Fertilizarea în vitro. Răspunsurile specialistului3

Fertilizarea în vitro. Răspunsurile specialistului

Fiecare cuplu, pentru care fertilizarea în vitro reprezintă o oportunitate de a avea un copil, îşi pune o mulţime de întrebări la acest subiect. Pentru a afla răspuns la cele mai importante întrebări, ne-am adresat specialistului în medicina reproductivă a centrului "Terramed", Irăna Digol. Irăna — doctor în ştiinţe medicale, ginecolog, specialist în medicina reproductivă, membru al Societăţii Europene de Reproducere Umană şi Embriologie (ESHRE).

Ирэна ДиголИрэна Дигол

Sincer vorbind, pornindu-mă la interviu cu un doctor în ştiinţe cu o mulţime de titluri ştiinţifice, aşteptam să întâlnesc o doamnă severă de o vârstă venerabilă. Dar, spre mirarea mea, Irăna Digol s-a dovedit a fi o femeie tânără şi agreabilă. În timpul conversaţiei, era evident că ea nu este doar un bun profesionist în domeniul său, dar, de asemenea, o persoană sensibilă, cu adevărat îngrijorată pentru fiecare cuplu în parte, care-i solicită ajutor.

Cât de răspândit este fenomenul infertilităţii? Şi, de obicei, care este cauza?

În prezent, circa 80 milioane de femei din întreaga lume sunt infertile. Dacă e să ne referim la cupluri, atunci aproximativ 20 % din numărul total al acestora nu pot concepe un copil.

Cât priveşte cauzele, ceva timp în urmă se considera că aceasta este o problemă a femeii. Actualmente, cunoaştem că în doar 40% dintre cazuri este infertilă anume femeia. Drept pricine a infertilităţii femeii ar putea fi: factorul trompelor, factorul uterin, infertilitate de col uterin, factorul hormonal etc.

În 35% dintre cazuri — principalele motive sunt probleme de sănătate ale bărbatului. Iar în 20-25% dintre cazuri — fenomenul infertilităţii este inexplicabil. Când atât unul, cât şi celălalt partener par a fi complet sănătoşi, dar femeia oricum nu poate rămâne însărcinată.

Cu toate acestea, deseori este foarte dificil să convingi un bărbat să efectueze un control medical şi, cu atât mai mult, să apeleze la procedura FIV. Consideră că este un fapt ruşinos, mulţi se tem copilul să nu se nască cu anumite defecte.

De la momentul apariţiei acestei tehnologii (de mai bine de 30 de ani în urmă), cu ajutorul metodei FIV, în toată lumea au văzut lumina zilei deacum câteva milioane de copii, care nu se diferenţiază cu absolut nimic de oamenii concepuţi pe cale naturală. Mulţi dintre ei, au deja copiii proprii. Frecvenţa de anomalii congenitale la aceşti copii, potrivit studiilor, coincide cu cifrele în rândul copiilor născuţi pe cale obişnuită.

Cât priveşte bărbaţii, aveţi dreptate, deseori este greu să-i convingem. De multe ori, la noi se adresează femei care ne spun: "Investigaţi-mă mai întâi pe mine, sunt sigură că problema este în mine, iar dacă se va dovedi că sunt sănătoasă — atunci îmi voi aduce la dvs. soţul."

Dar, această abordare a problemei nu este corectă. Dacă pe parcursul unui an, un cuplu are o viaţă sexuală activă, fără a utiliza metode de contracepţie, dar nu poate concepe un copil, medicul trebuie să diagnostigheze acest cuplu cu "infertilitate". Apoi să înceapă investigaţiile medicale, tratamentul necesar, ca în decurs de 1-2 ani să se încerce să fie soluţionată problema, fără a recurge la tehnologii de reproducere asistată. Şi, în conformitate cu toate regulele, în primul rând trebuie să fie supus investigaţiilor anume soţul. Deoarece, dacă el are probleme cu spermograma, atunci, în acest caz, cel mai bine e să se recurgă la metoda FIV, fără ca femeia să mai facă multe alte investigaţii medicale, astfel economisind timp şi bani. Adică, în mare măsură, anume în funcţie de starea de sănătate a bărbatului se stabileşte tactica medicilor în cazul infertilităţii.

De ce procedura FIV este atât de costisitoare?

Un procent mare din costul acestui serviciu este legat de preţurile înalte ale medicamentelor şi instrumentelor utilizate. Aceasta în primul rând, în al doilea — cheltuielile, care au loc la etapa de cercetări embriologice. În rezultatul fertilizării cu ovulele spermatozoidului, embrionul care rezultă este cultivat cu ajutorul folosirii unor medii foarte scumpe, care contribuie la dezvoltarea acestuia. Procedura propriu-zisă este destul de dificilă, prevede mai multe etape, necesită condiţii speciale, medicamente şi echipamente scumpe.

Este posibil să se planifice sexul copilului prin intermediul metodei FIV?

