Prima vizită la grădiniţă — una dintre cele mai emotive momente din viaţa copilului şi a părinţilor acestuia. Cu cât mai devreme veţi începe pregătirea pentru grădiniţă, cu atât totul va decurge mai uşor.
Vârsta
La ce vârstă este indicat să vă daţi copilul la grădiniţă? În această privinţă părerile sunt variate. Psihologii consideră că nu trebuie să daţi copilul la grădiniţă înainte de a împlini 3-4 ani. Pentru că până la această vârstă micuţului îi este mai importantă relaţia strânsă cu familia, decât comunicarea cu semenii.
Dar educatorii şi pedagogii cu experienţă afirmă contrariul — copilul se adaptează mai uşor la 1 an şi 8 luni – 2 ani. La această vârstă este uşor să vă înţelegeţi cu picii, pe când un copil de 3 ani foarte bine percepe că acasă cu mama este mai bine, este mai dulce şi face tot posibilul pentru a-şi păstra statutul de "împărat al familiei". Ei deacum sunt capabili în mod conştient să manipuleze cu emoţiile părinţilor, plus la toate survin şi bariere de comunicare, caracteristice vârstei de 3 ani.
Cum procedăm? Nu vă lăsaţi dirijat de sfaturile celor din jur, ci ţineţi cont de propriul copil. Copiii sunt diferiţi. Unii sunt foarte ataşaţi de mama şi trec cu greu peste o despărţire cât de scurtă cu ea. Alţi însă, sunt gata să plece cu orice necunoscut, fără a se uita măcar în direcţia mamei. Sunt copii capricioşi, fricoşi, dar sunt şi copii care timp de câteva minute se pot împrieteni cu toţi picii de pe terenul de joacă. Deci, dacă la 2 ani copilul liber, liniştit rămâne fără mama pentru câteva ore, dacă este comunicabil, descurcăreţ — cred că îl putea da la grădiniţă la această vârstă.
Afară de copil, orientaţi-vă şi după propria persoană. Mamele, la fel, pot fi diferite. Unele se dedică totalmente maternităţii şi nici nu vor să audă despre ideea de a-şi lăsa "comoara" cu persoane străine. Alte mame, stând pe parcursul a doi ani acasă cu copilul obosesc, se simt extrem de epuizate şi incapabile să ofere micuţului acea comunicare de care are el nevoie. Ele destul de echitabil consideră că copilul se va simţi mai bine într-un colectiv de pici veseli, decât acasă cu o mamă irascibilă şi epuizată.
Avertisment
Mulţi cunosc despre valabilitatea unui truc vechi, dar bun — avertismentul. Dacă aţi avertiza din timp copilul — "Ne mai jucăm 5 minute, după care mergem acasă", el va părăsi mai uşor terenul de joacă, decât dacă îl veţi lua acasă chiar în momentul culminant al jocului: "Gata, trebuie să plecăm!". Pentru copii este important viaţa să fie previzibilă, să ştie ce îi aşteaptă. Aceasta este valabil şi cât priveşte grădiniţa.
Pregătiţi copilul din timp moral pentru grădiniţă. Puteţi începe cu jumătate de an, şi chiar cu un an înainte de a merge la grădiniţă. Dar nu mai târziu, decât înainte cu o lună. Iniţial, povestiţi-i ce este de fapt o grădiniţă. Plimbaţi-vă în apropierea grădiniţei, arătaţi-i copilului cât de vesel se joacă acolo copilaşii, ce terenuri colorate au. Povestiţi-i că în grupă sunt jucării interesante, măsuţe confortabile, la care copiii desenează şi modelează. Explicaţi-i pe puncte, de câteva ori, toate activităţile ce se desfăşoară la grădiniţă — dejunul, jocurile, activităţile, prânzul, somnul...
Împreună realizaţi "benzi desenate" cu tematica grădiniţei: "iată copiii îşi iau rămas bun de la mămici", "uite se aşează la masă şi mănâncă terci", "iată fac schimb de jucării". Între timp, neapărat accentuaţi cât de onorabilă este frecventarea grădiniţei — "la grădiniţă pot merge doar copiii mari şi deştepţi", "şi Maxim ar vrea să meargă la grădiniţă, dar încă este mic". "eşti cel mai bravo, de aceea la sigur te vor lua la grădiniţă".
