Adolescenții și părinții: cum stabilim o relație de prietenie? Partea 10

Lumea interioară a unui adolescent reprezintă o chestiune foarte delicată, și la fel în baza exemplului plecării de acasă această lume poate fi foarte clar ilustrată. Astăzi, din păcate, plecarea adolescenților de acasă este un fenomen destul de frecvent. Trebuie să menționez că de acasă fug nu doar copiii din familiile vulnerabile, dar și din cele depline, cu venituri mari. Principala întrebare care îi îngrijorează pe părinți într-o astfel de situație: de ce copilul nostru a procedat în acest fel?

De cele mai multe ori, la baza acestor plecări stau neînțelegerile din casă, un conflict evident sau ascuns cu cei apropiați, lipsa posibilității de a vorbi deschis cu părinții, fără critici și sfaturi moralizatoare din partea adulților. Părinții trebuie să știe că adolescenții nu se mai consideră copii, de aceea în mod disperat încearcă să câștige dreptul la spațiu personal și la libertate. Și orice încălcare gravă și nejustificată din partea adulților și părinților la acest drept al lor, mereu va fi întâmpinată cu rezistență și agresiune.

Dacă în familia dvs. este totul bine, iar copilul are doar note excelente, nu înseamnă că el nu are probleme. Problemele ar putea fi ascunse acolo unde niciodată nu v-ar trece prin cap să le căutați. Și copilul nu întotdeauna vă va povesti ce are pe suflet. Dacă vreți să vă înțelegeți copilul și să îmbunătățiți relațiile cu el, învățați să priviți situația cu ochii lui. Sfatul ar putea suna banal, dar în realitate — este anume așa. Atunci când încercăm să fim în locul copilului, înțelegem adevărata cauză a acțiunii sale, iar acest lucru este un pas foarte important spre stabilirea unei relații de înțelegere reciprocă. Fiți prietenul copilului dvs.!

Copilul dvs. este o personalitate, un om care a crescut. Nu-l protejați prin interdicții: cu cât acestea sunt mai multe, cu atât mai puternică va fi dorința de a se elibera de sub "tutela" dumneavoastră. Copilul are nevoie de grijă, și nu de control total. Bineînțeles, nu propun să-i permiteți tot, sunt necesare anumite limite. Dar, fiți de acord, este posibil să-i spui "nu ai dreptate" sau să-i interzici anumite lucruri fără a-l înjosi, fără a-i provoca agresiunea.

Oferiți-i copilul dreptul de a greși. Permiteți-i să fie așa, cum este, și nu cum ați vrea dumneavoastră să-l vedeți. Nu-l amenințați, nici măcar în glumă că-l veți alunga de acasă, că-l veți pedepsi aspru, dacă va face ceva! Dacă copilul știe că îl așteaptă o pedeapsă pentru că "a fumat-a servit alcool-a chiulit de la lecții", niciodată nu vă va spune adevărul. Lăsați-vă fiica sau feciorul să intre în lumea adulților, aveți încredere în el/ea și țineți minte de transparență. Atât timp cât grija dumneavoastră este încă prea puternică, stabiliți împreună cu copilul anumite limite cât privește intervalul de timp în care acesta lipsește de acasă. De exemplu, faceți o înțelegere, ca peste fiecare 1,5-2 ore vă va suna. Cu timpul, asemenea apeluri vor fi necesare tot mai rar, iar la copil se va forma o regulă de a vă comunica despre locul în care se află nu din motiv că este sub control total, ci pentru că este conștient că părinții se îngrijorează. Tot din acest motiv, obligatoriu cereți de la copil contactele prietenilor săi. Și încă un moment. Trebuie să aveți o relație de prietenie cu fiica/feciorul dvs., dar această prietenie nu trebuie să-i fie impusă. Implicați copilul treptat și cu atenție într-o relație bazată pe încredere.

