Centrul Internațional de Limbi Moderne ILTC. Cea mai bună modalitate de a sărbători ziua de naștere este să-i ajuți pe alții!0

Centrul Internațional ILTC, unul din lideri în predarea limbilor străine în Moldova, a sărbătorit recent cea de-a 23-a aniversare. Pentru unii, acesta ar fi un motiv de a organiza o petrecere în ținute elegante și un divers program distractiv, dar cei de la ILTC nu aleg calea cea mai ușoară.

Al doilea an consecutiv, aniversarea centrului reprezintă o oportunitate excelentă de a organiza jocul intelectual de caritate "Quiz Night", în urma căruia toți banii colectați au fost transmiși fundației filantropice din Chișinău "Hospice Angelus".

Reporterul nostru a mers în vizită la omagiați, pentru a afla cum reușesc aceștia să se mențină la înălțime mai bine de două decenii , care este secretul succesului lor și de unde vine ideea de a înlocui un eveniment fastuos cu o acțiune de caritate.

Familie mare — realizări mărețe

De regulă, strada Petru Rareș, situată chiar în centrul Chișinăului, este liniștită. Dar în acea zi, aici și aerul era îmbibat de atmosfera de sărbătoare. Curtea instituției, decorată cu mult bun gust, zâmbetele, îmbrățișările și pozele realizate pentru amintiri, baloanele multicolore și afișele vesele le dădeau clar de înțeles trecătorilor – e o zi specială! Fețele fericite și lipsa completă a agitației supărătoare sugerau că la ILTC disciplina este la ea acasă chiar și de sărbători. Iată acesta este secretul unei reușite!

Cadrele didactice și administrația centrului sunt obișnuite să acționeze corect și bine organizat. Interviurile scurte (cele lungi, să fim de acord, nu ar fi atât de potrivite) doar confirmă: echipa a fost capabilă să formeze, iar apoi să mențină acea îmbinare armonioasă a profesionalismului și atmosferei firești, de familie.

Rezultatele vorbesc de la sine. Pe parcursul a 23 de ani, aici au studiat peste 60 000 de studenți. Numărul studenților a crescut de 10 ori comparativ cu primul an de activitate a centrului. Începând doar cu predarea limbii engleze, centrul oferă astăzi posibilitatea de a învăța 7 limbi străine! S-a extins și gama de programe pentru diferite vârste - cu același succes, aici învață atât copilașii de 5 ani, cât și adolescenții și adulții.

Profesionalismul cadrelor didactice este confirmat prin certificate internaționale, ceea ce este puțin probabil să se poată lăuda cu asemenea succese alte instituții. Cei de la ILTC nu uită de asemenea că doar un vorbitor nativ poate oferi studenților înțelegerea bună a culturii unei societăți, poate transmite toate subtilitățile lexicale ale limbii și este capabil să le cizeleze pronunția. În cei 23 ani de activitate, la ILTC au predat peste 85 de profesori străini! Activitățile de învățare se desfășoară în două edificii bine amenajate, dotate cu tot ce este necesar pentru confortul profesorilor și al studenților. În același timp, la cei 23 de ani ai săi, ILTC nici nu se gândește să se oprească la cele obținute.

Directoarea centrului, Victoria Galii:

"Atu-ul nostru principal este predarea materiei la un nivel înalt și orientarea către nevoile studenților. Așteptările sunt în creștere. Oamenii călătoresc, capătă mai multă experiență, au cu ce compara. Studenții doresc să învețe limba cât mai rapid, să beneficieze de o abordare profesionistă și de cele mai moderne metode de predare. În felul acesta, noi menținem ritmul nostru profesional. Din acest motiv, sărbătoarea de astăzi are moto-ul: "Keep going! Keep growing!".

În acest an, la fel ca și anul trecut, am decis nu pur și simplu să organizăm aniversarea centrului nostru, ci să împărtășim bucuria cu cei care au nevoie de sprijin. Anume din acest motiv, organizăm pentru a doua oară acest joc intelectual, desfășurat în formatul "Ce? Unde? Când?". Participarea este contra-plată, iar banii colectați sunt transmiși fundației filantropice "Hospice Angelus". În felul acesta, organizăm nu doar o sărbătoare pentru studenții noștri, dar facem cu toții împreună o faptă bună. Noi înțelegem că ajutorul nostru comun ar putea fi unul decisiv în salvarea vieții unui om. Anul trecut, jocul nostru a adunat cea mai mare sumă de bani din toată istoria organizării unor jocuri similare și a ajutat zeci de oameni aflați într-o stare grea."

Svetlana Antipova, manager clienți:

"De 6 ani fac parte din familia ILTC. Aici se simte foarte bine spiritul de echipă. Studenții noștri sunt minunați. Ei își doresc, tind spre o creștere permanentă și noi avansăm împreună cu ei. Noi lucrăm împreună și ne ajutăm reciproc pentru a deveni mai buni. Scopul nostru este de a aduce o notă pozitivă în rutina zilnică a unui student, încât fiecare oră și zi de studii să se desfășoare într-o atmosferă agreabilă și prietenoasă. Sărbătoarea organizată în formatul unui joc cu scop caritabil reprezintă încă un pas spre atingerea acestui obiectiv."

Cristina Bucur, profesoară de limbă engleză:

"Ajutând persoanele în dificultate, nu doar ameliorăm situația lor, dar ne ajutăm și pe noi înșine, învățăm să fim mai buni, mai aproape unul de altul. Împreună facem un lucru util și aceasta ne apropie.

Îmi place foarte mult să lucrez aici. Îmi place că metodele de predare a limbilor străine se bazează pe îmbinarea bine gândită și echilibrată a teoriei, activităților în formă de joc și multă comunicare."

