Articolul se referă la temele:

9 cărţi de citit pentru părinţii în devenire1

9 cărţi de citit pentru părinţii în devenire

Gata, te-ai decis! Vrei sa fii mamică. Ești pregătită și crezi că este timpul potrivit, însă simți că ești puțin informată despre pașii pe care urmează să-i faci. Intri în internet, găsești un milion de idei, păreri, forumuri despre pregătirea pentru sarcină, despre sarcină și copii, însă simți că ai nevoie de un sfat al experților în domeniu, pentru a ști ce ai de făcut mai departe.

Cele mai bune prietene în cazul dat sunt cărțile. Ele sunt scrise de oameni care au experiență și studii în domeniu. Cărțile îți explică detaliat ce e mai bine pentru tine, însă și aici e complicat, nu știi de unde să începi, care cărți sunt cu adevărat utile, pe cine să crezi.

Uite că în cazul dat îți vin eu în ajutor. M-am documentat, am fost prin librării și am făcut un top al cărților în limba română pe care le poți găsi la noi în ţară.

1. La ce să te aștepți cînd ești însărcinată

Autori — Heidi Murkoff, Arlene Eisenberg, Sandee Hathaway.
Editura — Curtea Veche.
Preţ — 152 lei.

Este un ghid al sarcinii, care răspunde la orice întrebare a părinților în devenire, începând de la stadiul de planificare şi până în perioada postnatală. Cititorii au mai numit-o „biblia gravidei” şi spun că le-a fost suficient să citească doar această carte, deoarece conţine toate informaţiile de care are nevoie o viitoare mămică. Este scrisă de o echipă de profesionişti, iar sfaturile sunt realiste. Conţine un plan complet al perioadei dinaintea concepţiei, informatii despre alegerea medicului, alternative pentru naştere, a doua sarcină, gemeni, sex în timpul sarcinii şi modul de soluţionare a unor probleme mai mult sau mai puţin frecvente în această perioadă.

2. Cel mai simpatic ghid de sarcină

Autori — Vicki Iovine.
Editura — Humanitas.
Preţ — 159 lei.

Dacă eşti însărcinată deja sau doar cochetezi cu ideea de a deveni mamă, această carte îţi va fi cea mai bună prietenă. Or, numai cea mai bună prietenă ţi-ar spune cât de mult te poate schimba fizic şi emoţional experienţa gravidităţii. Doar aici vei găsi acele informaţii trecute sub tăcere de medici şi de alte ghiduri de sarcină. Autoarea, Vicki Iovine, a născut patru copii în şase ani şi a cunoscut cam toate dificultăţile, dar şi deliciile acestei experienţe de fiecare dată unice. Soluţia ei: un pic de umor, foarte multă răbdare şi infinită dragoste pentru fiinţa care prinde viaţă în burtica ta.

3. Esenţial pentru bebeluşul tău

Autori — Robert Needlman.
Editura — ALL.
Preţ — 101 lei.

Dr. Robert Needlman, autorul cărţii, este medic pediatru şi specialist în dezvoltarea comportamentală. Este autor şi coautor a numeroaselor cărţi şi articole pe teme de pediatrie și şi-a făcut rezidenţiatul şi specializarea în dezvoltarea comportamentală pediatrică, la Boston University. Este membru al Academiei Americane de Pediatrie şi vicepreşedinte al Companiei Dr. Spock.

De ce am început să descriu autorul cărţii? Deoarece toate cărţile acestuia au devenit bestseller în întreaga lume. El a fost şi este unul dintre cei mai renumiţi specialişti în domeniu care îndrumă sute de mii de mămici de pe întreg mapamondul.

Despre ce o să îţi spună el în cărţile sale? ... va vorbi despre: alimentaţia la sân şi cea artificială, diversificarea alimentaţiei bebeluşului, deprinderea unor bune obiceiuri de somn, igiena copilului (baie, scutece etc.), alegerea pătuţului şi a căruciorului, despre diferitele cauze ale plânsului etc.