Este important ca copilul dvs. să nu crească infantil, de aceea trebuie să educați la el responsabilitatea și independența.

Un asolescent infantil este asemeni unui bebeluș: are nevoie de atenție, dragoste, grijă, iar toate celelalte nu-l interesează. El se consideră centrul universului, în jurul căruia toți trebuie să se rotească pentru a-i satisface orice dorință.

Semnele timpurii ale infantilismului sunt identificate cu dificultate, cât de cât clar acestea pot fi observate la elevii claselor primare sau la vârsta adolescenței. Principalele caracteristici, manifestate de un adolescent infantil — nu este doar egoismul și narcisismul, alături de caracterul supărăcios. Dar și tendința spre lenevire, dorința de a pleca de la problemă, fără a încerca s-o rezolve, refuzul de a-și asuma anumite responsabilități și de a lua decizii, memorie slabă. În plus — un atașament puternic față de părinți.

Da, v-ați străduit, dar nu i-ați permis să ia singur decizii. Nu există soluții — nu este responsabilitate și libertate, lipsește înțelegerea corectă a lucrurilor. Și încă două momente: supraprotecția copiilor mult-așteptați sau a mezinilor din familiile cu mulți copii, și a copiilor bolnavi, a copiilor "dificili". Însă, părinții nu trebuie să se considere vinovați în toate, pentru că aceasta este o pierdere zadarnică de timp și efort. Cel mai important — să acceptați situația care este și să încercați s-o corectați.

În primul rând să manifestați … neputiință, pentru ca copilul să simtă că de el mai depinde cineva, și să acționeze. În acest fel, câte puțin, el va începe de sine stătător să ia decizii. De exemplu, nu foarte urgente și nelimitate în timp, — plimbarea câinelui sau spălatul veselei după ce a luat masa. Concomitent și părinții învață să reducă controlul. Aceasta reprezintă obținerea echilibrului între "trebuie" și "procedează așa cum consideri necesar". Evident, inițial trebuie să urmărești și să oferi anumite sfaturi utile copilului căruia i-a fost aribuită vreo responsabilitate, — sfaturi și nu ordine! Când fiul sau fiica dvs. vor învăța să fie responsabili cel puțin de ordinea în camera lor, puteți face următorul pas, mai important. Doar în acest fel copilul va fi capabil să pășească în lumea adultă de sine stătător, va fi capabil să construiască propria familie, fără a uita de părinți.

În primul rând, să-l atacați cu întrebări de genul unde a fost și ce a făcut. Apoi — să strigați, să acuzați și să aplicați forța fizică. Nu este permis nici să-l pedepsiți în niciun fel — să-l încuiați în odaie, să-l izolați de la "companii rele". De asemenea, nu se permite să ignorați copilul și să nu vorbiți cu el în mod demonstrativ. Atunci când copilul va fi pregătit să discute cu dumneavoastră sincer, ascultați-l calm, nu-l întrerupeți, nu comentați și nu-l acuzați (chiar dacă veți dori aceasta foarte mult). Oferiți-i posibilitatea să vorbească. Încercați să ascultați în tăcere toate plângerile și reproșurile lui. Doar este necesar să înțelegeți, să auziți motivul acțiunii sale.

Sarcina dvs. la această etapă — de a stabili un bun contact emoțional cu copilul, aceasta este cel mai important. Adolescentul trebuie să fie sigur că l-ați auzit, l-ați înțeles și sunteți dispus să mergeți la un copromis.

Este o situație deloc ușoară. Dacă furtul este pentru prima dată, dacă aceasta încă nu s-a transformat într-o obișnuiță, nu vă grăbiți să speriați copilul cu poliția și să-l numiți hoț, aceasta doar va înrăutăți situația. Ați putea să-i spuneți că vă este rușine de fapta pe care a săvârșit-o, dar trebuie să fie o declarație sinceră. Dar până a începe această discuție dificilă, ar fi bine să înțelegeți cauza acestei fapte. Posibil, copilul dumneavoastră în acest fel vrea să atragă atenția părinților. Iar dvs. sunteți mereu ocupați, nu aveți timp pentru el. Sau în casa dumneavoastră sunt frecvente certurile. Se pare că chiar furtul îl aranjează mai mult pe copil, decât lipsa atenției față de el. Ar putea fi o mulțime de cauze din care din casă dispar lucruri prețioase.

