Mama și tata abordează într-un mod diferit educația. Cum să nu dăunăm copilului? în Moldova

Opinii referitoare la educația copiilor sunt sute și toate diferite. Este foarte posibil ca mama și tata unui anumit copil să abordează absolut diferit acest subiect. Psihologul Hanna Savcenco explică cum să trăim cu aceasta, astfel încât să nu dăunăm copiilor.

Istoria e veche, la fel ca lumea. Mama consideră că odrasla ar trebui educată într-un mod, iar tata are părere absolut diferită. Cum facem față acestei probleme, astfel încât să nu împărțim copilul în două ca pe o coardă, poate fi cu adevărat neclar. Iar dacă ar fi să luăm în considerație faptul că viziunile asupra educației ar putea nu pur și simplu să difere puțin, ci să difere practic cardinal, atunci situația amenință să fie extrem de complicată.

Cele mai populare sunt situațiile în care mamele sunt mai blânde, mai gingașe, grijulii, iar poziția taților e mai fermă, mai categorică. Deși pot fi diferite cazuri, și eu nu o singură dată am văzut mame destul de severe și tați blânzi. Dar nu contează cine din familie e polițistul rău, și cine e cel bun. Mai curând, cum e construit acest fapt într-o anumită "celulă" concretă. Doar așa este dat de la natură, noi toți suntem foarte diferiți și adulții, și copiii. Respectiv, reacția noastră față de copii, la fel e foarte diferită, precum și ideile ce se referă la educația și influența asupra copilului.

Cum acest lucru poate afecta copilul?

Dacă mama și tata îi dau copilului instrucțiuni diferite de acționare, aceasta ar putea genera o stare alarmantă a omului. Iar dat fiind faptul că deseori aceasta este însoțit și de un conflict între părinți, în prezența copilului, mai formează și un sentiment de vină, pe care copilul îl percepe ca "eu nu sunt corect", "oamenii nu sunt corecți", "cum e corect – nu se știe și în jur nu există siguranță". Sau, ținând cont de faptul că copiii se adaptează foarte ușor cu lumea, s-ar putea forma o înclinație spre manipulare – în timp ce părinții se ceartă, încercând să determine cine procedează corect – copilul face ceea ce vrea. Un anumit nivel de dezvoltare a istețimii e avantajos, dar în acest caz ar putea fi neprielnic. Doar dacă un părinte își ceartă copilul pentru o anumită faptă, iar celălalt pentru aceeași faptă îl laudă – aceasta presupune o permanentă stare de îngrijorare "voi fi sau nu pedepsit, fac bine sau rău". Nu voi explică pe larg la ce ar putea aduce acest lucru la o vârstă adultă. Și așa este clar că e greu să trăiește cu atitudini contrare în cap.

Ce ar trebui să facă părinții și de ce se întâmplă astfel?

Aș vrea să menționez că părinții nu trebuie să se străduie să devină identici — e imposibil. E și normal că copilul vede diferențele din caracterul oamenilor — în viața suntem cu toții diferiți și în familie obținem această experiență. Dar copilul trebuie să vadă un mesaj comun al părinților — noi te iubim, noi te susținem, noi suntem de partea ta, noi suntem împreună.

E momentul potrivit pentru a trece la modalitatea prin care am putea obține acest lucru, atunci când suntem cu toții atât de "diferiți".

Nu trebuie să clarificăm cine are dreptate și cine nu de față cu copilul. Dacă nu sunteți de acord cu anumite momente, discutați despre aceasta fără prezența odraslei.
Nu permiteți copilul să audă aprecieri negative reciproce, de genul: "ești o mamă rea", "ești un tată de nimic", nu e bine să subminați autoritatea părintelui în fața copilului.
"Este doar educația ta …" — atunci când copiii noștri aud asemenea fraze, li se formează lipsa încrederii în propriile puteri și în sprijinul părintelui – eu nu sunt bun, deci nici părintele nu e bun.
Nu întreprindeți măsuri educaționale atunci când sunteți la culmea mâniei și furiei. Așteptați până vă calmați și veți fi capabil să explicați mult mai calm, atât copilului, cât și celuilalt părinte viziunea dvs.
Încercați să vă așezați la masa de negociere și să aflați viziunea fiecăruia, precum și să identificați calea pe care ați putea alege un vector comun de comportament și mesaje aduse copilului.

