Educentru: oameni mici cu deprinderi mari0

”Augustul lui 2022, generos, mi-a oferit ocazia să cunosc un loc deosebit și niște oameni speciali. Se numește Educentru – o adorabilă mini-grădiniță. Am găsit-o deosebită pentru că, de fapt, e un loc de întâlnire a oamenilor mici cu cei mari. Am avut posibilitatea să lucrez aici pentru 2 săptămâni. Aș vrea să împărtășesc câteva impresii despre ce am observat, simțit și trăit aici în acest răstimp”.

Copiii, adică oamenii cei mici

Am fost educatorul unui grup din 8-10 copii de 6 ani, care urmează a fi grupa pregătitoare. E foarte greu să-i tratezi ca pe niște copii fiindcă, da, sunt curioși și neastâmpărați ca niște copii, dar serioși și politicoși ca niște adulți păstrându-și în același timp inocența de îngeri.

Știu deja să-și scrie numele și prenumele, citesc pe silabe, numără până la o sută, știu totul despre anotimpuri, păsări, animale și insecte și mai cunosc încă o mulțime de alte lucruri uimitoare. Cât am fost cu ei m-au învățat să fac lego-uri, câte feluri de Ninjago sunt, cum și când ies melcii la plimbare și de câte culori pot fi, etc. Cred că eu am învățat mai mult de la ei, decât ei de la mine! Cu totul altceva însă m-a surprins la ei.

1. Știu să-și ceară scuze atunci când au greșit față de coleg sau față de educatoare și o fac cu toată sinceritatea.

De cele mai multe ori înțeleg imediat că au greșit și insistă să spună că le pare rău atunci când au jignit sau lovit pe cineva. Mai mult ca atât, majoritatea copiilor din grup sunt foarte sensibili la suferința cuiva și neapărat îl vor alina în diverse feluri. Au un simț al dreptății și după un conflict numaidecât se discută cum anume putea fi evitat conflictul. M-a surprins extrem să văd cum Teo care plângea, fiind ușor lovit de Ivan, a recunoscut totuși că ambii erau de vină fiindcă nu puteau împărți o jucărie.

2. Știu să respecte rândul la toaletă, la ieșirea din grădiniță, la intrare și oriunde este necesar.

Chiar dacă le este foarte greu să facă un rând, să-l respecte și mai ales să aștepte până se aliniază cu toții, o fac cu toată implicarea și atenția de mai multe ori pe zi. Astfel li se cultivă simțul observației, al corectitudinii și al ordinii în cel mai practic mod. (Să nu credeți că este atât de ușor să institui și să respecți regula, mereu apar situații excepționale pentru care se fac alte reguli: de exemplu, odată ieșit din rând, revii doar la coadă, iar în caz că vrei să-ți reiei locul trebuie să-l previi pe cel din fața ta să ți-l păstreze!)

3. Găsesc răbdare să stea în fața farfuriilor cu mâncare și să-și aștepte colegii ca să înceapă cu toții să mănânce.

Greu de înțeles, mai ales când ești flămând. În fața ta stă farfuria cu mâncare bună-bună, aburindă, care miroase atât de bine și totuși noi cu toții o așteptăm pe Daria ca să-și spele mânuțele și să se așeze la masă. Omuleții ăștea au răbdare și respect pentru fiecare, și n-am auzit ca cineva să-l grăbească sau să-i zică cuvinte urâte cuiva care e mai lent sau întârzie. Mi s-a părut o deprindere frumoasă pe care mulți dintre adulți nu o au.

4. Știu să mulțumească ori de câte ori se ridică de la masă și ori de câte ori este cazul.

De prisos să mai zic altceva. Politețea e ceva care se învață toată viața. La 6 ani e greu să apreciezi când și unde să zici „mulțumesc”. Învățați să spună, oarecum automat în mod repetat, „mulțumescul” pentru mâncarea pregătită, copiii deprind să observe și alte lucruri sau servicii dedicate lor. Astfel, într-un mod firesc și plăcut se creează obiceiul de a mulțumi și a fi recunoscător.

5. Știu să aprecieze munca colegilor și nimeni nu va râde de aplicația, desenul sau figurina de plastilină a celuilalt. Dimpotrivă – fiecare va găsi un cuvânt de apreciere și de laudă pentru lucrul făcut.

La lecția de modelare din plastilină, platoul cu fructe al Lucianei era de multe ori mai mic decât cel al lui David, însă copiii le-au găsit pe ambele minunate în descrierile lor și le-au apreciat foarte înalt.

6. Sunt extrem de independenți, și le place să fie lăsați să se joace în propriile lor jocuri pe care le inventează, formând grupuri după necesitate

Și asta fără implicarea educatorului. Ba dimpotrivă, se simt mai liberi când nu li se indică neapărat cum și cu ce să se joace. Știu să formeze grupuri după interese, se pot juca concomitent, în câteva grupuri, de-a familia, de-a spitalul, de-a cursele cu McQween, de-a mersul la piscină, la picnic sau la mare. Știu să se respecte atât în cadrul unui grup, cât și grupurile între ele, oferindu-și spațiu și obiecte pentru joc.

În rest sunt copii obișnuiți care se joacă, se bucură, plâng, se ceartă, se încaieră, se supără și se zbenguie, sar și aleargă. Și asta e minunat. Zilele acestea s-au despărțit de câțiva colegi care au plecat la școală și am asistat la îmbrățișări și la expresii de genul: „Ești prietena mea preferată!” „Ce mult o să ne lipsești.”, „O să ne fie tare dor de tine”, „O să vin și eu la școala ta” spuse cu toată seninătatea copilăriei. La fel de deschiși sunt și pentru a-și primi noi colegi în grupul lor pe care îi așteaptă cu nerăbdare.

Cred că cei care vor veni sunt niște norocoși pentru că aici, la Educentru, își vor face noi prieteni, atât printre cei de o vârstă cu ei, cât și printre oamenii cei mari, despre care intenționez să scriu altădată.