În toată lumea aceasta este interzis prin lege şi Moldova nu este o excepţie. Teoretic este posibil. Doar la etapa formării embrionilor (de regulă sunt mai multe), embriologul, analizândule prin microscop, selectează pe cele mai calitative dintre acestea. Are loc, aşa-numitul, diagnostic genetic de preimplantare, care permite să se determine dacă embrionul este sănătos, dacă nu există anumite afecţiuni genetice. În timpul acestei proceduri, poate fi determinat şi sexul, dar, repet, aceasta este ilegal.

Dacă un cuplu poate concepe desinestătător un copil, dar există anumite riscuri genetice, de exemplu maladii genetice la primul copil sau la rudele apropiate, este cazul să apeleze la FIV?

Dacă un cuplu poate concepe desinestătător un copil, dar există anumite riscuri genetice, de exemplu maladii genetice la primul copil sau la rudele apropiate, este cazul să apeleze la FIV?

În calitate de medic, ce ne puteţi spune despre tratamentele naturiste ale infertilităţii? Pe Internet, de multe ori, găsim sfaturi despre utilizarea unor anumite plante şi infuzii pentru a soluţiona această problemă. Cât de sigure sunt acestea şi există şanse de a obţine rezultate pozitive?

Sunt adepta principiilor medicinei, care se bazează pe dovezi ştiinţifice. Este vorba despre acele metode, medicamente, care au fost cercetate şi recomandate de standartele internaţionale.

Cât priveşte plantele şi alte metode populare, nu pot interzice pacienţilor să le folosească, dar personal nu le utilizez în practica mea, acordând preferinţă acelor metode şi preparate, eficacitatea şi sigurnaţă cărora a fost confirmată prin cercetări ştiinţifice.

Povestiţi-ne despre congelarea embrionilor. Pentru ce este necesară şi cum funcţionează această practică?

Corect este să numim această tehnică crioconservare. Actualmente, această tehnică este cu succes utilizată în Republica Moldova şi aceasta, bineînţeles, este o mare izbândă. Femeia poate intra în ciclul de fertilizare extra-corporală (stimularea funcţiei ovariene) o dată. Drept rezultat al superovulaţiei, obţinem 5-10 ovule şi numărul corespunzător de embrioni. Dar sunt transferaţi 2, maxim 3 embrioni. Ceilalţi embrioni sunt îngheţaţi.

Dacă procedura FIV de această dată se dovedeşte a fi fără de succes, sau a izbutit, dar femeia mai târziu va mai dori să nască copii — embrionii rămaşi sunt dezgheţaţi şi transferaţi în uter. În prezent, depozitarea embrionilor este pe termen nelimitat.

Calitatea acestora nu scade?

Nu, nu scade. Dar nu există nicio garanţie de 100%, că toţi vor supravieţui decongelarea. Se întâmplă, ca în urma decongelării unii embrioni să devină neviabili.

Deseori auzim poveşti impresionante, despre cum o femeie după ce naşte un copil prin aplicarea metodei FIV, ulterior prinde sarcina pe cale naturală.

Nu de multe ori, dar într-adevăr se întâmplă. Am avut în practica mea un asemenea caz, când după FIV, o femeie cu o singură trompă uterină a prins sarcina singură, peste 2 ani. Cum se explică asemenea cazuri? Sincer vorbind — nu ştiu (râde).

Din câte cunoaştem, nu toate încercările de FIV sunt cu succes realizate. De ce depinde aceasta?

În primul rând, succesul este determinat de calificarea personalului medical şi condiţiile în care este efectuată procedura. În al doilea — mult depinde şi de cuplu, de corectitudinea şi stricteţea urmării programului de pregătire pentru FIV.

Înainte de toate, mă refer la respectarea modului sănătos de viaţă. Hrana trebuie să fie diversificată, bogată în vitamine şi proteine, cu un conţinut moderat de grăsimi, carbohidraţi. Este permis, ba chiar se recomandă să consumaţi preparate care conţin acid folic, iodură de potasiu în doze indicate până la începerea procedurii FIV. Sau să administraţi complexe de vitamine şi minerale, predestinate femeilor gravide. Fumatul, consumul excesiv de cafea şi alcool — toate acestea de asemenea reprezintă factori care, în procesul de pregătire pentru FIV, trebuie reduşi la minim sau chiar să fie eliminaţi. În rest, partenerilor le este recomandat să aibă un mod de viaţă obişnuit, fără "a se bloca" la gândul că urmează a fi realizată procedura respectivă, menţinându-şi sănătatea şi păstrând atitudinea pozitivă.

La fel, este important să ţinem minte că funcţia reproductivă a femeii în mare măsură depinde de vârsta ei. După 35 de ani, capacitatea femeii de a concepe un copil se reduce în mod considerabil, respectiv, în unele cazuri, şi procedura FIV ar putea fi inefectivă. Cel puţin trebuie să fie sesizat faptul că, cu cât femeia este mai în vârstă, cu atât mai multe încercări de FIV vor fi necesare pentru conceperea unui copil.

