Expertul, psihologul Elena Bîceva, vorbește despre cauza din care de cele mai multe ori apar probleme cu banii. Și, cum, până la urmă, să ne permitem să câștigăm mai mult și să savurăm viața cu bani.
Una dintre cele mai comune teme cu care se adresează oamenii la psiholog sunt banii, atitudinea față de bani. Despre cum să cheltui, cum să câștigi, cum să câștigi mai mult? De fapt, tema e una bună, este subiectul care ne îngrijorează, ne pune imaginația în mișcare, ne răscolește sufletul, cugetul, uneori — abilitățile. Fiecare persoană are anumite reguli. Despre cum este el, cum se poate comporta. Inclusiv față de bani.
De unde lăm aceste reguli?
Evident, toți venim din copilărie. Modul în care am crescut, ceea ce ne-au învățat părinții sau nu ne-au învățat, referitor la modalitatea în care trebuie să manevrăm banii. Toate aceste momente se manifestă acum. Să ne amintim cum erau timpurile vreo 25-30 ani în urmă. Era perioadă de deficit, o perioadă când "ceva nu ajungea", perioada "salariu — plafon, limită". Dacă analizăm cum trăiesc astăzi oamenii, observăm că timpurile s-au schimbat foarte mult. Și lumea s-a schimbat. Acum nu mai avem aceleași deficite. Trăim în abundență, în îndestulare. Și practic în oportunități și capacități fără de limite. Însă dacă psihicul nostru a fost cândva învățat să simtă neajunsuri, așa și vom trăi cu acel sentiment de deficit. Ne vom impune limite, vom zice că nu e posibil, că nu suntem capabili. Vom vedea lumea prin acești ochelari de copil.
De exemplu, cândva apucam tot ce se poate de luat. Astăzi nu există o asemenea problemă. Acum putem cumpără absolut tot. Dar omul, din obișnuință, încearcă să apuce. Din obișnuință încearcă să adune, în loc să utilizeze, să se bucure. Este important să schimbăm atitudinea față de bani. Faptul că să câștigi bani nu e o rușine. Nu e o rușine să-i cheltui. Este important să înțelegeți cum trăiți, unde trăiți, ce reguli sunt pentru dv. actuale, care reguli vă sunt de folos, iar care vă pun bariere? A câștiga, a cheltui, a trăi în plăcere. Și a aborda banii.
Este important să faceți periodic revizie. O revizie a propriilor reguli interne. Inclusiv, referitor la bani. Ce vă încurcă, ce vă ajută, ce avem de la bunici, ce avem de la mama și tata? Din perioada sovietică. Ce ar trebui demult de schimbat? Cum am putea în sfârșit să schimbăm atitudinea față de sine? Cum să ne permitem să simțim viața? Să simțim plăcere, să cheltuim sau nu. Să adunăm sau să investim? În ce să investim? În îmbrăcăminte, în studii, în impresii. Călătorii? Dacă anterior, pentru apropiații noștri aceasta era o interdicție, atunci acum, inconștient, noi putem continua să simțim aceste limite, fără a ne oferi posibilitatea nici de a primi, nici de a cheltui, nici de a investi în sine.
Doctor în psihologie, psiholog practician, gestalt-terapeut, co-fondator al centrului de psihologie "Psychology Prof".
×
Hai să fim prieteni
Aflați tot ce e mai important și util pentru familie: urmăriți foto reportaje, citiți articole cu specialiști autoritari, interviuri și recomandări ale mamelor cu experiență, treceri în revistă ale celor mai bune locuri și celor mai semnificative evenimente.
Alăturați-vă!
Dacă ați observat o greșeală sau o inexactitate în text
.