită în stomatologie — caria dentară, este cauzată, în esență, de bacterii și poate fi transmisă de la o persoană la alta. Sărutând copilul, părinții transmit toată flora bacteriană copilului, care ajunge să ocupe cavitatea bucală și întregul tract gastro-intestinal. Da, este un proces natural, dar odată ce unul dintre adulții familiei are mai mulți dinți cariați, acesta va transmite bacteriile ”responsabile” către cel mic și îi va distruge, neintenționat, dinții. Din acest motiv, este bine ca părinții să țină minte două lucruri:

  1. Dinții copilului au nevoie de o atenție sporită igienei zilnice, din momentul apariției lor. Îndată ce s-au ivit primii dinți temporari, trebuie să vă gândiți la periajul dentar al copilului.
  2. Orice carie trebuie îndepărtată cât mai rapid. Mulți s-ar gândi la faptul că nu are niciun rost, pentru că oricum dinții de lapte urmează să cadă, dar ar greși amarnic. Infecția se dezvoltă cu pași rapizi, în scurt timp, o mică pată poate acoperi tot dintele, ajunge la nerv și provoca dureri mari odorașului. Plus, dinții nu vor cădea toți odată, ci pe rând, ceea ce poate duce la extinderea cariei peste dinții permanenți. Iată de ce al primele motive de îngrijorare (sau chiar la apariția primilor dințișori) vizita la o clinică stomatologică pentru copii, cum ar fi Imperial Dent, poate ajuta la prevenirea unor probleme dentare grave.

Reguli de îngrijire a dinților copiilor

Regularitate

Educația dentară la copii se dezvoltă treptat, în urma respectării unei rutine zilnice, folosind periuța dentară de două ori pe zi și clătind gurița cu apă după fiecare masă (în cazul copiilor mai mari, care pot face acest lucru). Dacă regulile date sunt impuse încă de la vârsta fragedă, ele devin un lucru normal, precum somnul sau mesele zilnice. Astfel, copilul nu va mai uita și nu-i va fi lene să facă aceste proceduri, odată cu trecerea timpului.

Începutul timpuriu

Pruncul de șase luni sigur nu va peria dinții și nici nu-i va clăti, dar oricum va avea unul sau doi dinți, de a căror sănătate trebuie să îngrijească părinții. Încă nu vorbim despre perie sau pastă de dinți, ci despre șervețele speciale pentru igiena orală a copilului, pe care le poți procura din magazine specializate. Atunci când apar câțiva dințișori, se poate trece la o periuță pentru copii.

Alegem corect soluțiile pentru igienă

E clar de ce are nevoie un micuț de câteva luni, dar odată ce acesta se apropie de vârsta de un an, deja e timpul pentru periaj adecvat. O periuță de dinți pentru copii, pare pe lângă culoarea aprinsă și atrăgătoare, trebuie să fie cu firele din silicon. Nu e nevoie încă de pastă pentru dinți, doar apă.

La un an și jumătate se trece deja la o periuță cu fire moi și, odată cu creșterea copilului, va apărea pasta de dinți. Inițial părinții vor opta pentru una care poate fi și înghițită fără grijă, pentru că se va întâmpla la primele spălări. Pe ambalaj sunt indicate vârstele la care este utilizată o anumită perie de dinți, iar pasta se găsește în sortiment cu diferite gusturi: căpșuni, zmeură, caramelă etc. Astfel, periajul dinților poate deveni o ocupație foarte interactivă și distractivă.

Oferă un exemplu corect

Educația dentară se formează prin exemplu, așadar este bine ca părinții să fie un model. Dificultăți vor apărea, dar sarcina nu este imposibilă. O adaptare ușoară și pas cu pas va ajuta la formarea obișnuinței.

Îmi place

Dacă ați observat o greșeală sau o inexactitate în text anunțați-ne.

Comentariul dvs.

Dacă tema abordată v-a trezit interes, puteți să, lăsați un comentariu

Parteneri noi

Cele mai interesante

Teme populare a rubricii «Gastronomia»

Articole populare a rubricii «Gastronomia»