4. 20 000 de nume de copii româneşti şi internaţionale

Autori — Bruce Lansky.
Editura — Meteor Press.
Preţ — 111 lei.

Şi, dacă fericita noutate nu a întârziat să apară — eşti însărcinată şi ştii deacum sexul copilului — indispensabilă în biblioteca ta va fi cartea care te va ajuta să găseşti un nume potrivit pentru copilaşul tău. Deoarece, procesul de alegere a numelui este şi el dificil în felul lui şi necesită o mare responsabilitate, este bine să te informezi despre semnificaţia numelui, precum şi despre cum poate influenţa numele ales destinul copilului tău. Cartea va permite să treceți în revistă cele mai populare sau mai amuzante nume de copii din toată lumea, precizând originea, sensurile și derivatele acestora. Bruce Lansky, așa-numitul, "guru al numelor de copii", este cel mai bine vîndut autor de titluri în domeniu.

5. Alimentaţia gravidei

Autori — Leonella Nava.
Editura — Allfa.
Preţ — 102 lei.

În această carte veţi găsi meniuri şi reţete sănătoase, precum şi diverse remedii naturale pentru a te simţi bine.

  • Trebuie să mănânc pentru doi? Câte calorii, proteine, grăsimi sau glucide?
  • Care alimente sunt indicate şi care trebuie evitate?
  • Ce substanţe sunt necesare fătului?
  • Ce alimente îi pot dăuna?
  • Ce trebuie să mănânce o femeie care alăptează?

Acestea, sunt doar câteva dintre întrebările la care veţi găsi răspuns în această carte.

6. Gimnastica. Pilates pentru gravide

Autori — Ana Selby.
Editura — Allfa.
Preţ — 102 lei

Şi pentru ca să fii în formă fizică bună în timpul sarcinii, iar după sarcină să te recuperezi rapid îţi recomand cartea ”Gimnastica. Pilates pentru gravide”. Nu toate exerciţiile fizice îţi pot face bine în timpul sarcinii, din această cauză ai nevoie de un ghid special în care sunt selectate exerciţiile potrivite pentru tine în perioada sarcinii şi în lunile de după naştere. Aici, găsești exerciţii atent concepute pentru fiecare trimestru de sarcină, sfaturi pentru respiraţie şi postur, tehnici care te vor relaxa şi energiza, cât şi exerciţii recomandate în perioada de după sarcină pentru a vă recăpăta abdomenul plat.

7. Graviditatea și îngrijirea copilului (ghid complet de la concepție la 6 ani)

Autori — Polo Sarti, Giuseppe Sparnacci.
Editura — ARC.
Preţ — 230 lei.

Cartea îţi va fi utilă o perioadă mai lungă, deoarece conţine informaţii până la vîrsta de 6 ani a copilului, cum să-l creşti şi cum să-l îngrijeşti. Acest manual conţine informaţii preţioase, care să-i îndrume pe părinţi în momentele dificile, să-i ajute să facă diferenţa între adevăratele nevoi ale copilului şi cele false, într-un cuvânt, să-i facă să înţeleagă că a avea un copil, a-l îngriji şi a-l creşte este un angajament la îndemâna tuturor. Un ghid care răspunde necesităţilor practice ale părinţilor, neliniştilor şi temerilor acestora, numeroaselor întrebări care apar în timpul sarcinii şi care devin mai frecvente şi mai acute în primii ani de viaţă ai copilului. Un prieten încurajator pentru cei care trăiesc minunata experienţă a naşterii unui copil.

8. Limbajul secret al bebeluşilor, ce spune copilul prin mimică şi gesturi

Autori — Sally şi Edwin Kiester.
Editura — Litera.
Preţ — 209 lei.