Niciodată nu vom putea să avem un comportament similar față de copil, dar am putea să nu ne contrazicem reciproc. E adevărat că cu mama te poți mai mult îmbrățișa și sta la ea în brațe, iar cu tata te poți comporta ca un "adult" și poți fi independent, și aici nu e nimic rău sau bun, ori ceva greșit în comportamentul părintelui – este vorba despre personalitățile noastre și respectarea particularităților personale. Doar mama va fi mai grijulie, iar tata va oferi mai multă libertate. Important ca părinții ce e fierbinte să numească împreună fierbinte, și să explice că nu e bine de manifestat cruzime. Adică părinții trebuie să ofere aceeași morală și să se respecte reciproc!

Dar, de multe ori, dificultatea de a ajunge la un punct comun, are loc nu din motiv că părinții nu știu cum să-și educe copilul, ci din cauza că în relația lor există multe probleme – în comunicare. Astfel și supărările unul pe celălalt se manifestă în competiția pentru cel mai bun, corect, deștept părinte, și chiar poate om. Ar fi bine să vă clarificați nu doar cum să educați copilul, ci și cum să comunicați unul cu celălalt.

În acest caz, ar putea să vă fie de folos următoarele întrebări pe care să vi le adresați:

De ce spun acum aceste lucruri despre soțul meu? Pentru a proteja copilul sau pentru a-i transmite partenerului un anumit mesaj? Dacă este a doua variantă – atunci cu siguranță nu e cazul să o fac în prezența copilului, iar dacă totuși acesta este de față ar trebui foarte atent să aleg forma de expunere.
Noi concurăm cine e cel mai bun părinte? De ce ne trebuie această concurență? Ce încercăm să demonstrăm unul altuia și din ce motiv a apărut această necesitate?
De ce mă îngrijorez atât de mult, ce încerc să fac altfel, decât îmi spune jumătatea mea?
Ce vreau să obțin prin educația copilului? Eu mă preocup de el și particularitățile sale sau îmi realizez visele personale? Îmi ascund temerile cu copilul? Vreau să-mi educ copilul în maniera opusă educației pe care am primit-o eu de la părinți?
- Nu preiau oare eu în anumite momente modelele de educație ale unuia dintre părinții mei? Poate totuși este o deprindere de a proceda așa cum am văzut cândva?

Ne este dificil să fim onești față de sine însăși, ne mai vorbind despre faptul de a fi sinceri cu cei din jur. Dar onestitatea — este cheia succesului atât în starea personală, cât și în relația de cuplu, și în relația părinte-copil.

Masă de negociere cu sine însuși, masă de negociere cu soțul — adesea ajută la reducerea numărului de situații dificile.

Iar dacă nu reușiți să soluționați de sine stătător această problemă, ar fi util să solicitați ajutorul specialiștilor. O persoană străină, care analizează neutru situația, vă poate ajuta să vedeți acele momente pe care nu le observați. De asemenea, se recomandă să citiți împreună literatură despre educația copiilor – aici ați putea găsi sfaturi și modalității de soluționare a problemelor, oferite de oameni care au experiență și viziuni profesionale față de problema respectivă.

Ganna Savchenko

Psiholog. Consiliere individuală și de familie (de cuplu). Consiliere gestalt. Terapie familială sistematică. Lucru cu probleme de dezvoltare a personalității, depășire a crizelor personale, a conflictelor, lucru cu traumele. Consiliere înainte de căsătorie/crearea familiei (individuală și în pereche). Planificare sarcinii (pregătirea pentru sarcină, temeri, îndoieli).