Articolul se referă la temele:

Tunsori pentru copii: de la lacrimi până la perfecțiune0

Nu e deloc ușor să fii primul, dar norocul adesea îi însoțește anume pe cei care tind cu perseverență să-și atingă scopurile.

Tatiana Lihaciova — face parte anume din această categorie de persoane: alegând cândva profesia de frizer, rămâne până în prezent devotată acesteia, deși de atunci au trecut mai bine de 30 de ani. Din aceștia, zece i-a dedicat salonului pe care l-a creat — primul salon de coafură pentru copii "Lita-Stil". Cum un frizer-stilist pentru adulți, cu o clientelă serioasă, s-a cufundat în lumea copilăriei, am decis să aflăm chiar din prima sursă — de la Tatiana Lihaciova. Și, chiar de la începutul conversației, ea ne-a transmis un șir de emoții pozitive și o abordare frumoasă a vieții.

Tatiana, am aflat recent că în clasamentul celor mai nocive pentru viață și sănătate profesii, cea de frizer nu se plasează pe ultimele locuri. Dacă ați fi știut despre aceasta atunci când ați optat pentru profesia respectivă, vă schimbați alegerea?

Cât privește caracterul nociv ale acestei profesii, este adevărat. Suntem permanent în contact cu substanțe chimice, instrumente ascuțite și aparate electrice. Pe lângă aceasta, stăm mult timp în picioare, iar fixativele și vopseaua de păr adesea provoacă reacții alergice, precum și părul. Dar … știți, activez în acest domeniu mai bine de 35 de ani, dar parcă mai ieri mi-am început activitatea. Nicio zi nu am regretat că am ales anume această profesie. Deși mama, de exemplu, era contra. Ea își dorea să devin contabil, să ocup un post de conducere … Pe când eu, încă din copilărie meșteșugăream — coseam, brodam, desenam, îmi plăceau foarte mult aceste activități. De faptul că acord preferință anume acestei arte, mi-am dat seama atunci când la vecina mea a apărut o păpușă cu părul lung.

Mama, în cele din urmă, s-a resemnat?

(cu zâmbet) Doar acum. A avut o mulțime de prejudecăți, dar, cu trecerea timpului, acestea s-au spulberat.

Păpușa, sper că nu a avut de suferit?

Nu-nu. Pur și simplu, atunci apăruse posibilitatea de a o piptăna și de a-i născoci diverse coafuri. Doar părul meu este ondulat și eu personal, urăsc să mă pieptăn.

Atunci cum...

… cu degetele, cu mâna. Încă atunci, în copilărie, instinctiv îmi inventam coafuri pentru așa tip de păr. Și acum, când la noi vin copiii cu părul ondulat, iar părinții îmi spun că picilor nu le place să se pieptăne, întotdeauna le spun că nici mie în copilărie nu-mi plăcea să mă pieptăn, deoarece părul se rupea, iar aceasta este dureros și neplăcut. Pe mine mama mă ducea la frizerie, iar eu când veneam acasă — luam foarfeca și mai "îndreptam". Mi se părea că așa cum o voi face eu, nimeni nu va mai putea. Și prietenele de la școală tot eu le "tundeam". Multe le făceam intuitiv, datorită dragostei mele pentru forme. Dar, când am început să studiez profesia de frizer și am văzut cum se face corect, care sunt regulile... Mi-a fost clar, nu este suficient să ai intuiție, este nevoie de muncă minuțioasă.

În ce constă aceasta — în practică, acuratețe sau, poate, în scrupulozitate?

Cel mai important pentru un frizer — sunt degetele și mâinile. Iar instrumentele reprezintă un supliment. Eu prefer părul viu, în mișcare, din acest motiv, tunsorile reprezintă totul pentru mine. Am început activitatea în calitate de frizer pentru bărbați — nu-mi prea plăceau cofurile, soluțiile pentru fixarea părului, părul lipicios...

Frizer pentru bărbați — o înaltă măiestrie.

Este cel mai dificil. Cel mai bine e să începi studiițe anume cu tunsorile pentru bărbați, deoarece așa se dezvoltă și acuratețea, și simțul formei, și multe altele. Tunsorile pentru femei sunt mult mai ușor de asimilat. De altfel, bărbatul nu trebuie să-și facă bucle, să-și fixeze firele de păr și așa mai departe. Dacă tunsoarea nu este una reușiră, totul se vede dintr-o dată. Anume aceste abilități m-au ajutat atunci când am decis să deschid un salon pentru copii. Cât privește copiii, dificultatea de a lucra cu ei constă doar în faptul că noi trebuie să acționăm repede și clar: în timp limitat să efectuăm o tunsoare de calitate. Nu este ieftină — 120 de lei, iar cu ornamente — suplimentar mai achită 10-15 lei, în funcție de complexitatea ornamentului ales. Iar meșterii noștri își îndeplinesc munca perfect.

A fost dificil să alegeți echipa?

Da, acest proces este foarte dificil. Am avut o mulțime de frizeri de nivel înalt, dar nu toți suportă țipetele și lacrimile copiilor — mulți frizer au nevoie de liniște, și pot fi înțeleși. Actualmente, eu activez împreună cu cei care au rezistat, și împărtășesc cu ei aceste țipete și capricii ale copiilor.

Cum reușiți să faceți față?

Avem aici valeriană, ceai de păducel … Uneori fetelor li se face rău. Și dacă la început părinții întreabă de ce este atât de scump, atunci ulterior, când văd ce abordare avem față de copii și cum reușim să lucrăm cu ei, recunosc: da, acum înțelegem.

