Atenția bărbaților — un drog pentru femei. Cât de periculoasă este această dependență? în Moldova

Dacă bărbații vă fluieră din urmă și vă abundă cu complimente, dacă fostul coleg de clasă încă vă mai scrie "te iubesc, te aștept", chiar dacă ești căsătorită și ai trei copii — atunci încă mai arăți bine, ești o femeie adevărată. Iar dacă nu .... tristețe, singurătate, sens al vieții pierdut. De unde se ia în mintea femeilor o asemenea nevoie de atenție din partea bărbaților și oare e posibil să învețe să nu se evalueze în funcție de numărul de complimente primite pe parcursul zilei?

Atenția bărbaților — de ce unele dintre noi suntem atât de preocupate să o primim? De ce facem atât de multe eforturi pentru a o avea și de ce ne întristăm atât de mult dacă nu o câștigăm?

Uneori putem spune că nu ne machiem/îmbrăcăm într-un fel anume pentru alții, o facem pentru noi, dar oare facem asta când suntem singure? Oare dacă nimeni nu ar observa un machiaj deosebit sau o ținută nouă, am fi mulțumite?

De ce totuși este important să primim atenție? Oare această nevoie, a apărut o dată cu maturitatea?

Un adult care caută întotdeauna aprobare în exterior (fie acesta bărbat sau femeie) a fost un copil care fie nu a primit aprobarea și acceptarea, fie a primit-o doar în momentele în care era „bun”, „frumos”, „deștept”, „cuminte/comod”. Mai sunt momente în care apărea concurența dintre mamă și fiică sau între surori, în ochii tatălui care acorda atenție pentru frumusețe sau pentru „abilități artistice”. În asemenea cazuri copilul normal, firesc și imperfect nu este văzut, acesta trebuie să fie deosebit și special sau talentat, interesant, pentru a i se satisface nevoile firești.

În acest context se dezvoltă o personalitate cu 2 părți destul de diferite între ele: 1. Așa cum sunt eu de fapt și 2. Așa cum trebuie să fiu ca să mi se acorde atenție/ca să fiu acceptat/ă.

Pe de o parte o femeie aflată într-o astfel de situație vrea cu tot dinadinsul să fie acceptată pentru ce este pur și simplu, iar pe de alta, îi este frică să nu fie respinsă, dacă va fi "descoperită" cu bune și cu rele, cu toată simplitatea sa, cu toată banalitatea.

Ea va căuta atenție ca și cum doar așa ar putea supraviețui, pentru că atunci când era mică, doar așa reușea să se facă văzută.

Există femei pentru care prietenia cu alte femei nu poate fi înțeleasă, relația lor cu feminitatea adevărată din interior aproape nu există, feminitatea este văzută ca fiind superficială și aparentă, nefiind cunoscută/explorată partea profundă a feminității. Atracția pe care o provoacă în rândul bărbaților fiind și medicament și factor care duce la menținerea simptomului – cu cât mai multă atenție primesc cu atât mai mult îmi dau seama că asta nu mă face fericită. Este un fel de cerc vicios, în interior apare un fel de foame de atenție ca un sac fără fund. Parcă ar exista un animal lacom care mănâncă aprobarea celor din jur, cu cât mai multă atenție primește, cu atât mai mare crește și deci, mai flămând. Aceste procese extenuează și nu permit să fie văzută nevoia din spate, nu permit ca această necesitate să fie cu adevărat satisfăcută. Aceste persoane se hrănesc cu atenție și admirație, dar asta de fapt nu-i hrănește.

Totuși, puțini vor înțelege că nevoia este de fapt de a fi acceptat și apreciat pur și simplu, de a fi văzut și aprobat adevăratul sine, cel fără artificii.

Ce-i de făcut?

În primul rând vreau să vă spun că nu există soluții simple, nu există o altă haină care, o dată cu talia accentuată să vă salveze de starea de gol interior și de tânjire după prezența reală a celor din jur. Nu există un ruj care vă va face să credeți în sfârșit că admirația stârnită este despre dragoste adevărată. Nu există un parfum care vă va face să simțiți că sunteți acceptată cu adevărat.

Ce urmează să faceți, după ce conștientizați aceste lucruri este să:

Încercați să căutați în amintirile timpurii pe cine anume doriți să cuceriți, a cui atenție a lipsit atât de acut.
Încercați să găsiți după semnalele de dorință acută de a fi observată/admirată, după ce tânjiți de fapt? Ce căutați de fapt în privirile și complimentele celor din jur?
Cum este cel/cea real/ă, care se ascunde după artificii? O cunoașteți? O acceptați? Cum sunt eu când sunt cu mine? De ce fug din interior?
Încercați să recunoașteți durerea care se află dincolo de golul interior pe care îl tot umpleți cu complimente. Ce fel de durere este? Este o durere de acum sau este veche? Cum lipsa atenției o provoacă? Cum atenția o anesteziază doar puțin, făcând-o mai apoi și mai acută?
Dacă vi se pare că remarcile și complimentele sunt goale și nesincere, încercați să observați ce prezentați lumii despre sine, oare nu sunt lucruri superficiale?

Desigur nu este un proces ușor, de o zi sau două, poate dura ani, important este să începem prin a conștientiza problema și a ne dori o schimbare.

Dacă pentru noi, la moment, atenția este viață, putem începe de la a ne spune în mintea noastră și a încerca să conștientizăm un prim gând:

ATENȚIA NU ESTE TOTUL!

Să vă fie cu folos!

Vera Budan

Psiholog Clinician licențiat în psihologie, master în psihologie clinică. Psihoterapeut în formare, NLP Practitioner, NLP Master, Master în Comunicare Hipnotică. Autoarea cărții "Calea Feminității".

Parteneri noi