De asemenea, este important să accentuaţi că mamele întotdeauna vin după copilaşi. Plimbaţi-vă în apropiere de grădiniţă, atunci când părinţii merg cu copiii spre casă — "priveşte, după acest băieţel a venit mămica, şi după acesta, şi după această fetiţă, mamele niciodată nu-i lasă pe copii la grădiniţă, seara toţi merg acasă.”
Povestiţi-i micuţului cum dumneavoastră şi soţul, când eraţi mici mergeaţi la grădiniţă, arătaţi-i fotografiile voastre din acea perioadă. Copiilor le place să asculte diverse istorioare din copilăria părinţilor săi.
Niciodată, nici măcar în situaţii de stres, nu vă speriaţi copiii cu grădiniţa: "te voi da la grădiniţă, acolo îţi vei arăta capriciile!". Copilul trebuie să aibă doar asocieri pozitive cu grădiniţa.
Repetiţie
Cu câteva luni înainte de a merge la grădiniţă, începeţi să lăsaţi copilul fără mama. O opţiune ideală ar fi un centru de dezvoltare pentru copii, unde copilul mai întâi se va juca împreună cu dumneavoastră, apoi veţi pleca pentru 10 minute, după care pentru 30 de minute, iar ulterior şi pentru câteva ore. În aşa fel, copilul va învăţa să se descurce şi fără dumneavoastră, să asculte educatorul, să comunice cu semenii săi, să ocupe în grup, stând la o măsuţă.
În loc de centrul de dezvoltare sau în paralel cu acesta, puteţi să vă lăsaţi mai frecvent copilul cu rudele sau prietenii. Va fi formidabil, dacă el va învăţa să mănânce şi să adoarmă fără prezenţa mamei.
Învăţaţi copilul să fie comunicabil. La terenul de joacă, în curte — oferiţi copilului sfaturi, cum să aplaneze o situaţie de conflict; cum să se împartă cu jucăriile; cum să reacţioneze, când este obijduit. Obişnuiţi copilul să obţină ceea de ce are nevoie prin metode paşnice. Arătaţi-i cum poate primul să lege o prietenie cu cineva.
Apropiem modul de viaţă la condiţiile de la grădiniţă
Pas cu pas, schimbaţi micuţului regimul zilei, asemănându-l la maxim cu regimul zilei de la grădiniţă. La majoritatea dintre acestea, copiii sunt primiţi până la ora 8:30 (la unele până la 9:00), iau micul dejun până la ora 9:00, prânzul este luat la 11:30, se culcă la 12:00 şi până la 15:00. După somn au gustarea de după amiază, iar pe la 17:00 — cina. Acasă ar trebui să fie aproximativ la fel.
Străduiţi-vă să vă învăţaţi copilul să mănânce desinestătător — să ţină corect lingura, să se aplece uşor asupra farfuriei, pentru a nu face murdărie în jur.
Îmbunătăţiţi abilitatea de a merge la oliţă. Dacă copilul încă nu poate singur să se dezbrace şi să se aşeze pe oală, învăţaţi-l să spună tare şi clar despre necesităţile sale. Aceasta va uşura munca dădacei, iar igiena micuţului va fi sub supraveghearea dvs.
Încurajaţi copilul să se îmbrace singur. Explicaţi-i cum să folosească fermuarele, nasturii şi diverse alte catarame. Învăţaţi-l să distingă partea din faţă şi ce din spate a unei haine.
Toate aceste trucuri uşoare, vor ajuta copilul treptat să se obişnuiască cu ideea de a merge grădiniţă, ceea ce va înlesni perioada de adaptare a copilului.
.
×
Hai să fim prieteni
Aflați tot ce e mai important și util pentru familie: urmăriți foto reportaje, citiți articole cu specialiști autoritari, interviuri și recomandări ale mamelor cu experiență, treceri în revistă ale celor mai bune locuri și celor mai semnificative evenimente.
Alăturați-vă!
Dacă ați observat o greșeală sau o inexactitate în text
.