Controlul excesiv, o listă lungă de interdicții. Într-o asemenea familie, adolescentul tinde să demonstreze că el are măcar puțină însemnătate. O altă extremă — răsfățare excesivă. Acestea sunt roadele unei maniere "libere" de educație, când copilul n-a știut și nici nu știe ce semnifică cuvântul "nu", nu știe care este valoarea banului. Copilul crește, părinții se străduie măcar cumva să-l educe, "să strângă cureaua", dar copilul este indiferent față de orice metodă de educație. În acest caz, trebuie să-i arătați ce semnifică munca, care este valoarea reală a banilor. Dar nu prin "terapie prin muncă grea", ci treptat, mai întâi sub forma unui ajutor, apoi prin auto-asigurare. Îi puteți spune în felul următor: "Noi vedem că ai nevoie de bani de buzunar, ai tot dreptul, și poți singur să-i câștigi, hai să analizăm împreună cum a-i putea s-o faci".

Pe de altă parte, să nu uităm despre extorcări, șantaj din partea colegilor. Posibil adolescentul nu a luat banii pentru el? Poate este speriat și nu vă povestește despre starea de lucruri, de aceea fiți atenți la starea emoțională a adolescentului. Reticența de a vorbi, izolarea, închiderea în sine, ar trebui să vă pună în gardă. Spuneți copilului că îl iubiți, că toate secretele neplăcute vor rămâne între voi, și încercați să-l determinați să vorbească.

În primul rând, nu pot să nu subliniez importanța severității și a constrângerilor în educație, în general. Adolescentul trebuie să se învețe să facă față problemelor, neplăcerilor care pot apărea în viață, iar prima lecție în acest sens ar fi limitarea anumitor dorințe. Evident, din motive obiective.

Cât privește libertatea, aceasta este pentru adolescent direct proporțională cu măsura în care acesta este responsabil. Am vorbit despre faptul că copilul trebuie să înțeleagă că libertatea și permisivitatea, sunt concepte diferite.

Pe de altă parte, copilul crește, nu mai puteți tăinui de la el ceea ce se întâmplă în familie, el multe înțelege, cunoaște deja câte ceva despre viață. Dar are înclinația spre a dramatiza lucrurile, iar părinții trebuie să nu uite despre aceasta. Încercați să vă învățați copilul să facă din lămâie limonadă, — arătați-i că într-un eșec nu este nimic tragic, că toți întâmpină dificultăți. Important este modul în care acestea sunt depășite. Putem spune că toate acestea sunt lucruri extrem de simple, dar dacă aș spune că în comunicarea cu adolescenții părinții trebuie să-și scoată măștile și să fie la maxim sinceri, inclusiv și față de sine însăși, acestea recomandări nu vor mai părea atât de simple.

Nu uitați că orice comportament a copilului, reprezintă o formă a lui de comunicare, pe care el a învățat-o de la noi. Să încercăm să fim pentru copiii noștri un exemplu bun de urmat!

Da, câteva. Prima — telefonul departamentului municipal de apărare a drepturilor copilului, (022 24-27-02).  Apoi, recent la Chișinău a fost lansată "linia fierbinte" privind asigurarea sprijinului moral și psihologic adolescenților și copiilor (116-111). Linia este activă între orele 8:00-21:00, la apeluri răspunde un consultant care anonim oferă ajutorul necesar. În afară de aceasta, în capitală activează Centrul psihologic de stat "Armonie", telefon: 022 22-24-37, 022 27-06-67.