De la 1 la 3 ani

De la 1 la 3 ani

Bebelușul - nu este o copie micșorată a unui adult. El trăiește conform unor reguli ale vârstei sale. Cunoașterea acestor reguli îi ajută pe părinți să-și înțeleagă mai bine și să-și dezvolte micuțul. În timpul primilor trei ani de viață, copilul face progrese imense din punct de vedere fizic, alimentar, intelectual și emoțional, fie că învață să facă la oliță, fie ca-și face singur prieteni, începe să realizeze propriul "eu", înțelege deosebirea dintre băieți și fetițe, relația dintre "matur - copil - părinte".

Teme în trend

  • Sărbători pentru copii
    Sărbători pentru copii

    Cu toții iubim sărbătorile, dar cel mai mult și cu mai mare entuziasm acestea sunt așteptate de copii. Sarcina părinților este de a organiza serbările în așa fel, încât amintirea luminoasă a acelor momente să rămână în memoria copilului pentru toată viața.

    Articole: 18 378745
  • Bone și profesori
    Bone și profesori

    Nu toți părinții au posibitatea să se dedice totalmente educației copiilor săi. Mulți părinți la un moment dat au nevoie de ajutor. Despre faptul cum și unde ați putea găsi cei mai calificați educatori și profesori pentru copiii dumnevoastră - aflați în următoarea rubrică.

    Articole: 8 49161
  • Mama care alăptează
    Mama care alăptează

    Alăptarea este cel mai minunat lucru pe care îl puteți oferi bebelușului vostru. Îi asigurați o mulțime de nutrienți esențiali pentru o dezvoltare așa cum laptele artificial nu o va face niciodată. Complicații în alăptare, sânii mamei, alimentația corectă, probleme și soluții doar în această rubrică.

    Articole: 1 4029
  • Primblările cu copilul
    Primblările cu copilul articole noi: 1

    Beneficiile plimbărilor pentru copii reprezintă un subiect destul de controversat. Specialiștii insistă asupra faptului că este deosebit de important ca bebelușii și chiar nou-nascuții sa fie scoși la aer, dar totodată acest lucru crește riscul de îmbolnăvire.

    Articole: 5 240272
  • Obiceiuri proaste la copii
    Obiceiuri proaste la copii

    Copilaşul dumneavoastră îşi roade unghiile, fură, îşi suge degeţelul sau are un cuvânt preferat pe care îl rosteşte la nesfârşit? Ei bine nu trebuie să vă speriaţi. Aflați, care sunt solutiile inteligente pentru obiceiurile proaste ale copilului.

    Articole: 1 4355
  • Vitamine și suplimente alimentare pentru copii
    Vitamine și suplimente alimentare pentru copii

    Copiii au nevoie de vitamine? Bineînțeles! Însă de care? Oare vitaminele naturale sunt întodeauna suficiente, atunci cînd le asimilăm împreună cu mâncarea sau există situații cînd trebuie să recurgem la folosirea suplimentelor alimentare din farmacii?

    Articole: 1 32160
  • Copiii și animalele
    Copiii și animalele

    Copiii și animalele domestice - este o combinație controversată. Unii considară că este o idee proastă. iar alții, sunt de părerea că copilul va învăța să aibă grijă de cei care sunt mai mici decât ei.

    Articole: 3 29173
  • Somnul copilului
    Somnul copilului

    Pentru copil, somnul este extrem de important — în acest timp copilul crește, își restabilește puterile. Important este somnul copilului și pentru părinți — or, acesta este anume acel moment când ei au posibilitatea de a se odihni de onorabilele, plăcutele, dar, uneori, extrem de obositoare obligații părintești. De aceea, dacă copilul are probleme cu somnul — un lucru însemnat pentru toată familia este de a rezolva problemele cât mai curând posibil.

    Articole: 2 13238
  • Psihologia copilului
    Psihologia copilului

    Psihologia copilului - nu întodeauna poate fi înțeleasă de către părinții începători. Despre faptul cum ați putea rezolva cele mai răspîndite probleme psihologice ale copiilor - veți găsi în acesată rubrică.

    Articole: 18 108379
  • Educația copilului
    Educația copilului

    Educația copiilor începe încă din primele luni și se desfășoară pe parcursul întregii vieți. Este important să știți cum să vă educați copilul astfel încât acesta să se adapteze mediilor sociale din care va face parte în viitor.

    Articole: 57 225283
  • Abilitățile copilului de la 1 la 3 ani
    Abilitățile copilului de la 1 la 3 ani

    Abilitățile copilului de la 1 la 3 ani Copilul de la 1 la 3 ani continuă să se dezvolte foarte rapid. Capacitățile sale de învățare sunt foarte mari. Copilul începe a vorbi, învață cum mai bine să-și gestioneze mișcările corpului său, și face față unor mici acțiuni.

    Articole: 3 6244
  • Grădinița
    Grădinița

    Grădinița este o problemă cu care se confruntă mai devreme sau mai târziu, fiecare familie. Să dați sau nu copilul la grădiniță? Dacă da, când și unde?

    Articole: 28 372116
  • Cărți pentru părinți în devenire
    Cărți pentru părinți în devenire

    Să fii mamă sau tată — la școală nu te învață, deși aceasta este una dintre cele mai importante abilități ale unei persoane. În ajutorul părinților, vin cărțile și manualele autorilor înțelepți și de prestigiu, care te vor ajuta să găsești rănspuns la mai multe întrebări ce apar în procesul de sarcină, naștere sau de educare a copilului.

    Articole: 2 10173
  • Vaccinuri
    Vaccinuri

    Nimic nu provoacă atât de multe controverse ca vaccinurile pentru copii. Deaceea ca părinte, este foarte important să știți și să înțelegeți care sunt adevăratele avantaje – și adevăratele riscuri – ale vaccinurilor facute copiilor.

    Articole: 4 65455
  • Școala Dr. Komarovski
    Școala Dr. Komarovski

    Școala Dr. Komarovski — emisiune televizată, consacrată diverselor aspecte ale sănătății și îngrijirii copilului. Prezentatorul — un cunoscut pediatru ucrainean, autorul multor cărți pentru părinți, E. Komarovski.

    Articole: 0 39130

Produse și servicii pentru subrubrici De la 1 la 3 ani

Parteneri noi

Cele mai interesante

Teme populare a rubricii «De la 1 la 3 ani»

Articole populare a rubricii «De la 1 la 3 ani»