De ce copiii reacționează astfel? Întotdeauna am fost curioasă — și eu în copilărie nu vroiam să merg la frizerie.

Eu cred, din simplul motiv că copiilor le este frică de oameni străini. Înainte de a începe tunsul propriu-zis, noi vorbim cu copilul, îl luăm de mânuță și îl aducem în sală. Dacă el oricum își exprimă nemulțumirea, nu insistăm și le recomandăm părinților să vină a doua zi sau poate chiar peste o săptămână, astfel timp de o lună — el atât de mult se va obișnui, se va adapta, încât reacția va lui va fi alta. Noi avem jucării și alte rechizite pentru a le sustrage atenția. Eu chiar am proiectat special un fotoliu-motocicletă pentru copii. Tații, de regulă, nu suportă aceste emoții și ies din sală, mamele sunt mult mai rezistente. Iar eu pot începe tunsoarea lângă motocicletă, dar s-o finisez în sală — sau invers.

Aceasta trebuie să vezi.

(râde) Într-adevăr. Clienții, bineînțeles, încearcă diferite opțiuni, dar în cele din urmă ne aleg pe noi — deoarece noi știm că 25 de minute copilul nu va rezista să stea în fotoliu, tot ce avem la dispoziție — 10 minute, maxim 15, și în acest interval trebuie să facem o tunsoare modernă și calitativă. Am fost primii în Chișinău, și la începutul activității noastre, aveam rânduri mari. De atunci au trecut 10 ani, și avem deja clienți fideli — mai mult chiar, mulți foști copii, vin deja cu proprii copilași, o generație nouă.

Ce este acum în tendință cât privește moda la copii? Și încă: oare este chiar atât de important pentru copii să vină la frizerie — poate ar fi mai bine să se tundă acasă?

Pentru băieți acum sunt la modă diferite ornamente pe cap efectuate cu aparatul de tuns, iar pentru fetițe sunt foarte populare diferite împletituri. În general, copilul la frizerie — face parte din educația sa estetică. El aici învață cum să se îngrijească corect. Din acest motiv, acasă — ar fi o opțiune, dar nu cea mai bună.

Sunt curioasă, fetițele și băiețeii reacționează diferit la acțiunea de a fi tunși?

Fetițele plâng mai puțin — la ele în mod inerent persistă acea tendință spre frumos. Deși, unor fetișe le este dificil să poarte părul lung, în cazul în care firele de păr sunt groase și grele, — și eu recomand mămicilor să-l scurteze, pentru a evita durerile de cap și slăbirea foliculelor de păr. Unora le recomand modelul bob, este o tunsoare dificilă, și chiar a trebuit să inventez o tehnică proprie de a tunde, pentru ca procesul să fie unul rapid și clar. Pentru că dacă am efectua această tunsoare succesiv, ca la adulți, atunci copilul garantat nu va rezista. Eu însă, imaginar desenez liniile, deoarece fiecare mișcare a instrumentului trebuie să fie maximal de exactă. Apropo, un moment important este acela că noi nu utilizăm foarfeca sau alte instumente ascuțite — doar aparatul de tuns. Iată, învăț frizerii din cadrul salonului, dar, deocamdată, nimeni nu riscă să efectueze această tunsoare. Cât privește dificultățile ce apar în activitatea noastră... Pot apărea dificultăți, dar nu cu copiii, care deja peste un minut după plâns, încep să zâmbească și să se bucure de viață, e mai greu cu părinții acestora.

În ce anume constă această dificultate?

Este dificil să le explici părinților că stilul se crează prin aranjarea părului, și nu prin tunsoarea propriu-zisă. Și că nu se recomandă să folosească fixativele pentru aranjarea părului copiilor mici, — el va crește și încă atâtea fixative va aplica pe păr … Părul are o structură poroasă și cât de bune nu ar fi produsele cosmetice, aceasta astupă acești pori și părul slăbește. Părul nu are senzori nervoși, el nu are dureri, și noi nu simțim dacă există sau nu o problemă. Ulterior încercăm să remediem problema, dar deja este târziu. Este interzis să tunzi copilul până la un anișor, deoarece distrugând acel pufușor, rupem tulpina firului de păr, astfel părul ar putea să nu se mai regenereze. Din acest motiv, recomand insistent părinților: folosiți cât mai puține produse cosmetice! Iar dacă este necesar, atunci ascultați sfatul profesioniștilor.

Tatiana, cât mai mult discut cu dumneavoastră, cu atât mai mult simt că nu vreau să plec din acest salon confortabil. Deja regret că nu sunt copil: m-aș așeza în acest fotoliu-motocicletă și m-aș porni într-o aventură!

Veniți cu copilul! Și vă veți convinge că "Lita Stil" este un salon în care veți beneficia — și de servicii calitative, și de atenție maximă față de copii, și de frizeri profesioniști. Celelalte detalii pe care le-ați remarcat — aura și atmosfera din cadrul salonului — la fel sunt extrem de importante. Copiii simt toate acestea! Și, evident, abordarea: fiecare frizer demonstrează o abordare subtilă, delicată și individuală față de fiecare copil, de aceea persistă încrederea. Este imposibil să ignori copilul, eu nu fac acest lucru și toți frizerii care lucrează cu mine — tot nu o fac. Și, pentru aceasta le sunt extrem de recunoscătoare.

Sursa: Интернет-портал Semia.md
Îmi place

Dacă ați observat o greșeală sau o inexactitate în text anunțați-ne.

Produse și servicii la tema

Vezi harta
  • Lita-Stil Парикмахерская

    or. Chișinău,
    022 54-93-72

Comentariul dvs.

Dacă tema abordată v-a trezit interes, puteți să, lăsați un comentariu