Maria Blaga, profesoară de limbă germană:

"Studenții preferă cursurile oferite de ILTC, deoarece acestea se bazează pe comunicare, lucru în echipă, jocuri interactive, care le vor fi utile în viața de zi cu zi. Profesorii construiesc o relație binevoitoare cu studenții. Îi ajutăm nu doar în cadrul lecțiilor, dar și în afara acestora. În special, este plăcut atunci, când studenții continuă să țină legătura cu profesorul și după absolvire.

Pentru mine, ca profesor, există aici mari oportunități de creștere profesională. Particip la training-urile pe care centrul le organizează atât în incinta sa, cât și în instituțiile de învățământ din străinătate."

Natalia Popușoi, profesoară de limbă spaniolă:

"La ILTC nu există divizarea pe "șef" pentru profesor și "subordonat" pentru elev. La noi relațiile se construiesc pe încredere, parteneriat și colaborare. Toți sunt egali și au o cauză comună. Materialul se predă ușor și clar. De exemplu, învățăm prepozițiile. Trebuie să descriem studenților calea, de exemplu, spre recepția centrului nostru. Aceștia ies pe hol, cercetează, analizează cu privirea ce și unde se află, apoi revin și povestesc, utilizând materialul predat în cadrul lecției respective.

Mă bucur că am nimerit într-o echipă de profesioniști, care lucrează cu entuziasm, cu pasiune. Admir contingentul de studenți - persoane motivate, interesate de cunoștințe, care mă motivează la o creștere profesională și personală. "

Irina Chetrar, studentă, mamă a doi gemeni de 8 ani:

"Proiectul social organizat în scopul susținerii fundației "Hospice" confirmă încă o dată nivelul înalt la care se poziționează centrul. Toate companiile care se respectă ar trebui să organizeze asemenea acțiuni. De un an studiez aici limba engleză, la fel și copiii mei. Lecțiile se desfășoară în formă de conversație, comunicare, vizionăm și audiem multe materiale. Până a veni aici, am studiat engleza în mod individual, dar este plictisitor. Aici însă domină mereu o atmosferă pozitivă, interesantă și observ rezultate reale. Și copiii învață cu drag, își fac singuri temele, fără a fi impuși, pentru că cei de la ILTC știu cum să motiveze atât copiii, cât și adulții."

Elena Gladun, 16 ani, studentă:

"Studiez la ILTC deja de un an. Profesorul a găsit modalitatea în care să-mi explice materialul astfel, încât acesta să nu-mi pară dificil. Sunt mereu interesată să vin la ore.

Susțin ideea desfășurării acțiunii caritabile "Quiz Night". Este un proiect fain: biletele nu sunt scumpe, fiecare student este în stare să le procure, dar sumele colectate în urma desfășurării evenimentului sunt semnificative. În plus, este un eveniment interesant, care ajută studenții să se cunoască mai bine unii pe alții, să se împrietenească cu persoane din alte grupe, să învețe cuvinte simple din alte limbi străine. "

Zoia Copiimulți, studentă, 14 ani:

"Toată familia mea învață aici, ne place foarte mult centrul ILTC. Avem o experiență neplăcută de studiere a limbilor străine în alte instituții de învățământ. Acolo profesorilor le era indiferent, dacă îți faci sau nu temele. Însă aceasta este atât de important! Efectuându-ți temele de acasă, repeți tot materialul studiat. Aici totul este altfel. Profesorii de la ILTC sunt interesați de reușita noastră, de buna înțelegere a materialului și de eficiența metodei de predare. Profesorii vorbesc doar în acea limbă, pe care o studiem în cadrul lecției. Toți sunt amabili, spațiul este confortabil, clasele sunt echipate formidabil."

Voi participa neapărat la "Quiz Night". Întotdeauna este atractiv să concurezi cu cineva și să-ți verifici forțele. Este o idee minunată, deoarece în prezent copiii sunt puțin socializați. Au telefoane, internet, dar comunică puțin. Iar asemenea jocuri ne oferă posibilitatea de a comunica. Faptul că este un joc caritabil este și mai bine! Sunt oameni cărora le este greu, iar noi suntem capabili să le ameliorăm situația."

Evident, la aniversări se spun cuvinte frumoase, se fac urări de bine. Însă la ILTC complimentele nu au legătură cu sărbătoarea, acestea pot fi auzite pe tot parcursul anului. Și știți de ce? Deoarece zilele de lucru în cadrul centrului se caracterizează prin cerințe înalte față de cadrele didactice, zeci de ore de pregătire a tinerilor specialiști, activitatea bine organizată a administrației instituției. Totul se întâmplă doar în acest mod, fără nicio magie.

Directoarea centrului, Victoria Galii:

"Doresc întregului nostru colectiv, dar și studenților să nu-și încetinească mersul lor pe calea spre realizarea viselor și planurilor, să-și extindă limitele capacităților, să construiască planuri grozave. Să se întreacă pe sine înșiși, astfel realizându-și talentul și potențialul! Mergeți în pas cu timpul! Mereu înainte! La mulți ani, dragul meu centru ILTC!"

Îmi place

Dacă ați observat o greșeală sau o inexactitate în text anunțați-ne.

Informație de contact

International Language Training Center — Centru Internațional de limbi străine str. Petru Rareș, 43 Tel.: 022 29-29-88, 0 798 8-29-88 www.iltc.md

Comentariul dvs.

Dacă tema abordată v-a trezit interes, puteți să, lăsați un comentariu

imobil

Noutățile partenerilor

Noutăți

Parteneri noi

Cele mai interesante

Teme populare a rubricii «Mai mari de 7 ani»

Articole populare a rubricii «Mai mari de 7 ani»