Ce ar trebui să cunoască cuplurile care intenţionează să apeleze la FIV despre pierderea de timp şi efort? Cum decurge totul?

În primul rând, cuplul nu trebuie doar să ia această decizie, dar şi să trateze această hotărâre la modul cel mai serios. Este semnificativă disciplina, cât priveşte îndeplinirea cu stricteţe a tuturor prescripţiilor medicului. Aici mă refer la vizitele la spital, la injectările aplicate la timpul strict indicat şi altele. Însăşi procedura este de ambulatoriu şi nu presupune spitalizarea nici măcar pentru o noapte.

Totul are loc în felul următor: femeia vine la noi în ziua a 2-3 a ciclului menstrual. În funcţie de rezultatele analizelor i se va indica un anumit preparat şi doza în care va trebui să-l administreze. A doua vizită va fi în ziua a 5-6 a ciclului menstrual. Ulterior, vor fi efectuate vizite la medic peste 1-2 zile, în total ar putea fi 4-5 vizite. Adică, este stimulată superovulaţia, sunt înregistraţi câţiva fuliculi — 5, 10 până la 15.

Este determinată ziua efectuării puncţiei. În această zi, bărbatul oferă sperma; femeii, sub anestezie, prin vagin i se punctează ovarul, astfel sunt recoltate ovulele. Această procedură durează 20-30 de minute. Aproximativ peste jumătate de oră, femeia îşi revine după anestezie şi, în principiu, poate pleca acasă.

Medicul îi va prescrie anumite preparate pentru susţinerea hormonală a celei de-a doua faze a ciclului şi undeva în ziua a 4-5 va fi efectuat injectarea embrionilor în cavitatea uterină. De regulă, procedura de injectare este supravegheată prin ultrasonografie, dar deacum fără anestezie generală, deoarece aceasta nu este necesară. Peste jumătate de oră, o oră, femeia poate iarăşi pleca acasă.

Peste două săptămâni se face testul de sarcină şi, dacă este pozitiv, peste o săptămână se mai efectuează un examen cu ultrasunet, pentru confirmarea sarcinii în uter.

Toate aceste proceduri durează circa 3-4 săptămâni.

În final, aş vrea să vă întreb, unde îşi fac studiile specialiştii în medicina reproductivă?

În Moldova — nicăieri. La noi, puteţi face studiile necesare pentru a deveni ginecolog, dar pentru a obţine specializarea respectivă va trebui să pleaţi în străinătate. Eu am trecut stagierea profesională în Austria, apoi în Sankt-Petersburg. Acum iarăşi intenţionez să merg în Austria. Profesia noastră necesită instruire permanentă, să fii la curent cu noile scheme şi preparate, în caz contrar imediat regresezi în domeniu.

Dacă aveţi anumite întrebări despre procedura FIV, le puteţi adresa în formă de comentarii la acest articol, iar noi ne vom strădui să vă răspundem.

Sursa: Интернет-портал Semia.md
Îmi place

Dacă ați observat o greșeală sau o inexactitate în text anunțați-ne.

Comentariul dvs.

Dacă tema abordată v-a trezit interes, puteți să, lăsați un comentariu

Comentarii 5

Sortare
  • Nou
  • Anterior
  • 13 mai. 2014 09:53 #1 Natalia Rotari

    Здравствуйте.Я из Сынжерей.Хочу пройти медицинское обследование у вас.К кому мне в первую очередь обратиться.В Кишенёве у меня никого нет и я там никого не знаю,кто мог бы мне помочь...Заранее благодарю Вас.

    Răspundeți
  • 13 mai. 2014 17:23 #2 Вероника Василаки

    Наталия, чтобы попасть к доктору Дигол, позвоните на рецепцию медцентра Террамед. Там вам подскажут, что нужно иметь при себе для первой консультации, и объяснят как к ним добраться. Удачи ! Контакты центра тут http://semia.md/ro/products/default.aspx?company=terramed

    Răspundeți
  • 16 iun. 2014 03:34 #3 Oxana Agrici-Radu

    Buna ziua!am 34 de ani,am facut 5 fertilizari in vitro in care analizele mele shi a sotului sunt bune dar rezultat-nul,,spuneti va rog,este vre-o posibilitate de a afla pricina,,,,Va multumesc anticipat.

    Răspundeți
  • 16 iun. 2014 13:38 #4 Вероника Василаки

    Doamna Digol nu raspunde la intrebarile aici. Daca doriti o consultatie, va puteti adresa la clinica Terramed. Tel. pentru inscriiere 022 20-23-73 Va dorim mult succes!

    Răspundeți
  • 16 iul. 2015 10:13 #5 Elena Natacenco

    in md e posibil sa fii donator de ovule? cit se plateste? va rog un raspuns la adresa de email natacenco@mail.ru

    Răspundeți

Parteneri noi

Cele mai interesante

Teme populare a rubricii «Planificare»

Articole populare a rubricii «Planificare»