Cum ne recunoaștem visele adevărate? Și de ce uneori încetăm să mai dorim ceva în Moldova

În copilărie avem vise multe și îndrăznețe. Și nu încape nicio îndoială - oare cu adevărat ne dorim aceasta? În cazul adulților, lucrurile stau altfel - adesea singuri nu știm ce vrem sau chiar ne prindem la ideea că, în genere, nu ne trebuie nimic. De ce se întâmplă astfel? Explică psihologul, Vera Budan.

Vă mai aduceți aminte când erați mici și doreați ceva?

Simțeați această dorință cu o mare bucurie și în așteptare ca să devină realitate…

Erați nerăbdător să vină sărbătoarea pentru care v-a fost promis, sau să vă viziteze persoana care a spus că neapărat va cumpăra… (completați).

Vă imaginați cât de fericit și împlinit veți fi după aceasta.

Poate fi vorba despre un cadou, o etapă, un eveniment, o călătorie, orice…

Au fost momente în care dorințele se realizau? Unele v-au adus bucurie, altele…

Dezamăgire!

Amară senzație, nu? Atunci când mult așteptatul nu e chiar atât de… cum ne-am dorit sau, atunci când… nu mai apare, rămânem dezamăgiți și încetăm să ne mai implicăm atât de mult emoțional în dorințe.

Poate fi despre reacția părinților sau a oricăror alți adulți la verbalizarea dorinței. Poate fi despre faptul că aceștia nu au considerat ca fiind un lucru serios (pentru că un copil nu poate avea dorințe serioase). Poate pentru că, pur și simplu părinții nu și-au permis sau nu și-au dat voie, dorința noastră a rămas undeva în spațiul psihic, ca fiind o sursă de durere mai degrabă decât de bucurie.

De ce vă spun toate aceste lucruri?

Pentru că dezamăgirea este un factor important în formarea de dorințe, obiective, scopuri (sau renunțarea la ele).

Să le luăm pe rând.

Ce simțim atunci când nu reușim/nu primim ceva care ne-am dorit foarte mult?

Frustrare, fie ea legată cu dezamăgirea în ceilalți, părerea că nu merităm, că lumea nu este un loc care ne poate oferi ce este mai bun.

Ce avem tendința să facem atunci, mai ales dacă suntem mici și nu avem prea multe opțiuni de a reacționa la ce se întâmplă și ne afectează?

Vrem să înlăturăm durerea interioară și mai ales, cauza durerii – dorința. Cumva avem impresia că anume dorința foarte mare ne-a provocat atât de mult disconfort emoțional.

Dacă nu am fi fost niciodată dezamăgiți, am continua să avem dorințe multe, îndrăznețe, mărețe chiar.

Ce legătură are asta cu dorințele impuse de societate?

Eu presupun că sunt 3 motive principale din care alegem să „vrem” ceea ce se cuvine să vrem.

A urmări scopuri pe care ni le aruncă societatea ne aduce mai puțină neliniște. Dacă nu obțin – nu doare chiar atât de mult.
Pentru că atunci când eram mici, îndeplinirea dorințelor proprii erau atât de dependente de maturi, rămânem cu impresia că doar mulțumindu-i pe aceștia în continuare, ne putem simți acceptați și poate, poate vom reuși să fim fericiți (iubiți, recunoscuți ca fiind valoroși…)
Cei care reprezintă aceste dorințe (promovate de societate) par a fi doar fericiți, par a nu fi fost niciodată dezamăgiți sau par a rezista cu brio dezamăgirilor. Iar asta este atât de atrăgător pentru noi…

Cum recunoaștem totuși o dorință adevărată și ce-i de făcut?

Atunci când avem o dorință, poate și trăsnită, irealistă, prea îndrăzneață… simțim asta în corp, suntem nerăbdători (dacă ne lăsăm duși de imaginație și nu o blocăm imediat), există o senzație asemănătoare cu momentele de așteptare din copilărie. Cu toate vocile interioare care ne spun că nu va ieși nimic, dorința este ca o scânteie. Dacă reușim să o recunoaștem, să ne oprim, am făcut deja primul pas.

Dacă ne imaginăm dorința realizată și prima emoție este de bucurie, deși vin altele mai apoi, este mult mai probabil să fie o dorință adevărată. 

Ce să facem dacă le-am recunoscut?

Pentru a fi fericiți, nu este necesar să îndeplinim toate dorințele, totuși a ne uni în interior cu propriul copil (căruia îi este firească starea de a vrea) ne poate aduce multă bucurie, sentimentul de libertate și zbor.

Oare nu de asta ne sunt atât de dragi sărbătorile de iarnă?

Oare nu pentru că ne este deja prea frică de dezamăgiri, unii dintre noi sunt atât de depresivi în această perioadă?

Nu are nici un sens (da, chiar dacă sunteți bărbat  ) să vă setați scopuri care nu zvâcnesc în interior, care nu aprind scântei, care sunt despre cineva, undeva, numai despre noi, aici și acum.

După cum spunea cineva: „Mai bine este să ne setăm un scop sus de tot și să nu atingem ținta, decât să ne propunem ceva mediocru și să reușim acel lucru.”

Dar voi, ce dorințe aveți?

Dacă am reușit să vă provoc să doriți măcar un pic mai mult, atunci scopul meu a fost realizat.

Să vă fie cu folos!

Vera Budan

Psiholog Clinician licențiat în psihologie, master în psihologie clinică. Psihoterapeut în formare, NLP Practitioner, NLP Master, Master în Comunicare Hipnotică. Autoarea cărții "Calea Feminității".

Parteneri noi