International Language Training Center — lumea comunicării și a cunoștințelor, lumea prietenilor și a bunei dispoziții!

Cursuri de limbi străine:

Erudio: Cea mai bună metodă de a-i face pe copii să fie buni este prin a-i face să fie fericiți3

Erudio: Cea  mai bună metodă de a-i face pe copii să fie buni este prin a-i face să fie fericiți

Erudio este o grădiniță și școală de clasele primare, situată într-un edificiu spațios și comod, special proiectat pentru aceasta. Fondatorii acestei grădinițe de copii au cea mai mare experiență în Republica Moldova, cât priveşte educația privată preșcolară. Anume ei, în 1996 au stat la baza creării Asociației Obștești «Lăstăraș». Această organizație a implementat în educația preșcolară, programe noi, care oferă posibilități mai mari de învățare, cu predarea limbilor străine, a lecțiilor de dans, a înotului, a artei teatrale, a retoricii și regulilor de etichetă, care nu fac parte din programul de stat, dar care au o influență pozitivă asupra dezvoltării copilului.

Activând în cadrul unei structuri preșcolare de stat, asociația s-a ciocnit de anumite bariere în ceea ce privește posibilitățile de dezvoltare. Iată de ce, a apărut ideea de a construi un edificiu separat, propriu, care să prevadă toate cele necesare pentru confortul maxim al copiilor. Așa a luat naștere centrul educațional Erudio.

Amplasarea și dotarea

Grădinița de copii și școala primară Erudio este situată aproape de centrul orașului, vis a vis de Circul Chișinăului. Pe de o parte, este foarte accesibil, pe de alta — destul de ferit de traseele aglomerate. Pe teritoriul grădiniței este un teren de joacă bine dotat, cu suprafața de 375 metri pătrați, acoperit cu materiale din cauciuc, care reduce la minim posibilitățile de lovire, în caz de cădere a copiilor. Vara, în curte este instalată o piscină mare în care copiii pot înota după bunul plac.

În interior, anul împrejur, e deschisă PISCINA CU APĂ SĂRATĂ – MÂNDRIA FONDATORILOR GRĂDINIȚEI. Mineralele și microelementele care intră în componența apei sărate contribuie la creșterea eficienței lucrului multor organe, la întărirea imunității și la conferirea vigurozității. Copiii sunt învățați să înoate de la o vârstă fragedă, de un antrenor cu experiență. Chiar și acei copii care, inițial, aveau o atitudine foarte precaută față de apă, datorită străduinței antrenorului și antrenamentelor individuale, se obișnuiesc destul de repede și chiar încep să iubească înotul.

Grupele și sălile de clasă au fost special proiectate pentru o instituție pentru copii, de aceea, acestea sunt mari, luminoase, dotate cu mobilă confecţionată anume pentru copii. Între grupe este instalat un labirint de joacă. Copiii se distrează, își satisfac necesitatea de joacă și de mișcare, în plus, prin labirint pot ”vizita” copiii din grupa vecină. Aceasta este deosebit de comod atunci când în diferite grupe sunt copii din aceeași familie. Copilul este mai liniștit dacă știe că își poate vizita fratele sau sora, atunci când i se face dor.

În afară de aceasta, la Erudio există și o sală de gimnastică, sală pentru ceremonii, bibliotecă cu sală de citit, cantină și bucătărie internă.

Principii de instruire

Baza instruirii copiilor la Erudio este programul de stat, curricula și combinarea cu succes a acesteia cu metodele moderne. Principiul fundamental al profesorilor constă în dezvoltarea posibilităților copilului de a cunoaște, de a căuta, de a învăța. Copilul nu este obiectul instruirii, ci este membru cu drepturi depline al acestui proces.

Lecțiile se desfăşoară într-o formă distractivă, de joc, cu un mare accent pe caracteristicile individuale ale fiecărui copil. Dacă profesorul observă că un anumit copil are dificultăți în comunicare, atunci el va fi ajutat să le depășească, acordând o mai mare atenție anume acestui aspect. Dacă copilul este comunicabil, dar nu are abilitățile caracteristice vârstei sale, atunci se va lucra în această direcție. Copiii sunt mereu înconjurați de atenție și grijă.

În afară de lecțiile de bază, copiii mai au și ore de: înot în piscină, limbă engleză, artă actoricească, informatică, dansuri, acrobatică, șah și bunele maniere. Orele sunt distribuite egal pe parcursul zilei și a săptămânii, astfel încât copiii să nu obosească și să asimileze la maxim noile abilități și cunoștințe.

Modalități de înscriere

La grădiniță sunt acceptați copiii de la 3 ani. Instruirea copiilor se face în limba română, însă copiii din familiile vorbitoare de limbă rusă sunt la fel bineveniți. De obicei, pentru copii nu este deloc dificil să învețe limba, ei se adaptează foarte rapid. Pentru înscriere, este nevoie de cartela medicală, exact ca în orice altă grădiniță.

Alimentarea

La grădinița — școala primară Erudio, alimentarea este calitativă, meniul constituind o dietă echilibrată, care corespunde vârstei copiilor. Se gătește la bucătăria din interiorul instituției, care are autorizație sanitară. Produsele cumpărate sunt mereu proaspete, de o calitate înaltă. La bucătărie este mereu lăsată o probă din mâncarea pregătită, pentru situațiile în care va fi nevoie să fie verificată.

Chiar și la zilele de naștere sau alte sărbători, nu se permite să fie aduse torte sau alte produse ușor alterabile, ne dietetice. Posibilitatea de a-și alinta copilul cu ceva dulce, fiecare părinte o are acasă, iar în privința grădiniței, trebuie să fim siguri că copilul nu va mânca acolo nimic care poate trezi dubii.

Personalul

Baza succesului oricărei instituții de învățământ este personalul acesteia.

Datorită experienței pedagogice și de viață, conducătorii grădiniței de copii Erudio știu cum să selecteze , pentru lucrul cu copiii, nu doar persoane profesioniste, ci și decente, cinstite și responsabile, care iubesc și știu cum să lucreze cu copiii.

Grupele și clasele nu sunt numeroase (până la 16), de aceea, educatorii reușesc să acorde atenția necesară fiecărui copil, să-i observe punctele sale slabe și pe cele forte.

Câteva cuvinte din partea redacției...

În concluzie, îmi permit să mă împart cu impresiile personale despre grădinița – școală primară Erudio. Grădinița mi-a plăcut. În cuvintele managerului se simțea profesionismul, cunoșterea domeniului și dorința de a lucra pentru atingerea rezultatului. Dar și mai mult decât cuvintele administrației, m-au convins detaliile pe care le-am putut observa personal — aparat cu bahile la intrare (fără ei nu puteți intra în interior), spațiile dintre scări acoperite cu plasă foarte măruntă (copiii nu au nicio șansă să cadă), colțișorul viu cu papagali și canari... În toate se simțea o grijă loială pentru copii, dar și profesionalism.

Sursa: Интернет-портал Semia.md
Îmi place

Dacă ați observat o greșeală sau o inexactitate în text anunțați-ne.

Produse și servicii la tema

Vezi harta
  • Erudio Grădiniţa privată

    or. Chișinău, str. Andrei Doga, 8/3
    067 111-777

Comentariul dvs.

Dacă tema abordată v-a trezit interes, puteți să, lăsați un comentariu

imobil

Noutățile partenerilor

Noutăți

Parteneri noi

Cele mai interesante

Teme populare a rubricii «Dezvoltare»

Articole populare a rubricii «Dezvoltare»