Şi dacă tot ai trecut peste frumoasa experienţă a gravidităţii, ai adus pe lume un copil, utilă îţi va fi cartea „Limbajul secret al bebeluşilor”. Ea te va ajuta să înţelegi ce vrea să-ţi spună micuțul tău prin mimici, gesturi, zâmbet şi plâns. Îţi va relata despre nuanţe importante a comunicării nonverbale, încât să-ți poţi da seama ce îşi doreşte cu adevărat copilaşul tău şi să poți decide cum să reacţionezi în modul cel mai adecvat. De la o jucărie aruncată ce vrea să spună: „Hai la joacă!”, pînă la o mişcare a capului ce sugerează: „Hai să cădem la pace!”.

 

9. Cum întâmpinăm copilul ca părinţi, bunici, medici şi educatori

Autori — Speranţa Farca.
Editura — Trei.
Preţ — 223 lei.

Este o carte pentru toţi, scrisă de Speranţa Farca, psihanalist specializat în relaţia mamă–copil. Aici sunt descrise gânduri psihanalitice despre educaţia timpurie. De asemenea, sunt prezentate stări psihologice despre:

Ce simte mama însărcinată?; Ce simte copilul faţă de fraţii lui?; Cum ne explicăm comportamentele agresive? şi multe alte stări emoţionale. Găsim răspunsuri la întrebările: Cum reacţionăm în situaţii speciale?; Cum are loc devenirea ca tată?; Care sunt stările emoţionale?; Problemele şi soluţiile în familia copilului unic şi familia cu mai mulţi copii. Tot aici aflăm cum să abordăm situaţiile speciale în relaţia copii, bunici şi chiar străbunici. Sunt atinse teme precum: Adopţia, avortul provocat, abandonul, familia de homosexuali, moartea copilului, copilul cu malformaţii, copilul premature, gemenii ş.a

Recomandările librarului

Carolina Rauțchi, Director comercial, editura Cartier.

Carolina Rauțchi este zilnic înconjurată de cărți. Cunoaște despre toate cărțile din librărie și ne poate recomanda ce este mai potrivit pentru noi. Am întrebat-o despre cele mai utile cărți pentru părinții în devenire.

"Una dintre cele mai căutate cărți în librăria Cartier este "Cel mai simpatic ghid de sarcină". Cartea a ajuns deja la ediția a treia și, din câte îmi amintesc, prima ediție era un bestseller internațional, fiind una dintre cele mai căutate cărți, pe plan mondial. O carte mai nouă, pe care o prezintă editura TREI, este „Tatăl gravid. Observații, sfaturi recomandări pentru viitorii tătici". Îmi pare bine că sunt deja bărbaţi care vin și observă acestă carte şi neapărat o achiziţionează”, a menţionat Carolina.

Am întrebat-o pe Carolina, cine cel mai des cumpără cărţi despre sarcină şi răspunsul a fost desigur: Femeile. Însă, deseori cărţile sunt cumpărate nu doar pentru sine, ci şi în calitate de cadou pentru prieteni. De asemenea, buneii adesea procură asemenea cărți, pentru a le face cadou.

"Mamele care au studii superioare sau care au deacum un job sunt cele mai predispuse să intre în librarie și să caute o carte în domeniu, ceea ce nu putem spune despre fetele tinere, care nu au cultura cititului. Mai este şi o altă explicaţie, cărțile sunt destul de scumpe și devin un lux. Să dea 230 de lei pe o enciclopedie nu toată lumea își permite, iar cînd te gîndești că uneori o indemnizație de la stat este în jur de 300 de lei..." a opinat Carolina.

Indiferent de ce carte îţi vei alege, este important să fii informat. Atunci o să ştii ce anume se întâmplă în organismul tău şi n-o să te panichezi de la orice simptom necunoscut.

Lectură plăcută!

Sursa: Site-ul web Familia.md
Îmi place

Dacă ați observat o greșeală sau o inexactitate în text anunțați-ne.

Comentariul dvs.

Dacă tema abordată v-a trezit interes, puteți să, lăsați un comentariu

imobil

Noutățile partenerilor

Noutăți

Parteneri noi

Cele mai interesante

Teme populare a rubricii «Copilul 0-1 ani»

Articole populare a rubricii «Copilul 0-1 ani»